Aproximativ 1.000 de stații de transport public, din cele 2.271 existente la nivelul Municipiului București, vor avea panouri digitale de informare, iar călătorii vor afla în cât timp vin mijloacele de transport și ce rute au la dispoziție, a anunțat primarul general, Nicușor Dan. Pentru implementarea proiectului, Primăria Capitalei va primi 5,7 milioane de euro prin PNRR.

Statie STB ColteaFoto: Google Maps

„Am semnat contractul de finanțare, prin PNRR, cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Proiectul a trecut atât de etapa consultării publice, cât și de discuțiile tehnice, urmând ca în curând să fie lansat studiul de fezabilitate. Finanțarea proiectului depus de Municipiul București, în parteneriat cu sectoarele 2-6, este de aproximativ 5,7 milioane euro”, a scris Nicușor Dan pe pagina de Facebook.

Prin digitalizarea panourilor, călătorii vor afla, în timp real, programul de circulație a vehiculelor, vor ști cât mai au de așteptat și ce variante de traseu au la dispoziție. Informarea călătorilor se va face atât vizual, cât și audio.

„Vom contribui, astfel, la realizarea unui transport public civilizat, care va deveni mult mai atractiv pentru călători”, spune Nicușor Dan.