Proiectul „Palatul Universității” constă în consolidarea structurală a întregii clădiri, restaurarea învelitorii și a șarpantei, a fațadelor (inclusiv a tâmplăriei exterioare), modificări funcționale și restaurarea finisajelor interioare, lucrări de reabilitare a instalațiilor, precum și de conservare și punere în valoare a vestigiilor arheologice din curtea interioară, prin amenajarea unui spațiu muzeal.

Universitatea din BucureștiFoto: AGERPRES

Cea mai mare provocare este curtea interioară, pentru că acolo se vor strânge retelele de utilități care se vor intersecta cu toate vestigiile arheologice abia descoperite.

Și, pe măsurile ce lucrările avansează, apar și noi descoperiri, cum este tunelul înalt de 4 metri care înconjoară Facultatea de Chimie, clădirea principală a ansamblului monumental Palatul Universității. Tunelul datează din timpul clădirii inițiale, realizate în anul 1869.

„Nu știu dacă știți, dar în jurul Facultății de Chimie există un tunel (canal de aerare), de jur împrejur, care datează din timpul clădirii inițiale, realizate în anul 1869. Pe acea vreme nu există hidroizolație și atunci soluția pe care au găsit-o a fost ca, de jur împrejurul clădirii, să facă un canal de aerare perimetral. Tunelul există în continuare, l-am regăsit. Are lățimea de un metru și este înalt de circa 4 metri, numai că tunelul acesta era găurit de burlanele care veneau de pe clădire. Când au schimbat ultima dată învelitoarea, toate burlanele au fost date direct pe trotuar, însă tunelul a rămas şi, în prezent, toată apa ajunge în canalul acesta de aerare care este inundat”, explică arhitectul Mircea Căpățână.

Citește mai departe pe B365.ro