„Revoluția parcărilor”, începută de Primăria Capitalei în 15 august, dată de la care se plătește parcarea pe locurile aflate în subordinea municipalității, continuă, iar tarifele vor fi modificate, astfel că va exista un tarif unic: 5 lei pe oră. Acum, în zona zero o oră de parcare costă 10 lei. De asemenea, va fi modificat și prețul abonamentelor.

Revoluția în parcare - noiembrie 2022 -17Foto: Hotnews

Anunțul a fost făcut, pe Facebook, de viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, care spune că în 22 decembrie Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va aproba noile reglementări pentru parcare.

Riveranii vor plăti 50 de lei pe lună și vor putea parca oriunde în apropierea casei

Conform acestuia, în urma dezbaterii publice organizate pe această temă au rezultat măsuri noi, care urmează să devină regulă în București:

  • Tarif unic parcare 5 lei/oră
  • După expirarea timpului rezervat pentru parcare, se alocă 15 minute gratis pentru efectuarea unei plăți noi sau pentru eliberarea locului de parcare
  • Abonament zilnic parcare de 25 lei
  • Abonament lunar parcare de 500 lei
  • Important: Riveranii vor plăti 50 de lei lună și vor putea să parcheze oriunde în apropierea casei.

Conform viceprimarului Capitalei, Poliția Locală și Brigada de Poliție Rutieră își intensifică activitatea pentru sancționarea celor care parchează neregulamentar, iar Direcția de Transporturi din PMB și Comisia Tehnică de Circulație vor implementa noi planuri de sistematizare a traficului prin:

  • Locuri de parcare noi în centru
  • Sensuri unice pe străzile din interiorul inelului central de circulație
  • Benzi unice pentru transportul public

Primii bani încasați de primărie din „revoluția parcărilor”

Viceprimarul Capitalei a anunțat, de asemenea, că pentru prima dată în ultimii 30 de ani parcările aduc venituri pentru bugetul orașului, astfel că municipalitatea va primi 10.000.000 lei din parcări.

Conform lui Bujduveanu, aceasta este valoarea dividendelor pe care Primăria Capitalei le va încasa, pentru anul 2022, de la operatorul serviciului public de parcări, Compania Municipală Parking București (CMPB), iar banii vor fi folosiți pentru reparații trotuare, străzi sau lucrări de sistematizare a traficului.

„De anul viitor, mărim și redevența pentru operatorul parcărilor! Acum, aceasta este de doar 1% - mult prea mică în raport cu fluxul financiar generat din operarea serviciului public de parcări. Redevența pentru oraș va fi una mult mai mare, pentru că obiectivul principal este să creștem veniturile municipale, nu pe ale operatorului CMPB”, a adăugat viceprimarul.

Care sunt acum tarifele de parcare pe locurile administrate de Primăria Capitalei și cât costă abonamentele

Primăria Capitalei a stabilit din 2018 trei zone pentru parcare, fiecare zonă având un tarif diferit, iar noile reguli se aplică din vara acestui an, mai exact din 15 august.

Astfel, pentru zona zero, o oră de parcare costă 10 lei, pentru zona 1 - 5 lei, iar pentru zona 2 - 2,5 lei pe oră, în intervalul orar 07.00-23.00.

Există mai multe tipuri de abonamente, iar riveranii pot beneficia de abonamente cu sau fără rezervarea locului de parcare, 24/7, în fiecare din zonele de tarifare 0, 1 sau 2 din București. Persoanele fizice pot alege abonamente de o zi, o săptămână, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre zonele 0, 1 sau 2 ale Capitalei.

Prețurile abonamentelor pentru persoane fizice sunt următoarele:

  • Zona zero: abonament de o zi (07.00 - 23.00) - 75 lei/zi. Abonament pentru o săptămână - 300 lei. Abonament pentru o lună - 1.050 lei. Abonament pe semestru - 5.250 lei. Abonament pe an- 9.450 lei.
  • Zona 1: abonamente de o zi - 38 lei, 150 lei/săptămână, 525 lei/lună, 2.625 lei/semestru și 4.725 lei/an
  • Zona 2: abonamente de o zi - 15 lei, 60 lei/săptămână, 210 lei/lună, 1.050 lei/semestru și 1.890 lei/an.

Cei care au abonamente pentru zona zero pot utiliza şi locurile de parcare din zonele 1 şi 2, iar cei care au abonamente în zona 1 pot folosi şi locurile de parcare din zona 2.

Pentru eliberarea abonamentului, riveranii (persoane fizice care au autoturisme și au domiciliul pe strada unde este amenajat parcajul public) trebuie să prezinte buletinul de identitate care să demonstreze faptul că domiciliază pe strada pentru care doresc să li se elibereze abonamentul și certificatul de înmatriculare al autovehiculului care să demonstreze că respectivul autoturism este proprietatea sa ori copia după contractul de leasing pentru persoana fizică pentru dovedirea faptului că solicitantul deține în folosință autovehiculul respectiv. Pentru a se putea acorda acest tip de abonament, adresa din certificatul de înmatriculare trebuie să fie aceeași cu cea din buletin.

Abonamentele pot fi achiziționate și prin intermediul aplicației pentru telefon mobil Parking București, disponibilă în Google Play și AppStore.