Un accident în lanţ în care au fost implicate 17 maşini s-a produs duminică dimineaţă pe DN1, în apropiere de Braşov, în zona Dârste.

Accident rutierFoto: Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

”În această dimineaţa, pe sensul de mers către Bucureşti a avut loc o coliziune în lanţ în care au fost implicate 17 autovehicule”, conform unui apel transmis la 112, accidentul având loc pe DN1, Braşov- zona Dârste..

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă mai multe echipaje de poliţie, care gestionează situaţia creată.

În urma impactului intre vehiculele implicate s-au produs avarii minore, nefiind vătămată corporal vreo persoană. Traficul este blocat la acest moment pe sensul de mers către Bucureşti.

(Sursa:news.ro, Sursa foto: Dreamstime)