Secretarul de stat în Ministerul Mediului Bogdan Balanişcu i-a reproşat, vineri, primarului Mihai Chirica că Iaşul poate pierde o finanţare de 37 de milioane de lei pentru realizarea unor piste de biciclete, edilul replicându-i pe un ton vehement că este "zero barat" şi că a stat prea mult în avion.

Mihai ChiricaFoto: Agerpres

Schimbul de replici dintre cei doi s-a petrecut vineri în şedinţa Consiliului Local, scrie news.ro. Bogdan Balanişcu, care este şi liderul filialei municipale Iaşi a PSD, a luat cuvântul în şedinţă spunând că Iaşiul este printre cele mai poluate oraşe din ţară, dar că în acelaşi timp este în situaţia de a pierde finanţări europene importante pe mediu pentru că primăria nu depune la timp proiectele.

"Avem la Ministerul Mediului o oportunitate de finanţare despre care tot vorbim de un an legată de pistele pentru biciclete. Riscăm ca primăria Iaşi să nu depună la timp proiectul. Aţi tot plimbat traseele pistelor, dar nu vedem nimic concret. Sunt 37 de milioane de lei care pot fi pierdute. Să nu ajungă Iaşiul ca în alte dăţi când a ratat diverse proiecte", a afirmat secretarul de stat Bogdan Balanişcu.

Primarul PNL Mihai Chirica l-a întrerupt pe Balanişcu de mai multe ori, cerându-i acestuia să prezinte realizările sale pentru Iaşi în calitate de secretar de stat.

"Văd că aţi venit aici să ne trageţi de urechi. Spuneţi un singur proiect pentru Iaşi pe care l-aţi realizat. Vorbiţi prostii. Staţi prea mult prin avion, sunteţi zero barat", a afirmat pe un ton vehement edilul Mihai Chirica.

Cei doi au continuat polemica timp de câteva minute, cearta fiind întreruptă de consilierii liberali care au cerut să se revină la ordinea de zi.

Şedinţa de consiliu de vineri a avut pe agendă trei hotărâri care se refereau la finanţări pentru diverse proiecte locale prin PNRR.