Circulația prin Pasajul Unirii s-a redeschis duminică, la ora 20:00, după ce a fost închis timp de două luni pentru lucrări de punere în siguranță. Lucrările au fost făcute de Primăria Sectorului 4 și au costat 12 milioane de euro.

Inaugurare Pasajul Unirii - 3Foto: Primaria Sector 4

UPDATE 20:04 Pasajul Unirii a fost redeschis circulației.

-----------------------------

”Mi-am respectat cuvântul dat, așa că redeschidem circulația rutieră în Pasajul Unirii! Am spus că terminam până la începerea anului școlar și asta facem! Diseară, la ora 20:00, vom circula în siguranță în Pasajul Unirii”, a scris primarul pe pagina de Facebook.

Pasajul a fost închis pe 19 iunie, iar lucrările de punere în siguranță au durat 77 de zile.

  • ”Urmare a unei investiții de 12 milioane de euro, Pasajul rutier Unirii, cu o lungime de aproximativ 900 de metri, a devenit cel mai sigur tunel rutier, din punct de vedere al infrastructurii din România, dar și cel mai tehnologizat din țară.
  • Peste 1.800 de ore de lucru au fost necesare pentru această transformare, timp în care constructorii au izolat toate infiltrațiile de la nivelul carosabilului, au închis fisurile din pereții interiori ai pasajului prin injectarea unor mortare speciale, pe care, ulterior, i-au îmbrăcat cu peste 3.000 de panouri metalice”, a transmis Primăria Sectorului 4 într-un comunicat de presă.

Pentru a crește vizibilitatea în tunel, au fost montate 498 de corpuri de iluminat și bandă LED pe o suprafață de 4 kilometri. Totodată, la suprafață au fost instalați 30 de stâlpi de iluminat precum și 150 de proiectoare (pe rampă), astfel încât, iluminatul în pasaj să devină un ghidaj de siguranță pentru șoferi.

  • ”De asemenea, Pasajul Unirii are, în momentul de față, cel mai performant sistem de ventilație. De ultimă generație, conceput special pentru aerisirea pasajelor rutiere, precum arhicunoscutul tunel rutier Mont Blanc, ce leagă Franța de Italia, sistemul este complet automatizat și are două regimuri de funcționare.
  • Acesta este compus din 60 de ventilatoare, care intervin de îndată, în momentul în care nivelul noxelor în tunel ajunge să fie unul foarte ridicat și, totodată, evacuează fumul către zonele de ieșire, în caz de incendiu”, a mai transmis Primăria Sectorului 4.

În paralel cu aceste lucrări, s-a intervenit la înlocuirea rețelelor edilitare de apă și canal, a celor electrice, în vederea instalării noului sistem de iluminat precum și la montarea unui nou sistem de supraveghere video. Totodată, pasajul a fost dotat cu două defibrilatoare automate pentru situații de urgență cât și cu amplificatoare pentru semnalul de telefonie mobilă.

Florile puse pe pereții pasajului au stârnit controverse, mai mulți cetățeni spunând că a fost decorat pueril, ca o grădiniță. Dincolo de asta, termenul în care pasajul a fost pus în siguranță este unul record.

”Pasajul seamănă acum cu…intrarea într-o grădiniță”, a comentat un bucureștean.

"Decupajele astea se pun pe panourile de policarbonat care flanchează autostrăzile ca să nu intre păsările în ele. Aici e un caz tipic de monkey see monkey do. Nu știm la ce folosesc, dar le punem oricum că dau bine”, a scris altcineva.

"Cu design-ul asta a participat tanti Rodica la concursul "Cel mai frumos balcon" organizat de Firea", a scris un alt cetățean.

Pasajul se afla în stare avansată de degradare înainte de începerea lucrărilor.

Mai trebuie consolidat planșeul dintre pasaj și Dâmbovița

Punerea în siguranță a pasajului este doar prima etapă, a doua fiind consolidarea planșeului dintre pasaj și Dâmbovița. La Piața Unirii se suprapun patru obiective, de sus în jos, astfel: Dâmbovița și caseta aferentă, pasajul Unirii, magistrala I de metrou, magistrala II de metrou. Practic mai trebuie consolidat planșeul dintre pasaj și Dâmbovița, unde sunt infiltrații.

”Punerea în siguranță reprezintă doar prima etapă. Însă partea cea mai dificilă urmează. De ce spun asta? Pentru că vorbim despre plafonul Unirii, o structură care se găsește deasupra Dâmboviței, pe o suprafață de aproximativ 1 km pătrat, structură care în mod obligatoriu trebuie consolidată. Este important să facem distincția între această lucrare de punere în siguranță a pasajului, de dotare și aducere la standarde europene a acestuia și lucrarea următoare, care are loc tot în zona Unirii”, a explicat Băluță.

Primarul spune că și pentru această etapă, până la finalul anului studiul de fezabilitate va fi gata, proiectul tehnic va dura între 6 și 8 luni, iar imediat după va putea începe procedura de achiziție publică în vederea desemnării constructorului. Lucrările ar urma să înceapă în a doua jumătate a anului 2024, a spus Băluță.