Trotuarele de pe străzile din jurul Primăriei Capitalei au fost eliberate de mașini, iar șoferii au putut parca doar în locurile amenajate în centru, marți, în prima zi în care se aplică noile reguli - nu se va mai putea parca gratis, pe trotuar, în timp ce pietonii fac slalom printre mașini. Cine vrea să parcheze în centru trebuie să plătească.

Parcare Centrul Bucureștiului dupa 15 august - 15Foto: Hotnews

Pe strada Zalomit, chiar vizavi de Primăria Capitalei, au fost puși stâlpișori pe marginea totuarului, care până zilele trecute era ocupat integral de mașini, și acum se poate parca civilizat. Pe cealaltă parte a străzii a fost amenajată parcare cu plată la marginea trotuarului.

Și pe strada Brezoianu trotuarele au fost eliberate. Șoferii pot parca în parcarea cu plată de la marginea trotuarului, iar pietonii pot merge fără să mai facă slalom printre mașini. Un echipaj de poliție supravegea zona.

Pe Strada Eforie, unde trotuarul era ocupat de ani de zile de mașini, Primăria pune stâlpișori. Se poate parca în parcarea cu plată amenajată pe cealaltă parte a străzii.

Mașinile uitate pe trotuar au fost mutate în parcarea cu plată ca echipajele de muncitori să poată pune stâlpișori.

Ca noutate, parcarea de lângă Primăria Capitalei, rezervată până acum pentru funcționari, a fost transformată în parcare cu plată pentru cetățeni. Funcționarii pot parca și ei contra cost.

"Nu pot să o las nici 5 minute aici, pe colț, că am treabă?"

Au fost mulți șoferi nemulțumiți că a fost nevoie să plătească ca să parcheze, dar și mulți alți oameni mulțumiți că în sfârșit "ne-am civilizat" și se poate circula pe trotuar.

  • ”Unde să lăsăm mașina, ziceți d-voastră unde să o lăsăm? Nu am de unde să plătesc 40 de lei pe zi”, a spus un șofer nemulțumit că este invitat de Poliția Locală să nu mai parcheze pe trotuar, ci în parcarea cu plată.
  • ”Nu pot să o las nici 5 minute aici, pe colț, că am treabă? Plătesc”, a spus un alt șofer îndrumat spre parcarea cu plată, aflată un pic mai în față. ”Am încercat", a spus el zâmbind și a plecat mai departe.

  • ”Vă place la Viena? Vă place la Paris? Dacă vrem o țară ca afară trebuie să facem și noi ca ei. Asta trebuia făcut de acum 20 de ani, și alții s-au civilzat tot cu forța. Nu se poate să nu ai loc pe unde să mergi pe trotuar, să faci slalom printre mașini”, a spus un alt cetățean, bucuros că are pe unde să meargă pe trotuar.
  • ”Eu nu am mașină, dar mă bucur foarte tare că nu mai trebuie să merg printre mașini pe trotuar”, a spus o doamnă în vârstă care le-a și mulțumit polițiștilor locali ce asigurau ordinea.

Ca observații generale, în prima zi în care Primăria Capitalei și Poliția au început să aplice aceste măsuri, traficul în zona centrală a mai scăzut, trotuarele ocupate de mașini au fost curățate, iar orașul arată mai frumos, fiindcă se văd mai bine clădirile istorice. Parcările publice din zonă au fost aproape pline.

Deocamdată, măsurile au fost aplicate doar pe străzile din jurul Primăriei, în rest fiind așa cum ne-am obișnuit.

De exemplu, bulevardul Carol și străzile adiacente sunt în continuare pline de mașini.

Ce se schimbă pentru șoferii care parchează în centrul Capitalei

Principala schimbare este că Primăria Capitalei nu va mai închide ochii la cei care parchează ilegal, în special pe trotuare, stații de autobuz, treceri de pietoni, intersecții, în timp ce parcările publice cu plată stau goale. Astfel, stradă cu stradă, treptat, în centrul Capitalei nu se va mai putea parca aproape nicăieri gratuit, susține viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu. Teoretic, nici până acum nu se putea parca neregulamentar, însă nimeni nu aplica legea.

Primăria Capitalei a stabilit trei zone pentru parcare, fiecare zonă având un tarif diferit. Astfel, pentru zona zero, o oră de parcare costă 10 lei, pentru zona 1 - 5 lei, iar pentru zona 2 - 2,5 lei pe oră. De asemenea, există mai multe tipuri de abonamente.

Au existat discuții ca tariful să scadă în tot centrul la 5 lei pe oră, dar nu a fost nimic aprobat în acest sens, o decizie fiind așteptată în următoarele săptămâni.

Foarte important: este vorba exclusiv despre parcările din centrul Capitalei marcate cu albastru. În cazul parcărilor de reședință, cele marcate cu alb și administrate de primăriile de sector, nu se schimbă nimic.

Unde mai pot parca șoferii gratuit?

Șoferii pot parca în continuare gratuit în centru pe parcările nemarcate, de la marginea bordurii, a explicat primarul general, Nicușor Dan, pe pagina de Facebook:

”Precizez, ca să nu persiste confuzia, că singurele modificări începând de marți vizează „parcări albastre”. Nu vor exista modificări la „parcările albe”, parcări de reședință care țin de primăriile de sector și se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii).

Scopul Primăriei Generale e să descongestioneze traficul în zona centrală și să redea pietonilor cât mai multe dintre trotuare”.

Pe ce străzi începe Primăria Capitalei să aplice regulile

Primarul general și viceprimarul Stelian Bujduveanu spun că aplicarea măsurilor va începe de pe străzile de lângă Primăria Capitalei. Noutatea este că parcarea din jurul instituției, rezervată ani de zile numai pentru funcționarii care veneau cu mașina, este redată cetățenilor.

”Aplicarea regulamentului de parcare începe cu Primăria. Niciun angajat al primăriei (nici eu) nu va mai avea loc rezervat pe străzile din jur. Începând de marți, toate locurile de parcare din jurul primăriei vor avea statut de „parcări albastre” și vor putea fi folosite, prin plata cu ora sau cu abonament, de oricine dorește”, a explicat Nicușor Dan.

”Din 15 august vom continua, stradă cu stradă, în toată zona centrală a Capitalei. Eliberăm trotuarele de mașini și montăm stâlpișori, creăm noi locuri de parcare. Nu mai închidem ochii la cei care își lasă mașina pe trotuar, blochează străzi sau stații de autobuz sau parchează fără să plătească”, a scris și viceprimarul Stelian Bujduveanu pe pagina de Facebook.

Ce pățește cine își lasă mașina în continuare pe trotuar sau în locuri nepermise

În primul rând, este posibil să nu mai puteți lăsa mașina acolo unde o lăsați de obicei deoarece Poliția vă va împiedica să faceți asta sau veți găsi stâlpișori puși la marginea trotuarului.

Viceprimarul Stelian Bujduveanu a declarat într-un interviu acordat HotNews.ro că echipaje de Poliție vor sta pe străzile cu probleme și nu îi vor lăsa pe șoferi să parcheze ilegal.

”Pentru a descuraja parcatul pe trotuare apelăm la Poliția Locală, împreună cu Brigada Rutieră. Vom avea posturi fixe în acele zone pentru a nu mai permite parcarea pe trotuare și, unde ne permite trotuarul, vom monta stâlpișorii, acei stălpișori care nu sunt estetici, dar în primă fază îi vom folosi pentru zonele foarte aglomerate, unde lumea s-a obișnuit să parcheze pe trotuar”, a explicat Bujduveanu.

Cei care vor parca totuși ilegal vor fi amendați sau li se va ridica mașina.

Potrivit Codului Rutier, amenda pentru oprirea și staționarea regulamentară variază între 290 de lei și 725 de lei, plus două- trei puncte de penalizare.

Ce pățesc șoferii care lasă mașina în parcările cu plată fără să plătească

Cei care lasă mașina în parcările publice fără să plătească riscă să găsească roțile blocate sau mașina ridicată, plus suprataxa de 200 de lei.

  • „Ce riscă bucureștenii care își lasă mașinile în parcările publice amenajate, dar nu plătesc, este acea amendă de 200 de lei și indisponibilizarea mașinilor.
  • Ca noutate, a fost campania de informare făcută împreună cu Poliția Locală și Brigada Rutieră și prin care am înștiințat șoferii care au obișnuit în acești ani să lase mașinile pe trotuarele din centrul Bucureștiului că dacă vor mai face asta riscă amendă conform Codului Rutier, inclusiv blocarea roților dacă uită mașina acolo o perioadă lungă de timp sau ridicarea mașinii acolo unde blochează accese, treceri de pietoni și parcarea pe spații verzi”, a explicat Bujduveanu.

Ce se întâmplă cu riveranii

Viceprimarul Bujduveanu spune că aceștia își pot face abonament lunar.

”Există posibilitatea pentru riverani să aibă un loc de parcare, la un preț accesibil, dar fără rezervare. Abonamentul este de 100 de lei/lună și îți oferă dreptul de a parca în proximitatea casei, dar fără rezervarea unui anume loc de parcare”, a explicat acesta.

Potrivit, HCGMB 517/17.09.2019, abonamentele pentru riverani au următoarea valoare:

  • 200 lei/lună în Zona 0, 100 lei/lună în Zona 1.
  • 2.000 lei/an în Zona 0 și 1.000 lei/an în Zona 1.

Citește aici mai mult.

Când va scădea tariful în zona centrală de la 10 lei la 5 lei

Deocamdată nu se știe, au fost doar discuții să scadă de la 10 lei la 5 lei în toată zona centrală, însă ca să fie implementată măsura trebuie aprobată o hotărâre de Consiliu General.

  • ”Au fost discuții de a comasa Zona 0 cu Zona 1. În Zona 0, adică zona ultracentrală, tariful este de 10 lei/oră și 5 lei/oră în rest, în interiorul inelului median.
  • În Zona 0 sunt însă foarte puține străzi. Și aceste discuții au fost pe mai multe paliere, inclusiv de a renunța la dublarea tarifului de la a treia oră, așa cum este astăzi.
  • Dar, pentru a nu confuza mai mult populația, astăzi avem un regulament în vigoare, bucureștenii plătesc parcarea încă din 2018 la acest preț. Problema este că mulți aleg să ocupe trotuarele, în timp ce parcările publice sunt goale. Ca să se modifice tariful, trebuie aprobată o Hotărâre de Consiliu General”, a explicat Bujduveanu.

Cum se poate plăti taxa de parcare

Există 3 moduri de a plăti taxa de parcare: cash, la personalul din parcare, prin SMS sau prin aplicația „Parking Bucuresti”. Începând cu luna septembrie, puteți plăti parcarea publică din Capitală și prin intermediul aplicației ”Am parcat”.

Când vom avea pe străzi parcometrele și barierele automate

Deocamdată au ajuns doar blocatoarele de roți.

”Urmează să ieșim în licitație publică, până la finalul lunii, cu achiziția de parcometre și în funcție de contestații, optimist, în 6 luni vom avea pe străzi aceste echipamente”, a explicat Bujduveanu.

Care sunt străzile unde taxa de parcare este 10 lei

Potrivit, HCGMB 517/17.09.2019, pentru zona zero, o oră de parcare costă 10 lei, pentru zona 1 - 5 lei, iar pentru zona 2 - 2,5 lei pe oră. Zona 2 este în afara inelului central, deci în afara cetrului orașului.

Tariful pentru zona 0 și pentru zona 1 se aplică pentru primele 2 ore de utilizare a locului deparcare, iar după expirarea acestei durate se va aplica măsura suprataxarii, cu un cuantum echivalent cu dublul tarifului orar, pentru fiecare oră de depășire.

Zona 0, unde tariful este de 10 lei/oră, este practic zona din jurul Pieței Universității, fiind delimitată de străzile: Piața Rosetti, str. Tudor Arghezi, str.Dimitrie Gerota, str. JL Calderon, str. CA Rosetti, bd. Nicolae Bălcescu, str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Splaiul Independenței, str. Halelor, Piața Unirii, bd. Unirii, bd. Mircea Vodă, str. Matei Basarab, bd. Hristo Botev.