Mai mulți tineri au vandalizat zona din jurul lacului artificial din Parcul Kiseleff, proaspăt curățat de Primăria Sectorului 1. Aceștia au smuls plantele de pe margine și le-au aruncat în apă și în rațele care stăteau acolo, reiese dintr-un video postat de primarul Clotilde Armand.

Lacul din Parcul KiseleffFoto: Primaria sector 1

Edilul a cerut Poliției Locale să-i identifice pe făptuitori, iar aceștia se vor alege cu dosar penal.

”Mai mulți tineri teribiliști au distrus parțial, noaptea trecută, iazul pe care l-am amenajat în Parcul Kiseleff. De neînțeles comportamentul lor, au aruncat timp de mai multe minute cu răsadurile de flori în rațele care se odihneau în mijlocul micului lac. În imaginile de mai jos nu vedem altceva decât nepăsare. Nepăsare față de mediul înconjurător, nepăsare față de munca noastră și toți locuitorii Sectorului 1. Am solicitat sprijin polițiștilor pentru identificarea acestor tineri, vom face plângere penală pentru vandalism și cruzime față de animale”, a scris Clotilde Armand pe pagina de Facebook.

Primarul face apel la cetățenii care observă astfel de acte de vandalism în spațiul public să nu tolereze asemenea comportament și să anunțe imediat organele abilitate, Dispeceratul Poliției Locale Sector 1, la numărul de telefon 021/9540.