Consilierii municipali au aprobat, luni, proiectul de rectificare bugetară pentru Primăria Capitalei, care prevede majorarea fondurilor pentru subvenţii la termoficare cu 80 de milioane de lei. Tot în şedinţa de luni a fost aprobat în unanimitate transferul către Primăria Sectorului 1 a parcării de sub Pasajul Basarab, pentru a fi redeschis după mai bine de 10 ani de la finalizarea pasajului.

Nicusor DanFoto: Agerpres

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat luni proiectele referitoare la rectificarea bugetului municipalităţii pe acest an, respectiv la lucrări de mentenanţă la parcajul suprateran exterior de sub Pasajul Basarab.

Proiectul de rectificare, care prevede majorări cu câte aproximativ 95 de milioane de lei a veniturilor, respectiv cheltuielilor bugetului local, care ajung astfel la peste 6,4 miliarde de lei fiecare, a fost adoptat cu votul favorabil al tuturor celor 31 de consilieri prezenţi la şedinţă, scrie Agerpres.

Potrivit proiectului, subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la energie termică cresc cu 80 de milioane de lei, ajungând la aproape 1,4 miliarde de lei.

Documentul mai prevede, printre altele, o majorare a sumei prevăzută pentru Administraţia Străzilor cu aproape 17 milioane de lei, ajungându-se la 152,4 milioane de lei, şi tăieri de aproximativ 8,7 milioane de lei de la Transporturi, bugetul alocat pentru acest capitol devenind 1.454.235.000 de lei.

Consiliul General a respins în şedinţa precedentă, care a avut loc pe 29 iulie, un proiect de rectificare bugetară propus de Nicuşor Dan. Viceprimarul Stelian Bujduveanu atrăgea atenţia atunci că există riscul popririi conturilor municipalităţii, dacă nu se plăteşte rata restantă la termoficare.

Cel de-al doilea proiect de hotărâre, care vizează transmiterea din administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a parcajului suprateran exterior de sub Pasajul Basarab pentru lucrări de mentenanţă şi întreţinere, a fost adoptat cu 29 de voturi "pentru" şi două abţineri.

CGMB respinsese în şedinţa precedentă şi acest proiect de hotărâre, iar primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a făcut apel la locuitorii din zona Nicolae Titulescu - Banu Manta să o susţină în demersul de deschidere a parcării de sub Pasajul Basarab, închisă de mai mult de 10 ani.

Ce spune Nicușor Dan despre rectificarea bugetară

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, spune că prin rectificarea de buget aprobată astăzi de CGMB vor fi rezolvate mai multe chestiuni care țin de realizarea unor investiții importante, dar și de acoperirea unor cheltuieli la servicii care s-au majorat în ultimele luni:

  • S-a făcut o reactualizare a prețurilor pentru a putea finaliza achiziția a 100 de troleibuze, pentru reabilitarea liniilor de tramvai și pentru semaforizarea inteligentă.
  • S-au inclus sumele necesare pentru achiziția serviciilor de consultanță și asistență tehnică în vederea obținerii acordului de mediu pentru SIDU (strategia integrată de dezvoltare urbană), astfel încât Municipalitatea să poată accesa fonduri europene.
  • S-au alocat 80 de milioane de lei pentru subvenția la termoficare. Sumele au fost necesare deoarece facturile la energia termică sunt mai mari decât previziunile de la începutul anului.
  • S-au alocat 17 milioane de lei în plus pentru reparațiile străzilor, trotuarelor și realizarea marcajelor, dar și pentru iluminat public.
  • S-au prevăzut fonduri pentru repararea softului Bibliotecii Metropolitane București, care permite accesarea colecțiilor de cărți în format digital.
  • S-au alocat 170.000 de lei pentru achiziționarea arhivei “Camil Petrescu”, pentru Muzeul Național al Literaturii Române. Este vorba de sute de scrisori primite de la Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu sau Mihail Sebastian, mii de pagini de manuscrise și dactilograme corectate ale romanelor, pieselor de teatru și operelor filosofice ale scriitorului, precum și diverse obiecte personale.