Primăria Sectorului 3 vrea să concesioneze Hala Laminor, în care a investit circa 400 milioane lei, pe 65 de ani, unui investitor privat, potrivit unui proiect de hotărâre aflat joi, pe ordinea de zi suplimentară a ședinței Consiliului Local. Concesiunea ar urma să fie făcută de una dintre societățile comerciale ale instituției, Algorithm Construcții, cea care deține hala, prin procedura de dialog competitiv, nu licitație publică.

HotNews.roFoto: Hotnews

Proiectul nu a fost aprobat de consilierii locali, după ce PNL și USR au cerut discutarea proiectului la o altă ședință, pentru clarificări.

Ce prevedea proiectul de hotărâre respins:

  • aprobarea Studiul de fundamentare a deciziei de concesiune pentru reconversia şi exploatarea spațiului Hala Laminor în vederea creșterii calității vieţii a locuitorilor din sectorul 3 București
  • aprobarea asocierii dintre societățile Algorithm Construcţii S3 SRL şi Smart City Invest S3 SRL, asocierea care va avea calitatea de concedent în cadrul procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului de concesiune pentru reconversia și exploatarea spațiului Hala Laminor și Contractul de asociere
  • împuternicirea societății Algorithm Constructii S3 SRL să deruleze procedura de dialog competitiv pentru atribuirea Contractului de concesiune pentru reconversia şi exploatarea spatiului Hala Laminor și să încheie Contractul cu ofertantul declarat câştigător, în numele şi pe seama asocierii
  • împuternicirea societății Algorithm Construcţii S3 SRL să încaseze redevenţa datorată de către concesionar potrivit Contractului de concesiune, în numele şi pe seama asocierii.

Cum s-a ajuns la concesionarea halei

Concesionarea halei a fost stabilită drept cea mai bună soluție într-un studiu de fundamentare realizat de Deloitte și plătit de Sectorul 3.

Potrivit documentului, hala are o suprafață de 68.319 mp și teren în suprafață de 129.942 mp, plus 1.345 locuri de parcare. Pentru cei care nu mai țin minte, Primăria a cumpărat hala în 2014 și a investit circa 400 milioane lei în restaurarea și consolidarea ei lucrările fiind făcute de Algorithm Construcţii S3 SRL.

Concesiunea ar urma să fie făcută de două dintre companiile înființate la propunerea primarului Robert Negoiță, Algorithm Constructii S3 SRL care deține hala mare, monument istoric, și terenul aferent și firma Smart City Invest S3 SRL care deține o hală mai mică, lipită de cea mare, și terenul aferent. În procente, 76,35% proprietate aparține Algorithm Construcții.

În proiectul de hotărâre se arată că Primăria vrea să concesioneze hala deoarece nu are banii necesari pentru a a continua proiectul, mai fiind nevoie de investiții de circa 123 milioane de euro fără TVA, adică peste 600 milioane de lei, bani care trebuie investiți de cel care va concesiona hala în primii 5 ani de la încheierea contractului.

”Proiectul de reconversie și exploatare a spaţiului Hala Laminor este complex și implică investiții semnificative la începutul acestuia, dar și pe parcursul exploatării, iar Algorithm Construcţii S3 SRL şi Sectorul 3 al Municipiului București nu dispun de fondurile necesare pentru realizarea investiţiei şi de know-how-ul pentru exploatarea unui astfel de proiect de anvergură”, se arată în anexele proiectului de hotărâre.

Conform Studiului de fundamentare elaborat de catre societatea Deloitte Consultanta SRL, concluzia este că în urma evaluărilor economico-financiare pentru reconversia spațiului Halei Laminor, din punct de vedere financiar, conversia este singura opțiune viabila pe termen scurt. Aceeași firmă recomandă să utilizeze concesiunea ca procedura pentru construcţia şi operarea spațiului Hala Laminor în vederea creşterii accesului cetăţenilor la evenimente recreative si culturale, pentru o perioadă de maxim 65 de ani si recomandă dialogul competitiv cu contractantul, ca fiind procedura optima aplicabila, în vederea atribuirii contractului de concesiune.

Ce ar câștiga Primăria?

Redevența minimă ar fi de 2% din valoarea veniturilor de exploatare, dar nu mai puțin de 60.000 de euro pe an, însă ea va fi încasată de firma Algorithm Constructii S3 SRL și împărțită cu firma Smart City Invest S3 SRL. Primăria ar urma să mute acolo și niște direcții.

”Proiectul poate genera o redevență anuală între 60.000 euro și 394.940 euro. Pe 65 de ani concedentul ar urma să încaseze circa 23,87 milioane de euro din redevențe. Concesionarul va plăti și impozitul local pe imobil care se ridică la peste 29 milioane de euro precum și impozit pe profit”, se arată în studiu.

Consultantul a recomandat ca hala să aibă următoarele funcțiuni: hypermarket, sport shop, brico&home shop, magazine mici, restaurante și baruri, sală de fitness, cinema, loc de joacă indoor, punct de atracție regională, clinică, grădiniță, primărie și servicii, birouri. Dar ce se va face acolo va fi stabilit în timpul negocierii, dar fără să fie afectat monumentul istoric.

”Atât suprafața construită, costul investiției, cât și alocarea și funcțiunile spațiilor sunt elemente care vor face obiectul dialogului competitiv și nu sunt obligatorii pentru concesionar. Ele au caracter indicativ și servesc analizei cost-beneficiu din scenariul luat în considerare de consultant”, se arată în studiul de fundamentare a deciziei de concesionare.

La încheierea perioadei de concesiune, construcția și echipamentele aferente vor fi transferate în administrarea Primăriei Sector 3, fără plata unei valori reziduale.

Dacă Primăria ar păstra hala, costurile ar fi de 635 milioane de euro fără TVA pentru investiția de operaționalizare, dobânzi credite, impozite, întreținere, impozit pe profit. Veniturile ar fi însă de 1,17 miliarde euro fără TVA în cei 65 de ani.

Mihaela Văcaru, consilier local din partea USR, a declarat că studiul de fundamentare ignoră banii investiți deja de Sectorul 3 în restaurarea halei.

”Avem acest studiu făcut de compania Delloite care face analiza unei investiții de 123 milioane de euro cu zero costuri pentru Primărie, dar studiul ignoră total în calculele economice cele 75 de milioane de euro, bani publici deja investiți. Redevența care se propune nu ține cont de acest lucru”, a explicat Mihaela Văcaru.

Aceasta a mai reclamat faptul că se propune concesionarea pe 65 de ani printr-o procedură foarte flexibilă, proiectul a fost pus pe ordinea de zi suplimentară și că două SRL-uri sunt cele care se vor ocupa de concesiune.

  • ”Eu nu înțeleg de ce trebuie să ne grăbim așa de tare, acest proiect să fie introdus pe ordinea de zi suplimentară, să votăm așa repede ce se întâmplă cu cea mai mare investiție din Sector. Se propune o asociere tot de 65 de ani, între două SRL-uri, Algorithm Construcții și Smart City, aceste două SRL-uri, ele să reprezinte proprietatea publică în relația de concesiune.
  • Algorithm Construcții este condusă de domnul Panait. Să nu uităm că dl Panait a condus societatea Algorithm residențial în momentul în care două persoane și-au pierdut viața la niște lucrări ilegale ale primăriei. Ce garanție avem astăzi că aceste SRL-uri vor exista 65 de ani? Eu nu cred că s-a pus la dispoziția consultantului nicio informație financiară sau juridică legată de SRL-uri.
  • Spun acest lucru deoarece din primele pagini ale studiului se spune că societatea Algorithm Construcții este a Primăriei. Nu este a Primăriei, este deținută de două societăți comerciale, una dintre ele este Algorithm Residential, iar cealaltă Salubrizare și Deszăpezire S3.
  • Ambele societăți au înregistrat pierderi. Una dintre ele are și autorizația de funcționare suspendată. Nu știm ce se poate întâmpla dacă aceste societăți intră în insolvență și cineva își dorește să recupereze banii, acestea având între active și participațiile la Algorithm Construcții”, a declarat consilierul local.

Mihaela Văcaru a mai reclamat și faptul că redevența este încasată de societățile comerciale.

”Asta depășește orice limită, se propune ca redevența să fie încasată de Algorithm Construcții, un SRL, dar nu scrie ce se va întâmpla cu redevența. Algorithm Construcții este o societate de proiect care ar trebui să-și înceteze activitatea după ce se termină această hală. Ea nu este capabilă să facă alte activități, până acum nu a demonstrat. Cum putem crede noi că această societate va exista în următorii 65 de ani și va încasa redevența.

Primarul Robert Negoiță nu a participat la ședință. Consultanții din partea Deloitte au explicat că nu se concesionează hala ci lucrările care mai trebuie făcute pentru reconversia halei.

O bucată din hală, deja închiriată

Primăria Sectorului 3, prin una dintre companiile sale, Algorithm Residential S3 SRL, închiriază pentru 5 ani o bucată din Hala Laminor, firmei Laminor Arena SRL, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat săptămâna trecută de Consiliul Local. În primii doi ani, ani firma nu va plăti chirie, dar se obligă să facă investiții de circa două milioane de euro, apoi chiria va fi de 264.000 lei/lună fără TVA, respectiv 4,5 EUR/mp/lună.

SC Laminor Arena SRL a fost înfiinâțată în noiembrie 2021. Firma are doi acționari, potrivit datelor din platforma de verificare a firmelor confidas.ro: Pelmuș Răzvan Alexandru (80%) și Vărzan Mihai. Răzvan Alexandru Pelmuș este acționar și la firma Saga Festival, care a organizat festivalul cu același nume, de pe Arena Națională.

Consilierii USR au acuzat că ar fi vorba despre un conflict de interese deoarece Mihai Vărzan este arhitectul care ar fi avut contract cu compania Primăriei Sectorului 3 pentru proiectare și pentru evaluarea lucrărilor rămase de făcut.

Cum a ajuns firma să închirieze hala

Potrivit anexelor proiectului de hotărâre, societatea Primăriei a publicat în două ziare anunțuri că vrea să închirieze hala și a participat o singură firmă, Laminor Arena, desemnată câștigătoare.

  • ”Prin anunțul publicat pe site-ul propriu, ziarul Jurnalul National si ziarul Adevarul în data de 19.05.2022, a fost demarată procedura competitivă de închiriere, prin licitaţie publică.
  • În cadrul procedurii a fost depusă o singură ofertă de către SC Laminor Arena S.R.L., care a fost declarată admisibilă de către Comisia de evaluare nominalizată în cadrul Algorithm Constructii S3 SRL.
  • Bunul imobil care va face obiectul închirierii este: o suprafață de 12.000 mp, reprezentând aproximativ 20% din Clădirea C6 - Hala Laminor în suprafată construită la sol de 58.049 mp, în folosință exclusivă”, se arată în proiectul de hotărâre adoptat.

Prin propunerea financiară, S.C. LAMINOR ARENA S.R.L. se angajează:

  • Să închirieze suprafaţa de 12.000 mp din Clădirea C6 – Hala Laminor pentru suma de 264.000 lei/lună fără TVA, respectiv 4,5 EUR/mp/lună calculată și plătită începând cu prima lună a anului 3 al contractului de închiriere;
  • Să realizeze Investiții în Imobil în conformitate cu propunerea tehnică în cuantum total de 1.900.000 EUR din care cel puțin în valoare de 900.000 EUR în primul an de contract şi servicii de organizări de evenimente în echivalent estimat la 2 EUR/mp/lună pentru o perioadă inițială de 3 ani, aferente rezervării integrale sau parţiale a Imobilului pentru activitățile programate de instituţii publice din subordinea sau aflate sub coordonarea Primăriei Sector 3 și a Consiliului local Sector 3;

”Durata închirierii este situată la 60 luni, cu posibilitatea prelungirii prin act aditional la contractul de închiriere. Perioada contractului este calculată prin raportarea la criteriul randamentului închirierii, pentru proprietar dar și pentru chiriaș, a cărui activitate va îmbunătăți vizibilitatea și atractivitatea proiectului de investiții – Hala Laminor.

Nivelul chiriei de la care a fost lansată procedura competitivă a fost fundamentat pe baza valorii medie de închiriere a spațiilor industriale, conform informaţiilor disponibile în piaţa imobiliară, este situată între 3 și 5 EUR/m2, pentru suprafețe până la 5000 m2.

Specificul Halei Laminor și destinația utilizării spațiului va impune un tratament segmentat al acestui aspect, întrucât spațiul închiriat va fi folosit pentru producția de evenimente social-culturale, utilizarea sa fiind una inegală, cu vârfuri de exploatare în perioada evenimentelor organizate, şi cu diminuări ale utilizării în perioadele dintre evenimente”, se arată în document.

Despre Hala Laminor

Hala Laminor, ultima construcţie din ansamblul industrial ,,Malaxa" - 1938, a constituit una dintre cele mai mari hale industriale din ţară, cu deschideri impresionante (400m x 180m), o structură metalică şi o arhitectură modernă impresionantă, realizată după planurile unuia dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi români, Horia Creangă. Primăria Sectorului 3 a preluat Hala Laminor în anul 2014 şi a început, trei ani mai târziu, procesul de restaurare, consolidare, amenajare interioară şi exterioară a halei.

În 2018, Primăria Sectorului 3 a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 749/07.11.2018 cu societatea Algoritm Construcții S3 SRL, prin care a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului format din teren 59.617 mp și a construcțiilor edificate, hală de 58.049 mp și construcții mai mici, de 1.500 mp la sol.