Un cetăţean bulgar a fost prins de poliţiştii din Călăraşi când transporta două tone de tutun, ascuns sub o cantitate de piatră, scrie news.ro. Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii au oprit pentru control, în localitatea Fundeni, judeţul Călăraşi, un ansamblu format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Bulgaria.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Întrucât şoferul, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cetăţean bulgar, a refuzat să răspundă solicitărilor poliţiştilor, acesta a fost condus la punctul de livrare, în comuna Gălbinaşi, judeţul Călăraşi. În urma controlului, au fost descoperite 2.000 de kg de tutun, disimulate sub cantitatea de piatră transportată", a arătat sursa citată.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, 400 de ţigări de foi de 3 grame, 200 de ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg de tutun de fumat, alcool etilic peste 40 de litri, băuturi spirtoase peste 200 de litri, produse intermediare peste 300 de litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 de litri.