Zeci de angajați ai STB, membri ai Sindicatul Transportatorilor din București (STB), protestează joi, între oreale 13.00-17.00, în fața sediului societății din B-dul Dinicu Golescu nr. 1. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că vor fi concediați 220 de angajați care au participat la greva nelegală din ianuarie, care a paralizat timp de 5 zile Bucureștiul, decizia de desfacere a contractului de muncă fiind luată pentru șoferii/vatmanii care au lipsit nemotivat mai mult de 3 zile de la muncă.

Protest STB 5 mai 2022Foto: Captura Facebook
  • "În primul rând este vorba de concedierea celor peste 200 de salariaţi. Vrem să mai tragem un semnal de alarmă cu privire şi la celelalte probleme care au rămas nerezolvate, pentru că toate revendicările noastre din ianuarie au rămas nerezolvate. Mă refer la problemele legate de condiţiile de muncă, baza materială, contract colectiv de muncă.
  • Nu s-a rezolvat nimic. La care s-au adăugat şi aceste probleme legate de concedieri, cu sancţiunile acestea pecuniare. Sunt peste 1.000 de salariaţi, 1.500, care au primit sancţiune între 5 şi 10% pe trei luni.
  • Şi vrem să tragem încă un semnal de alarmă, poate cineva se va mai gândi şi va impune cumva acestui "domn" (directorul general al STB, Adrian Criţ n.r.) să înţeleagă că dialogul social înseamnă parteneri", a precizat Vasile Petrariu, liderul Sindicatului Transportatorilor din București.

Alături de membri ai Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB) au venit la protest și sindicalişti din: Braşov, Iaşi, Craiova, Ploieşti, Constanţa, Galaţi, Tg. Jiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Baia Mare. La protest a participat și George Simion, președintele AUR și depuat.

”Nimeni nu le este alături acestor oameni disponibilizați în Săptămâna Mare. Am venit să-i susținem”, a spus acesta.