Compania Termoenergetica a înregistrat pierderi de aproape 300 de milioane lei fiindcă tariful de transport al energiei termice a fost aprobat cu întârziere, la aproape trei luni după majorarea tarifului de producere, se arată într-un răspuns transmis de companie la solicitarea HotNews.ro. Banii ar urma să fie plătiți din bugetul Primăriei Capitalei.

Avarie RADETFoto: Hotnews / Clarice Dinu

”Pierderea financiară înregistrată de CMTEB ca urmare a aprobării cu întarziere a tarifelor/prețurilor practicate se ridică la suma de 297.801.439 lei fără TVA”

Cine plătește pierderile

”Pentru recuperarea acestei pierderi financiare se va solicita Primăriei Municipiului București recuperarea din bugetul local, în conformitate cu prevederile OUG nr.69/2011: “Pierderile induse de prestarea serviciilor publice de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat, înregistrate de operatorii economici din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, pot fi acoperite din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale”, se arată în răspunsul transmis de Termoenergetica.

Primăria Capitalei, într-un răspuns transmis la solicitarea HotNews.ro, a transmis că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov (ADITBI) trebuie să adiționeze contractul de delegare cu proceduri specifice pentru calculul pierderilor și pentru metodologia recuperării sumelor și să supună aprobării Consiliului General.

”Ulterior aprobării CGMB, aceste pierderi financiare vor putea fi introduse în bugetul local al Municipiului București și achitate”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei.

De unde a apărut gaura de 300 milioane lei

În București, de producerea energiei termice și distribuție se ocupă două entități diferite.

Compania ELCEN, aflată la Ministerul Energiei, este producătorul, iar Termoenergetica, aflată la Primăria Capitalei, este distribuitorul.

În toamnă, când a crescut exponențial prețul la gaze, producătorul, ELCEN, a solicitat ANRE (autoritatea de reglementare) majorarea prețului de producere a gigacaloriei.

ANRE a aprobat la finalul lunii octombrie 2021 tariful pentru producerea energiei termice, respectiv o majorare cu 86,58% a preţului gigacaloriei produse de Electrocentrale Bucureşti, principalul furnizor, de la 176,55 lei la 329,41 lei.

După aprobarea tarifului de producere, Termoenergetica a solicitat majorarea tarifului de transport al energiei termice, însă acesta a fost aprobat abia pe 18 ianuarie 2022, la aproape 3 luni distanță, prețul global al gigacaloriei, producție plus transport, ajungând la 980 de lei.

Pierderile de aproape 300 de milioane lei au rezultat din faptul că nefiind aprobată majorarea tarifului de transport, apa caldă care s-a pierdut pe rețea este decontată la prețul vechi de producere a gigacaloriei, a explicat directorul Termoenergetica, Claudiu Crețu.

”Din cauza creșterii prețului gazului la cote pe care cu un an în urmă nu le credeam posibile am avut parte de creșterea tuturor prețului, inclusiv a energiei termice. Totodată au crescut și pierderile, cele peste 2000 t/ore, și astfel energia înglobată în pierderi, proporțional se transformă în această pierdere de 300 milioane lei”, a explicat Crețu.

De ce a fost nevoie de aproape 3 luni să se aprobe majorarea prețului de transport?

Claudiu Crețu, directorul Termoenergetica spune că este vorba despre birocrație, iar această problemă nu ar fi existat dacă producerea și transportul energiei termice erau sub aceeași umbrelă.

”Rădăcina problemei este faptul că în București, din păcate, încă nu este sistem centralizat. Acolo unde obligația legală de a constitui sisteme centralizate, SACET, s-a îndeplinit, există o singură decizie de preț și aceste pierderi nu au existat. Termoenergetica a trimis documentația către ANRE imediat după ce am primit decizia de preț de producere, dar au mai fost și alte proceduri de îndeplinit, aprobarea bilanțului energetic, ulterior avizul ANRE pentru acest preț. Au fost întârzieri din perspectiva bilanțului energetic, avizului pe care l-a dat ANRE. Anul trecut s-a modificat legea termoficării și întotdeauna când lucrurile sunt la început mai sunt întârzieri. Toată această birocrație și toată această pierdere de vreme și încurcătură au dus la această situație”, a explicat Claudiu Crețu.

Consiliul General a aprobat abia la finalul lunii martie prețul gigacaloriei la populație, însă directorul Termoenergetica spune că acest lucru nu a afectat compania, fiindcă diferența este acoperită prin subvenție.

Astfel, prețul la gigacalorie pentru populație a crescut de la 1 aprilie de la 143 lei la 330 lei. Prețul la populație nu a mai fost majorat din 2011.

Diferența între 330 lei și prețul global al gigacaloriei, care a scăzut de la 1 ianuarie 2022 de la 980 lei la 860 lei / gigacalorie pentru că a scăzut TVA-ul, este plătită de Primărie prin subvenție.

Necesarul de subvenție pentru a acoperi diferența dintre prețul real și cel plătit de populație ar fi undeva la peste 2,1 miliarde de lei. Subvenția aprobată prin bugetul pe 2022 este însă de circa 1 miliard, iar primarul Nicușor încă speră să primească de la Guvern un ajutor de aproape 1 miliard pentru a acoperi diferența.

Doar puțin peste 10% din rețeaua de termoficare din București este modernizată

În București, doar 10-12% din rețeaua principală de termoficare este modernizată, iar pierderile sunt colosale - undeva la 2.200.000 l/h în 2020.

Primarul Nicușor Dan spunea că iarna care tocmai a trecut va fi "un pic mai bine" ca iarna trecută, însă mii de blocuri au rămas frecvent fără apă caldă și căldură.

Potrivit informațiilor făcute publice de compania Termoenergetica, în cei 4 ani de mandat ai Gabrielei FNirea s-au modernizat peste 200 de km de rețea de termoficare, din care doar puțin peste 30 km de rețea primară.

Într-un interviu acordat HotNews.ro la finalul lunii septembrie2021, Nicușor Dan declara că în 2021 au fost modernizați 15 km de rețea primară.

Reabilitarea celor 210 kilometri de rețea primară cu fonduri europene - 1,6 miliarde lei - și a altor 40 de kilometri din banii Primăriei Capitalei - 150 milioane lei plus TVA -, lucrări care vor îmbunătăți considerabil calitatea serviciului, nu a început încă.

În sistemul de termoficare s-au înregistrat, în primele șase luni ale anului 2021, 836 de avarii pe circuitul primar și alte 844 de avarii pe circuitul secundar. În ceea ce privește cantitatea de apă de adaos, adică pierderile din rețea, care a fost cumpărată în primul semestru din anul 2021, aceasta este de 9.422.357 mc.

Instalațiile sistemului centralizat de alimentare cu energie termică aflate în exploatarea Termoenergetica, se compun din:

  • 46 centrale de cvartal şi o centrală termică de zonă;
  • rețelele termice primare - 987,34 km;
  • puncte termice și module termice - 1.012 buc.;
  • rețele termice secundare - 2.964,64 km.

Peste 500.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire

De sistemul de alimentare cu energie termică al Capitalei beneficiază circa 1.200.000 de locuitori (aproximativ 50% din populația Bucureştiului), respectiv 562.000 de apartamente aflate în 8.200 blocuri şi 600 imobile, 5.600 instituții bugetare, agenți economici şi sere.

Un raport aprobat de Consiliul General al Municipiului București în 2018 arată starea extrem de proastă în care se află sistemul centralizat de termoficare la vremea respectivă, iar de atunci lucrurile s-au înrăutățit:

- din 987,34 km conductă rețea primară de transport apă fierbinte, 68,8% are o vechime mai mare de 25 ani, 11,3% între 20 și 25 de ani, și 9,4% vechime între 10 şi 20 de ani. Doar 10,5% are o vechime mai mică de 10 ani;

- din 2.963,27 km conductă rețea secundară (de distribuţie a apei calde de consum şi agentului termic de încălzire), 48% are o vechime de peste 25 ani, 14% o vechime între 20 și 25 de ani, 16% o vechime între 10 și 20 de ani și doar 22% o vechime mai mică de 10 ani.

Pentru modernizarea întregii rețele de distribuție și transport este nevoie de 1,4 miliarde de euro desfășurate pe o perioadă de 20 de ani, mai preciza documentul.

În perioada septembrie 2019-septembrie 2020, pierderile din rețeaua de termoficare aproape s-au dublat, circa 2,2 milioane de litri/oră de apă fierbinte ajungând în pământ, se arată într-un comunicat de presă transmis în septembrie 2020 de ELCEN, producătorul de energie termică din Capitală.

Situația pierderilor din rețeaua de termoficare era următoarea în septembrie 2020, potrivit ELCEN:

  • 2016: 800.000 l/h
  • 2019: 1.200.000 l/h
  • 2020: 2.200.000 l/h