Primăria Sectorului 4 a lansat licitația pentru construirea patinoarului olimpic din incinta liceului Traian Vuia de pe Șoseaua Vitan Bârzești 11, valoarea estimată pentru proiectare și execuție fiind de circa 44,5 milioane lei (aproximativ 9 milioane de euro). Patinoarul se va construi în locul unui corp cu risc seismic al liceului, va avea o suprafață de circa 1.836 mp (30 ori 60 m) și puțin peste 700 de locuri pentru spectatori, vestiare, magazin. Interesantă este forma sub care se face patinoarul: convertirea corpului vechi al liceului în club sportiv școlar.

Patinoar olimpic S4Foto: Hotnews

Reamintim că anul trecut Primăria Sector 4 a anunțat că patinoarul va fi construit în colaborare cu Federația Română de Hochei pe Gheață, banii vor veni de la administrația locală, iar după finalizarea lucrărilor patinoarul va fi dat gratuit federației.

”Prezenta procedură vizează atribuirea unui contract de achiziție publică având ca obiect proiectarea, executarea și asistențatehnică din partea proiectantului pentru edificarea unui imobil cu funcțiune de club sportiv școlar ce se dorește a fi realizat sub forma unei construcții noi, realizată pe un amplasament pe care există deja un corp de clădire C2 ce aparține Liceului Traian Vuia. În prezent, pe terenul studiat se pot indentifica o serie de corpuri noi în care își desfășoară activitatea Liceul Tehnologic de Metrologie “Traian Vuia” și Liceul Tehnologic Mircea Vulcănescu. Tot pe teren se regăsesc și două corpuri de clădire vechi C1 și C2 ce aparțin liceului tehnologic “Traian Vuia” și care în urma expertizării au fost încadrate în clasa I de risc seismic. Prezentul proiect tratează reconversia corpului C2 în club sportiv școlar ca răspuns la cererea tot mai mare, datorită necesităților de spații pentru educație fizică și sport”, se arată în documentația aferentă procedurii de achiziție.

Deși clădirea veche este demolată, se vorbește despre o reconversie a acesteia. Reprezentanții instituției spun că trebuie demolată deoarece este încadrată în clasa I de risc seismic.

”Sectorul 4 al Municipiului București, entitatea responsabilă cu implementarea proiectului, are în vedere construirea unui patinoar în incinta Liceului Tehnologic “Traian Vuia” Terenul se eliberează de sarcina asociată construcției existente, prin desfacerea acesteia, iar noua construcție de club sportiv școlar devine, ca principiu fundamental, reconversia corpului C2 în club sportiv școlar cu funcțiunea de Patinoar. Oportunitatea desfacerii construcției corpului C2 existent rezultă din faptul că acesta a fost expertizată tehnic pentru cerința de rezistență în luna mai 2020 și a fost încadrată în cea mai slabă clasă de risc seismic cu necesitatea unei consolidări de anvergură foarte mare (costuri comparabile cu realizarea unei construcții noi) pentru punerea acesteia în siguranță. Ca urmare, la reconversia acesteia în club sportiv școlar, este oportun ca vechea construcție să fie desfăcută total pentru a face loc unei construcții noi moderne care să fie realizată fără constrângeri legate de păstrarea și asigurarea unor elemente constructive din corpul C2 vechi și pentru a asigura un cadru coerent de lucru privind cursul firesc al proiectării și execuției”, se mai arată în documentație.

Valoarea estimată a contractului pentru proiectare și execuție este de 44.505.469 lei. Durata de proiectare și execuție: 18 luni.

Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 7 decembrie.

Terenul pe care se va construi patinoarul are o suprafață de 27.230 mp. Accesul principal se realizeza din Alea Metrologiei si accesul secundar se face din Intrarea Vulturului.

Corpul care va fi demolat este o construcție cu regim de înălțime P+1E realizat în perioada anilor 1962 și a fost încadrat în clasa de risc seismic RS I “Construcții cu risc ridicat de prăbușire la cutremurul de proiectare corespunzător Stării Limită Ultime”, conform expertizei nr.449/2020 realizată de ing. Cazacliu Anatoli, în mai 2020.

Studiul de fezabilitate a fost realizat de asocierea: CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS S.R.L, BAU STARK S.R.L., YARDMAN S.R.L., EURO BUILDING IDEEA S.R.L.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați în octombrie 2020 de Consiliul Local Sector 4, valoarea estimată a patinoarului este de circa 12 milioane de euro. Patinoarul va fi construit în colaborare cu Federația Română de Hochei pe Gheață, va avea 1.500 de locuri, banii vor veni de la administrația locală, iar după finalizarea lucrărilor patinoarul va fi dat gratuit federației, anunțau la vremea respectivă reprezentanții instituției.

”Prin derularea acestui obiectiv se urmăreşte găsirea mijloacelor pentru îmbunătăţirea calității vieţii educaționale, în spaţiul educațional din Şoseaua Vitan Bârzeşti nr.11, ca urmare a amenajării unui spațiu nou pentru practicarea sportului și petrecerea timpului liber într-un mod agreabil, împreună cu colegii. În acest fel, autoritatea locală va implementa măsuri privind îmbunătăţirea și extinderea infrastructurii sportive în spaţiul educaţional, prin construirea de spații destinate sportului educațional și de performanță. Amenajarea unui patinoar pe raza Sectorului 4 va încuraja practicarea sportului : printre elevi, crearea de asociaţii/echipe de sport la nivelul şcolii, dar va contribui și la capacitatea Municipiului Bucureşti de a organiza si găzdui competiții sportive specifice”, se arată în raportul de specialitate al hotărârii de Consiliu Local.

Proiectul a fost pus pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de Consiliu Local de pe 14 octombrie, ultima din vechiul mandat, unde primarul Daniel Băluță (PSD) avea majoritate.

”În colaborare cu Federația Română de Hochei pe Gheață, Primăria Sectorului 4 va construi un patinoar acoperit, unde se vor putea desfășura atât competiții sportive naționale și internaționale, campionate europene și mondiale de hochei, inclusiv spectacole de divertisment pentru public. Proiectul va fi oferit cu titlu gratuit de către Federația Internațională de Hochei pe Gheață, iar construcția va fi realizată în curtea Liceului Tehnologic de Metrologie ”Traian Vuia”, pe un teren de 2,5 hectare. Fiind singurul patinoar olimpic din sudul țării, acesta va avea o capacitate de 1.500 de locuri și va fi destinat tuturor activităților care se pot desfășura pe gheață”, a comunicat Primăria Sectorului 4 în septembrie, înainte de alegeri.

În comparație, pentru reconstrucția patinoarului Flamaropol, cu circa 3.000 de locuri, Primăria Capitalei a semnat un contract de 100 milioane lei fără TVA cu asocierea Astaldi-UTI. Lucrările au început în martie 2017, dar contractul a fost reziliat în 2019, lucrările fiind doar la 37%, potrivit datelor furnizate de municipalitate.