​Principalul poluator din București este traficul, însă pe locul doi se află arderile ilegale de deșeuri, a declarat într-un interviu acordat HotNews.ro șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. Acesta spune că după ce Garda de Mediu a mers aproape zilnic pe teren și a redus mult acest fenomen, calitatea aerului s-a îmbunătățit considerabil. Deși transformau Bucureștiul într-un iad, arderile de deșeuri nu sunt considerate infracțiune, spune Berceanu, abia acum fiind presiuni pentru modificarea legislației. Arderile de deșeuri aduc sute de milioane de euro pe an, o singură mașină încărcată cu sârmă de cupru valorează circa 30.000 de euro, spune Berceanu.

HotNews.roFoto: Hotnews

În ceea ce privește munții de gunoi aruncați pe câmpurile din jurul Capitalei, Berceanu spune că există un acord tacit din partea primăriilor, care știu despre această practică, dar nu fac nimic și acuză ”o cârdășie între funcționari ai statului, din diferite instituții, și oameni politici, care sunt implicați direct în afacerile astea și structuri de crimă organizată”.

Reporter: Vine toamna și vine poluarea în București. Care sunt principalii poluatori și ce măsuri ați luat până acum ca să nu fim ca anul trecut, când au fost depășiri de 200-300 la sută pentru PM 10 și PM 2,5?

Octavian Berceanu: Începem cu ce a a poluat Bucureștiul, focurile care ard în jurul orașului. Azi dimineață de la 6 au pornit echipele în teren, seara la fel, la prânz la fel, vom avea echipe în teren, aproape cu titlul de permanență. Au fost câteva focuri pe care le-am stins, au fost și în zilele precedente câteva focuri. Dacă vii dinspre autostradă și te uiți spre București ceea ce am văzut și eu azi dimineață, deasupra Bucureștiului este un fel de pâclă și cumva poate din cauza faptului că nu există mișcare vizavi de curenții de aer, nu se diluează această poluare normală pentru un oraș, ci se acumulează, dar mai sunt și alți factori.

Vorbim de trafic care influențează, în general când încep școlile, începe traficul, vine lumea din vacanță și se generează o poluare sistemică. Avem o poluare dată de șantiere și aici lucrăm foarte mult în a reduce poluarea. Faptul că străzile nu sunt spălate, ci se acumulează praf, noaptea sunt multe basculante care lucrează pentru șantiere și cară moloz, pământ, deșeuri din construcții se acumulează praful ăsta și nimeni nu-l curăță sau îl curăță foarte rar. Nu este suficient să dai o perie, trebuie să-l și speli.

”Poluarea unei sobe care funcționează pe bucăți de mobilă și plastic face cât 100 de centrale”

Mai este o poluare dată de încălzire. S-a răcit vremea. Sunt zeci de mii, poate sute de mii de centrale de apartament și pornesc toate cam în aceleași intervale, dimineața și seara, și asta generează o poluare destul de mare, care iarăși nu este risipită de curenții de aer. Mai avem o poluare dată de sobele din București. Nimănui nu-i place să vorbească despre faptul că mulți oameni, chiar în centrul Bucureștiului, au sobe și nu pun lemne pe foc, pentru că lemnele au ajuns să fie aproape 700 de lei metru cub, dublu față de anii precedenți. Asta înseamnă că folosesc și alte lucruri: bucăți de mobilă, bucăți de PAL, de PVC, uleiuri, orice poate arde, plastic. Am găsit foarte mult PET-uri care sunt arse, bucăți de plastic și poluarea unei astfel de sobe care funcționează pe bucăți de mobilă și plastic face cât alte 100 sau 200 de centrale de apartament. Și mirosul este foarte puternic se resimte într-un cvartal de blocuri. Mai avem o poluare periurbană dată de activitatea industrială, în mod special de depozitele de deșeuri.

Este o poluare olfactivă puternică, cu hidrogen sulfurat, lucrăm și aici să verificăm instalațiile astea cum funcționează, dacă sunt arse gazele la 100 de grade sau sunt la 300 cum am descoperit în câteva locuri. Mai este o poluare pe care o importăm și nu avem ce să facem aici, sau Garda de Mediu este limitată. Este poluarea dată de praful de ogoarele din jurul Bucureștiului, din zona despăgubită numită Sahara Olteniei, unde avem o sută de mii de hectare de nisip. Vânturile încep să bată foarte puternic și ridică nisipul și praful de acela și-l aduc peste București, noi neavând niciun fel de centură verde a Bucureștiului care să se oprească sau să dirijeze curenții de aer și să oprească în frunze praful ăsta, îl suportăm ca atare.

Reporter: Ați făcut un inventar foarte precis al surselor de poluare. Aș vrea să discutăm un pic despre fiecare. În ceea ce privește incendiile, pentru că până la urmă toamna trecută despre asta s-a discutat cel mai mult, despre focurile de lângă București, ce se întâmplă mai exact acolo și câte amenzi ați dat de când sunteți la conducerea Gărzii de Mediu?

Octavian Berceanu: Nu am dat foarte multe amenzi în schimb am reușit să le opresc. Ăsta a fost scopul, să opresc aceste incendieri. Am confiscat ceea ce rezultă din incendii, cuprul acela din cablurile arse, fierul vechi. O mașină cu cinci tone de cupru înseamnă 30.000 de euro pe piață, foarte mulți bani, și așa au ajuns cumva cei care ard deșeuri și cabluri pentru cupru să se oprească, să nu mai facă lucrul ăsta cel puțin în jurul Bucureștiului. I-am găsit însă în altă parte, în zona Sărulești, în alte județe.

Reporter: Cam cu cât s-a redus fenomenul? Și cum i-ați convins, în afară de confiscat mașinile?

Octavian Berceanu: Am stat pe capul lor cu Jandarmeria cât am putut de mult. Până la urmă au cedat ei și au spus gata, ne oprim, și așa s-a întâmplat. În contextul în care noi nu avem o legislație care să ne sprijine, de abia acum căutăm, încercăm să găsim soluții în a transforma arderile de deșeuri, resturi de automobile dezmembrate, de cabluri, să devină infracțiune. Până acum este contravenție, chiar dacă produce pagube enorme vizavi de calitatea vieții în București, de calitatea aerului, ea este considerată în legislație o contravenție.

Nimeni în ultimii 20 de ani nu a vrut să transforme acest lucru într-o infracțiune pentru că pur și simplu aceste arderi ilegale transformă Bucureștiul într-un iad din punct de vedere al calității aerului. I-am convins să se oprească, acum au început din nouă să ardă, în ultimele zile, în ultima săptămână. Avem acțiuni permanente începând de astăzi, pe teren, și avem și rezultate. Rezultatele pot fi comparate cu anii precedenți. Dacă în anii precedenți valorile maxim admise ale poluanților erau depășite cu peste 10 ori, în primăvara aceasta a scăzut la de două ori. Adică înainte valoarea maxim admisă era depășită cu de până la 12 ori, acum aceasta a fost depășită de maxim două ori această valoare maxim admisă, în primăvară, și se simte în calitatea aerului.

Reporter: Cam cât la sută din poluarea din București este cauzată de acest segment, de arderi de deșeuri?

Octavian Berceanu: Bucureștiul are o poluare constantă, dată de factorii pe care i-am enumerat anterior, dar periodic avem furtuni de nisip din partea Olteniei și avem niște vârfuri în care poluarea urcă foarte mult, și asta este din cauza arderilor ilegale. Dacă ne uităm pe vârfurile astea când poluarea explodează în București, aproape jumătate probabil este dată de arderile ilegale, pentru că în momentul în care am mers pe teren, în februarie - martie, aveam 20 de focuri permanente în zona Sintești. Acum au dispărut focurile astea, ard două, trei, patru, din când în când, răzleț, și de asta avem o calitate a aerului, față de anii trecuți, de cel puțin cinci ori mai bună.

Reporter: Poate pare stupidă întrebarea, dar cum a fost posibil ca atâția ani totuși, știm de această problemă de 4-5 ani, de când avem rețelele independente de monitorizare a calității aerului, să nu facă nimeni nimic și să inhalăm toată acea mizerie?

Octavian Berceanu: A fost posibil. Nici Poliția nu a intervenit, nici Garda de Mediu, nicio altă instituție a statului. Singurii care au intervenit de fapt au fost pompierii. S-au dus, după apel la 112, și au stins aceste focuri mai mari, dar niciodată nu a fost o politică împotriva acestor incendieri ilegale de deșeuri la marginea Bucureștiului. Și nu vorbim de deșeuri domestice, ce avem noi prin curte, vorbim de cabluri, piese de plastic din interiorul mașinilor, vorbim de camioane întregi de deșeuri care au fost arse. Vorbim, de exemplu, în zona Bolintin de arderi de cauciucuri, de anvelope, camioane întregi descărcate și arse în contextul în care aerul vine din vest și traversează Bucureștiul pe culoarul Dâmboviței, era îmbâxit încă de la intrarea în București de aceste arderi ilegale.

Reporter: Care este valoarea acestei economii subterane și cine beneficiază de pe urma ei, că dacă urmărim banii, poate avem un indiciu despre vinovați?

Octavian Berceanu: Dacă ne referim numai la cabluri, sunt câteva zeci de milioane de euro pe an. Dacă ne referim la tot ce înseamnă arderi de deșeuri sunt câteva sute de milioane de euro în joc, arderi și depozitări ilegale în jurul Bucureștiului. Avem depozite mari de deșeuri din construcții în zona periurbană a Bucureștiului, în Chiajna, în Glina, în alte zone, pe zeci de hectare. Am descoperit de curând un depozit de aproape un milion de metri cubi, ilegal în Popești-Leordeni, la granița cu Sectorul 3, care până acum nu a fost semnalat niciodată. Este acel depozit care a distrus caseta de evacuare a apelor menajere din București și astfel am avut trei sectoare inundate cu materii fecale.

Reporter: Adică au depus deșeurile pe casetă și s-a spart caseta?

Octavian Berceanu: Da. Pe casetă avea voie să fie un strat de pământ de un metru și jumătate, doi metri, ei au venit cu 25 de metri, un milion de metri cubi în total, un deal, pe care l-au pus peste această casetă și nimeni nu a spus nimic, nici Primăria, nici Poliția, nici Garda de Mediu, nici Consiliul Județean, tacit, toți au acceptat această stare de fapt infracțională.

Reporter: Care au fost rezultatele anchetei, bănuiesc că este o anchetă în curs?

Octavian Berceanu: Este anchetă în curs este o plângere penală și lăsăm instituțiile statului să își facă treaba. Noi am mers acolo, am luat probe cu laboratoare acreditate, am folosit aceste probe ca să documentăm ancheta pe care am făcut-o și să înaintăm documentele către Parchete și Poliție.

Despre munții de gunoaie din câmp: ”Au fost facilități făcute ilegal de către primari”

Reporter: Că tot am ajuns la acest subiect, sunt munți de gunoaie în jurul Bucureștiului, cum e posibil să te duci și să arunci pe câmp basculante de gunoi de ani de zile, fără să facă nimeni nimic?

Octavian Berceanu: Au fost facilități făcute ilegal de către primari și de către Poliția locală. A fost o înțelegere tacită, în care contra voturi primarii au lăsat să facă asta.

Reporter: Dar sunt firme sau sunt simpli cetățeni, care nu au unde duce gunoiul și-l aruncă acolo?

Octavian Berceanu: Majoritar firme de construcții. Am găsit chiar Poliția Locală în Chiajna, care dădea de șase cu viceprimarul pe astfel de deversări ilegale de deșeuri.

Reporter: Și ce măsuri ați luat?

Octavian Berceanu: Am forțat un pic mâna primăriei și primarului la momentul respectiv, am făcut o sesizare penală. În Chiajna, tocmai în zilele astea, am făcut și o sesizare penală pe ce a rezultat din analizele de laborator ca fiind deșeuri periculoase și, iarăși pe Popești Leordeni sesizare penală.

Reporter: Dar s-a întâmplat ceva cu sesizările penale pe care le-ați făcut de când sunteți comisar șef sau le faceți ca să fie făcute?

Octavian Berceanu: Ele își urmează cursul, devin anchete.

Reporter: A fost cineva sancționat?

Octavian Berceanu: Nu se întâmplă lucruri atât de ușor. Nu sunt de câțiva ani comisar, sunt doar de câteva luni. Din păcate instituțiile astea trebuia să se ocupe de mult, nu de azi. S-a cărat foarte mult pe perioada pandemiei, când existau restricții de circulație și atunci camioanele stăteau la coadă ca să deverseze. Am văzut că un camion deversa ilegal la 90 de secunde, în teren, stând lângă ele până să ajung la Garda de Mediu. Din păcate există o cârdășie între funcționari ai statului, din diferite instituții, și oameni politici, care sunt implicați direct în afacerile astea și structuri de crima organizată.

”În toate locurile în care am avut infracționalitate de mediu cruntă, existau echipaje de poliție”

Reporter: Puteți numi niște oameni politici implicați în asta?

Octavian Berceanu: Nu pot să numesc. Este treaba organelor și a instituțiilor statului să dezvolte. Am văzut chiar zilele trecute oameni arestați pe alte afaceri, nu pe deșeuri, dar care au avut treabă cu deșeurile.

Reporter: Domnul Hrebenciuc?

Octavian Berceanu: Da, mai sunt câțiva oameni pe care i-am văzut pe ecrane zilele trecute. Din păcate faptul că nu există o activitate intensă din partea instituțiilor care ar putea să limiteze această gamă de infracțiuni, facilitează cumva, sponsorizează chiar și emoțional infractorii, uite, nu se întâmplă nimic.

Reporter: Ce ar trebui schimbat totuși, că pare abusrd tot ce spuneți?

Octavian Berceanu: Odată ce fac o sesizare, sau Garda de Mediu, sau alte instituții fac o sesizare și o anchetă durează 7-10 ani, probele aproape că dispar, sunt acoperite de verdeață sau Poliția nu se sesizează din oficiu, iarăși e o problemă. În toate locurile în care am avut infracționalitate de mediu deosebită, cruntă pot să zic, existau echipaje de poliție. Ai depozite unde s-au vărsat 50.000 de camioane și nu a existat o sesizare, autosesizare, din partea instituțiilor statului. E grav, extrem de grav, ne spune că de fapt avem un stat parazitat de funcționari care fac parte din grupări de crimă organizată.

Reporter: Este copleșitor....

Octavian Berceanu: Este adevărul.

Reporter: Revenind un pic la discuția cu poluarea aerului, din studiile făcute de primărie, cele vechi ce-i drept, pentru că nu avem un studiu făcut recent, cei mai mari poluatori sunt sistemul de încălzire și traficul. Ce măsuri ați luat?

Octavian Berceanu: Întrebarea este cine a făcut aceste studii, fiindcă în afară, în orice capitală civilizată sau oraș mai mare dintr-o țară civilizată din Europa, aceste studii se fac și de mediul academic și de mediul privat, împreună într-un consorțiu, și atunci mai mulți jucători pe piața aceasta, în care se face se întocmește un raport astfel încât să existe neutralitate. Când studiile astea se fac dictate doar de anumite companii, ca să iasă bine, avem o problemă.

Reporter: Dar nu este adevărul, nu este traficul cel mai mare poluator?

Octavian Berceanu: Eu nu am văzut acest studiu și nu am văzut un studiu vizavi de sobele care ard altceva decât gaz în București. Nu am văzut să existe studiul ăsta pe care alte orașe l-au făcut. Nu am văzut să existe un studiu care să se bazeze sau să aibă în vedere depozitele ilegale din zona exterioară a Bucureștiului din zona periurbană. Nu am văzut un studiu care să includă în compoziția sa arderile de miriști din jurul Bucureștiului care sunt frecvente și care distrug calitatea aerului din București.

N-am văzut un studiu care să meargă pe șantiere și să vizeze exact sau în zonele unde avem mici unități care produc ciment și betoane și în care să se măsoare poluarea aerului. Nu am văzut un studiu care să ia în considerare și activitatea REMAT-urilor unde se lucrează cu flacără de obicei, unde miroase foarte tare sau în zonele industriale din oraș.

Reporter: Deci nu este adevărat că traficul și încălzirea sunt cei mai mari poluatori sau dacă ar fi să faceți un top al marilor poluatori din București, care ar fi acesta?

Octavian Berceanu: Probabil în momentul de față traficul este cel mai mare poluator, dat fiind faptul că nu există o fluidizare a traficului și stăm la stop foarte mult cu mașinile cu motoarele turate, în contextul în care traficul este blocat. Pe locul doi și trei ar fi poluarea din arderile ilegale. Noi, de exemplu, nu luăm în calcul arderile în sobă pe timpul iernii, sobe care nu ard pe gaz, ci alți combustibili solizi sau lichizi, nu luăm în calcul faptul că străzile nu sunt spălate și după spălarea străzilor ar scădea substanțial poluarea din București. Dacă vrei să faci un studiu corect, trebuie să iei fiecare factor, să-l măsori pe ore, să vezi care este ponderea respectivului factor și să ai soluții. Noi avem un cumul de factori care generează poluare, nu poți să pui degetul doar pe trafic pentru că s-ar putea ca alți factori să fie de trei-patru ori mai puternici decât poluarea dată de trafic.

Reporter: Ați amendat/amendați Primăria Capitalei pentru că nu a făcut acest studiu?

Octavian Berceanu: Noi amendăm toate primăriile. Le-am amendat până acum însă nu există un studiu, că nu amenda curăță aerul, cum nu s-a întâmplat ca amenda să curețe aerul de la arderile ilegale, ci doar să împingem instituțiile statului să facă niște lucruri. Primul lucru pe care trebuia să îl facă PMB-ul, din punctul meu de vedere, este un studiu exhaustiv, complet vizavi de ceea ce înseamnă factori de poluare. Mai e o problemă, ca să faci un astfel de studiu ai nevoie de echipamente de măsurare. Eu nu am văzut laboratoare care să aibă astfel de echipamente de măsurare. De aici începem, vorbim de dotări. Ca să faci orice sau să ai o politica în zona asta,oricare ar fi decidentul, nu contează partidul politic sau primarul, ci mai întâi aparatele de măsurat, echipele care se fac măsurătorile, profesionalismul care se reflectă în studiul respectiv și de abia acolo încep să pună în aplicare primăriile măsurile adecvate pentru a reduce poluarea din București.

Reporter: Dar rețeaua de măsurare a calității aerului de la Ministerul Mediului funcționează în acest an?

Octavian Berceanu: Funcționează, dar este irelevantă într-un astfel de studiu. Ai nevoie de laboratoare mobile care se plimbă în fiecare zonă prin București. Că pui șase stații, opt stații sau mai pui încă opt pe deasupra, este irelevant, ai nevoie de laboratoare mobile care să aibă în vedere fiecare factor în parte, să se plimbe în fiecare zonă din București, să cerceteze care este sursa poluării și care este relevanța ei.

Reporter: Noi suntem codași la colectarea selectivă. În București înțeleg că suntem undeva la 10% la sută. Ce măsuri luați pe partea aceasta și ce trebuie făcut ca să fie bine?

Octavian Berceanu: Codași este puțin spus, suntem în afara lumii civilizate. Nu Garda de Mediu se ocupă de colectarea selectivă. Noi verificăm trasabilitatea deșeurilor, sunt alte instituții care ar trebui să se ocupe de asta, primăriile, ele de fapt sunt factori decizionali. Dacă permiți un serviciu de salubritate care nu colectează pe fracții, înseamnă că ți-ai bătut joc de cetățenii respectivi, îi incarci cu facturi și pe viitor ți-ai bătut joc și de calitatea mediului și a generațiilor viitoare, de nivelul de trai. Primăriile sunt cea mai slabă verigă în lanțul acesta al economiei circulare și al gestionării deșeurilor.

Reporter: Dar îi amendați, le faceți ceva?

Octavian Berceanu: Îi amendăm, dar trebuie găsite soluții practice care să fie oferite primăriilor. Din păcate, ce am văzut în anii trecuți, trebuia să atingem o cotă de 50% de recuperare a deșeurilor și introducerea lor în economie circulară sau valorificare. Suntem undeva la 10 la sută și am așteptări foarte mari de la nivelul politicilor guvernamentale astfel încât să deschidă ochii primăriilor, să vină cu soluții practice. Atâta timp cât doar implementezi directive europene, dar nu vii cu bani ca să ajuți primăriile, nu vii cu orice granturi, orice soluții practice, e foarte greu, în contextul în care primăriile nu se pricep la gestionarea deșeurilor. Mulți dintre primari, dacă vorbim pe șleau, de-abia pot să facă un rezumat al unei povestiri, la nivelul acesta de alfabetizare sunt.

Reporter: Eu mă refer la orașele mari, la București, unde sunt alte așteptări.

Octavian Berceanu: Și la orașele mari dacă mergem și dăm niște teste funcționarilor, pentru că am avut ocazia să intru prin primării, vizavi de capacitatea lor de a face un proiect, s-ar putea să-l pice 90%.

Reporter: Incineratorul de deșeuri este o soluție pentru București?

Octavian Berceanu: Incineratoarele funcționează bine acolo unde nimeni nu se gândește să fure cumva pentru că cea mai mare parte a costurilor sunt costurile de întreținere și de schimbarea filtrelor. Un incinerator,cum am văzut în alte țări, poate să fie fix în centrul orașului atunci când filtrele sunt schimbate regulamentar și când banii se întorc în mentenanță și nu într-un buzunar privat incinerator funcționează foarte bine. Accidentele apar și poluarea apare atunci când cineva încearcă să fure. Despre asta este vorba.

Despre poluarea din București: ”La iarnă vom respira un aer mai curat”

Reporter: La toamnă și la iarnă vom respira un aer mai curat în București față de anii trecuți?

Octavian Berceanu: Da, categoric. S-a întâmplat deja, respirăm un aer mai curat față de anii precedenți. Nu o spun eu, o spun aparatele de măsurat - aparatele oficiale ale ministerului și cele din rețelele alternative. Însă contează foarte-foarte mult să respirăm un și mai curat față de cel de acum. Reper nu este aerul de acum, care e mai bun, mult mai bun decât cel din anii precedenți, dar cu toții vrem să avem un aer și mai bun. Pentru asta trebuie să avem străzi spălate, trebuie ca arderile ilegale de deșeuri să fie considerate infracțiuni și nu contravenții, trebuie sa avem un inel verde al Bucureștiului și niște primari mai aplecați vizavi de sursele de poluare. Mulți oameni văd CET-urile ca fiind sursă de poluare, de exemplu, dar ce iese acolo este abur, nu este poluare. În schimb, foarte puțini oameni realizează că dacă stăm o oră în trafic, cu mașina, poluăm foarte-foarte mult.