Cele peste 2.500 de locuri de parcare publică de pe bulevardele din Sectorul 4 vor intra în regim de tarifare, începând din 23 august, a anunțat joi primăria condusă de Daniel Băluță (PSD), precizând că măsura este luată în baza unor hotărâri ale Consiliului Local. În cazul nerespectării regulamentului de parcare, vor fi blocate roțile mașinii, pe cheltuiala șoferului, avertizează primăria. Viceprimarul PNL al Capitalei Stelian Bujduveanu atrage atenția însă că hotărârile Consiliului Local Sector 4 sunt ilegale.

HotNews.roFoto: Hotnews

Două zone tarifare

Potrivit hotărârilor Consiliului Local al Sectorui 4, spațiile de parcare de pe bulevarde vor fi reorganizate și împărțite în două zone tarifare, marcate cu galben și cu verde, în funcție de gradul de aglomerare, precum și de existența mai multor puncte de interes pentru cetățeni, a anunțat joi Primăria Sectorului 4.

Astfel, zona galbenă, tarifată cu 2 lei/oră, a fost creată în locuri în care există bănci, farmacii, spitale, sedii ale unor instituții publice, iar zona verde, tarifată cu 1 leu/două ore, este valabilă în locuri în care fluxul de mașini este unul redus.

Toate parcările sus menționate, existente pe bulevardele Constantin Brâncoveanu, Șoseaua Giurgiului, Alexandru Obregia, Șoseaua Berceni, Tineretului, Iriceanu, Străduinței și Luică vor fi marcate corespunzător, iar sumele încasate din aceste tarife vor constitui bugete pentru amenajarea unor viitoare parcări, precum cele din strada Pridvorului, din zona Piața Sudului sau cea din zona străzii Tulnici, susține Primăria Sectorului 4, într-un comunicat de presă transmis joi.

Ce riscă șoferii care nu respectă noile reguli

Primăria susține că șoferii vor fi informați în legătură cu acest regim de tarifare prin pancartele care vor fi montate în zonele respective, unele cu galben, celelalte cu verde, iar intervalul de taxare va fi de luni până duminică între orele 8.00-18.00, în rest fiind gratuit.

Plata parcării se va putea face prin SMS la numărul 7424 sau folosind aplicația Primăria Sectorului 4.

În cazul nerespectării regulamentului de parcare, angajații Direcției Mobilitate Urbană vor bloca roțile mașinii, pe cheltuiala șoferului, avertizează Primăria Sectorului 4.

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu: Decizia este ilegală

Viceprimarul PNL al Capitalei Stelian Bujduveanu atrage atenția, pe Facebook, însă că hotărârile Consiliului Local Sector 4 sunt ilegale, spunânc să administrația de sector nu poate administra în regim de plată cu ora parcările de pe marile bulevarde, întrucât decizia intră în contradicție cu prevederile Strategiei de parcare pe teritoriul Municipiului București.

Argumentele viceprimarului Capitalei:

  • "Sectoarele administrează numai parcaje de reședință, exploatarea lor făcându-se prin închiriere către persoanele fizice îndreptățite, pe bază de contract cu durata de valabilitate de 1 an și cu posibilitatea reînnoirii.
  • Chiar și pentru parcajele de reședință administrate de sectoare, tarifele diferențiate sunt stabilite doar de către Consiliul General al Municipiului București.
  • Faptul că Primăria Sector 4 a stabilit tarife de închiriere cu ora este o încălcare a normelor în vigoare. Tarifele de închiriere cu ora sunt specifice parcajelor publice de utilitate generală (cf. art. 17 (2) din Anexa nr. 3 din Strategia de parcare pe teritoriul Municipiului București), categorie de parcaje care se află în administrarea Consiliului General al Municipiului București.
  • În plus, Comisia Tehnică de Circulație a Municipiului București (autoritatea care încadrează parcajele pe categorii) nu a avizat niciodată parcaje de reședință pe arterele principale din Sectorul 4".