Primăria Municipiului București și Asociația ACCEPT au ajuns luni la o înțelegere privind organizarea ”Bucharest Pride” 2021, anunță instituția într-un comunicat de presă. Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din București a aprobat organizarea de către Asociația ACCEPT a marșului ”Bucharest Pride” 2021 pe Calea Victoriei în data de 14 august, cu un număr maxim de 500 de persoane, în conformitate cu Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care prevede o limită superioară de 500 de participanți la mitinguri și demonstrații.

Bucharest Pride Foto: Hotnews

De asemenea, reprezentanții Capitalei au solicitat Asociației ACCEPT ca, pe toată perioada desfășurării marșului, să respecte dispozițiile legale în vigoare, inclusiv cele privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei Sars Cov2.

”Având în vedere faptul că organizarea a două evenimente, în același timp, poate genera riscuri de siguranță conform organelor de specialitate, dar și contextul pandemic în care ne aflăm, proiectul ”Străzi deschise” va fi suspendat sâmbătă, 14 august. Începând de duminică, 15 august, acesta va fi reluat, în condiții normale de desfășurare”, a transmis Primăria Capitalei.

Mai mulți reprezentanți ai Asociației ACCEPT au protestat vineri în fața sediului Primăriei Capitalei după ce instituția condusă de Nicușor Dan nu a autorizat organizarea marșului Bucharest Pride pe Calea Victoriei. Cei de la ACCEPT au scandat „Libertatea noastră, nu cenzura voastră” și „Homofobie la primărie”.

Imediat după protest, Primăria Capitalei a motivat că a propus alte variante, bd. Magheru și șos. Kiseleff, întrucât, în weekend, Calea Victoriei devine pietonală în cadrul evenimentului „Străzi deschise” și marșul nu s-ar putea desfășura în siguranță.

„Deocamdată, Comisia, întrunită în ședință în data de 5 august 2021, a argumentat pericolele la care s-ar putea expune participanții la eveniment în cazul în care acesta s-ar desfășura pe Calea Victoriei, acolo unde în mod tradițional are loc proiectul intitulat ”Străzi deschise. Membrii de specialitate ai Comisiei au avertizat asupra faptului că pe traseul propus de Asociație va exista deja o densitate importantă de oameni care poate reduce posibilitatea organelor de ordine să îi protejeze pe manifestanți”, a transmis Primăria Capitalei, vineri.

De asemenea, cei de la Primărie au spus că solicitarea de a avea 10.000 de participanți pe care a formulat-o ACCEPT este în contradicție cu Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care prevede o limită superioară de 500 de participanți la mitinguri și demonstrații.

”În solicitarea ACCEPT aceștia menționează participarea unui număr în jur de 10.000 de persoane, fapt ce contravine dispozițiilor legale în vigoare referitoare la măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei Sars Cov2, care prevăd participarea unui număr de maximum 500 de persoane la astfel de adunări. Primăria Municipiului București are toată deschiderea pentru a soluționa favorabil o eventuală solicitare care să se încadreze în termenii și condițiile prevăzute de lege”, a mai transmis vineri instituția.

Florin Buhuceanu, membru al Asociaţiei ACCEPT, a afirmat sâmbătă că marşul "Bucharest PRIDE" are loc în mod "tradiţional" într-o zi de sâmbătă, iar anul acesta se va desfăşura pe 14 august, pe Calea Victoriei, în ciuda refuzului administrativ al Primăriei Municipiului Bucureşti.

El a calificat drept "completamente inacceptabile" alternativele oferite de municipalitate pentru organizarea marşului.

"Suntem mai mult decât o bandă pe un bulevard central al Bucureştiului. Când vorbim de securitatea participanţilor nu putem fi aduşi pe o stradă circulată sub nicio formă (Bulevardul Magheru - n.r.). Primăria trebuie să înțeleagă asta după cum trebuie să înțeleagă că nu poate schimba de la o săptămâna la alta locaţia unui eveniment care se organizează de luni de zile. PMB trebuie să respecte legea în acest moment şi să protejeze legal participanţii la marş", a susţinut Buhuceanu, potrivit Agerpres.