​​Metroul din Cluj va avea în total 19 stații,călătorii pornind din „Țara Moților”, făcând un popas în „Natura Verde”, de unde se vor îndrepta direct către „Cosmos” sau de ce nu, spre „Viitor”, scrie monitorulcj.ro.

MetroulFoto: Hotnews

Potrivit sursei citate, primăria municipiului Cluj-Napoca a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul metroului. Documentația cu privire la întregul proiect a fost publicată pe site-ul instituției, aceasta cuprinzând inclusiv numele stațiilor de metrou. Conform documentelor, perioada de implementare a proiectului este de aproximativ 6 ani, urmând ca metroul să fie finalizat complet la finalul anului 2026. Se preconizează că investiția va ajunge la aproximativ 1,3-1,5 miliarde de euro fără TVA.

Metroul din Cluj-Napoca se numără printre proiectele propuse spre finanțare în Planul Național de Redresare și Reziliență.

Cum se vor numi cele 19 stații:

  • Țara Moților
  • Teilor
  • Copiilor
  • Sănătății
  • Prieteniei
  • Natura Verde
  • Mănăștur
  • Sfânta Maria
  • Florilor
  • Sportului
  • Piața Unirii
  • Piața Avram Iancu
  • Armonia
  • Piața Mărăști
  • Transilvania
  • Viitorului
  • Muncii
  • Cosmos
  • Europa Unită