​Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, reacționează la imaginile cu Lacul Plumbuita sufocat de gunoaie, publicate luni de HotNews.ro. El admite că până acum s-a curățat doar o parte a lacului, în cadrul operațiunii care fusese anunțată a dura o săptămână, susținând că acțiunea va continua.

PlumbuitaFoto: Mihai Bursesc

Reamintim că acțiunea de curățenie a fost anunțată chiar de primar, în urmă cu o săptămână. De asemenea, Radu Nedelcuț, consilier al Sectorului 2, anunța că "Apele Romane si ADP vor lucra toată săptămâna la a curăți luciul apei și malurile lacurilor Plumbuita, Fundeni, Dobroești și ale canalului Colentina". "Luni (n.red. 1 martie) abordam Lacul Plumbuita si pe parcursul saptamanii vom cobori spre sud (n.red. Pantelimon)", mai spunea Nedelcuț.

„Avem un protocol cu Apele Române. Până acum s-au scos peste 500 de tone de gunoi dintr-o parte a lacului. Nu s-a putut rezolva problema de pe o zi pe alta, însă operațiunea de curațare va continua. Curățarea lacurilor este un efort care nu poate fi finalizat peste noapte, durează mai mult timp. Vom face un efort consistent pe mai multe planuri: odată să curățăm lacurile și malurile acestora și apoi să păstrăm curățenia împreună cu cetățenii sectorului 2”, a declarat luni primarul pentru HotNews.ro.

Radu Mihaiu a precizat că Poliția Locală va fi mobilizată în continuare pentru a preveni aruncarea deșeurilor în Parcul Plumbuita. „Vom mai da și amenzi, însă doar cu amenzi nu vom rezolva problema. Vom avea întâlniri cu locuitorii din zonă și sunt convins că oamenii vor înțelege că nu e în interesul nimănui să perpetuăm această situație. Gunoiul de acolo nu s-a strâns în câteva zile, asta se întâmplă de ani de zile. Voi merge în teren să am discuții cu locuitorii din zona Plumbuita așa încât să reducem cât mai mult aruncarea ilegală de deșeuri”, a mai spus primarul Sectorului 2.

HotNews.ro a scris cum în prima săptămână de curățenie, singurul loc curățat a fost o insuliță greu accesibilă. Imagnile cu mizeria din Plumbuita pot fi văzute în materialul de mai jos.