Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat înainte de luna aprilie că va începe o amplă campanie de curățenie de primăvară. Sectorul 2 este renumit pentru gunoaiele de pe străzi și din parcuri, fiind unul dintre cele mai murdare din București. Primarul a promis că pornește cu Parcul Plumbuita, chiar de la 1 martie. Însă după o săptămână, parcul este la fel de murdar ca înainte, iar lacul este sufocat de gunoaie de toate feluri, zona fiind un adevărat focar de infecție.

PlumbuitaFoto: Mihai Bursesc

Vezi cum arată Parcul Plumbuita după o săptămână de la demararea așa-zisei campanii de curățenie.

FOTO:Mihai Bursesc

Curățenia despre care a vorbit primarul s-a limitat până acum doar la Insula Plumbuita, un loc izolat, la care se ajunge destul de greu, fiind obligat să străbați cartierul rău famat Tei-Toboc pentru a ajunge acolo. În rest, parcul Plumbuita, lacul și zona râului Colentina, au rămas intacte, cu aceleași gunoaie bine cunoscute de către locuitorii din zonă.

Lacul a adunat deșeuri de toate felurile, printre ele găsindu-se și cadavre de animale.

Parcul Plumbuita este intens circulat, fiind un loc în care multe familii din Colentina își aduc copiii la joacă sau la plimbare.

Pentru această curățenie, Primăria Sectorului 2 a semnat un protocol de colaborare cu Apele Române.

"Luni (n.red. 1 martie), în prima zi de primăvară, începem curățenia.

Pornim cu Parcul Plumbuita, un loc cu un potențial enorm, dar care a fost lăsat să se afunde în gunoaie. Împreună cu Apele Române vom curăța atât lacul cât și întreaga zonă. Apoi vom lua rând pe rând cartierele și vom elibera sectorul de deșeuri. Toată luna martie va fi despre curățenie", scria Radu Mihaiu pe Facebook.

Acesta a mai spus că Poliția Locală somează "proprietarii care au curțile până în buza lacului să își igienizeze terenul și împarte pliante informative".

La rândul său, Radu Nedelcuț, consilier al Sectorului 2, spunea că "Apele Romane si ADP vor lucra toată săptămâna la a curăți luciul apei și malurile lacurilor Plumbuita, Fundeni, Dobroești și ale canalului Colentina". "Luni (n.red. 1 martie) abordam Lacul Plumbuita si pe parcursul saptamanii vom cobori spre sud (n.red. Pantelimon)", mai spunea Nedelcuț.

După o săptămână, singurul loc curățat era o insuliță greu accesibilă.

În rest, zona Plumbuita arată deplorabil, după cum se vede în fotografii.

Fotografiile au fost realizate de Mihai Bursesc.

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide

Click pentru a deschide