Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Vineri, 26 februarie 2021, 7:56 Actualitate | Administratie Locala


Autobuz articulat Otokar in Bucuresti
Foto: Hotnews
Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 milioane lei cu TVA din contractul de 458 milioane lei pentru cele 400 de autobuze Otokar cumpărate de primarul Gabriela Firea în 2018 și livrate în perioada 2018-2019, potrivit unui răspuns transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro. Toată suma trebuia plătită la livrarea ultimului autobuz - pe 22 iunie 2019, potrivit sursei citate. În ceea ce privește cele 130 de autobuze Mercedes hibrid, până acum s-au plătit circa 198 milioane de lei și a mai rămas de plată circa 34 milioane lei, deși toate cele 130 de autobuze au fost livrate. Autobuzele au fost livrate în iulie-noiembrie 2020.

Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, a semnat pe 5 iunie 2018 contractul pentru achiziția celor 400 de autobuze Euro 6 cu asocierea Otokar Europe SAS – Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi A.S, câștigătoarea licitației. Valoarea contractului a fost de 458.100.826 lei fără TVA. Autobuzele au fost livrate în 2018-2019.

Conform caietului de sarcini, toate cele 400 de autobuze au o garanție de opt ani, în acest interval, manopera completă, inclusiv reviziile, intrând în sarcina furnizorului. Mai mult decât atât, în primii 4 ani, mijloacele de transport în comun vor avea o garanție extinsă, adică inclusiv în ceea privește consumabilele de exploatare (uleiuri, filtre, manoperă de revizie tehnică, întreținere etc).

Tot primarul Gabriela Firea a semnat în 2019 și contractul pentru achiziția celor 130 de autobuze hibrid Mercedes – Benz. Valoarea contractului este de 195.268.331,70 lei, fără TVA, iar tipul de autobuz Mercedes – Benz Citaro Hybrid, fabricat în Germania. Achiziția a fost făcută cu fonduri europene. Garanția de care dispun autobuzele Mercedes-Benz Citaro Hybrid este de 8 ani şi 480.000 de km, garanție de tip Full Warranty.

Cele 400 de autobuze Otokar cumpărate în 2018 de Primăria Capitalei au înregistrat de la intrarea în circulație peste 8.000 de defecțiuni, se arată într-un răspuns transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro. Fiind în perioada de garanție, acestea au fost reparate pe cheltuiala furnizorului. În comparație, cele 130 de autobuze hibrid Mercedes Citaro, care au intrat în exploatare eşalonat, începând cu luna iulie 2020, au înregistrat până acum 233 de defecţiuni.
  • ”Din anul 2018 şi până în prezent, pentru cele 400 de autobuze marca Otokar cumulat s-a înregistrat un total de 8.112 sesizări pentru remedieri în termen de garanţie. Remedierile au fost rezolvate integral de Service Otokar, care a suportat costurile. Sesizările înregistrate au fost în principal pentru sisteme şi instalaţii (instalaţie electrică, instalaţie climatizare, încălzire auxiliară, sistem regenerare filtru particule/evacuare, reglaje deschidere/închidere uşi)”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.
Referitor la cele 130 de autobuze hibrid Mercedes Citaro, care au intrat în exploatare eşalonat, începând cu luna iulie 2020, au fost înregistrate 233 de defecţiuni în garanţie, potrivit sursei citate.

  • ”Remedierile au fost efectuate de către firma furnizoare, Mercedes Benz Trucks&Buses România SRL, cu personalul propriu, companie care a suportat şi costurile de reparaţii aferente. Dintre cazurile raportate şi remediate, menţionăm următoarele tipuri de defecţiuni: sistem info călători, sistem validare, probleme specifice la motor şi caroserie (ex: pierderi ulei, coliere slabe, aviale dezlipite, încuietoare capace), reglaje deschidere/închidere uşi. Subliniem faptul că atât autobuzele Otokar, cât şi cele Mercedes-Benz Citaro Hybrid prezintă siguranţă în funcţionare şi îndeplinesc toate standardele europene şi internaţionale”, se mai arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















27847 vizualizari

  • +6 (12 voturi)    
    Rezumat (Vineri, 26 februarie 2021, 9:51)

    Dalecs [utilizator]

    Otokar 20,28 sesizari per masina.
    Mercedes 1,79 sesizari per masina. Qed...
    • -1 (9 voturi)    
      Nu e chiar ATAT de rau (Vineri, 26 februarie 2021, 10:37)

      Tyrion.lann [utilizator] i-a raspuns lui Dalecs

      Trebuie luat in considerare si ca cele Otokar au inceput sa fie exploatate in 2018-2019, deci sa zicem o medie de inceput 2019, varsta medie de utilizare aprox 2 ani. Mercedesurile au inceput livrarea in iulie 2020, deci sa zicem o medie de aprox jumatate de an de utilizare.
      As zice ponderat 5 la 1,79 in defavoarea Otokar. Tot e rau, dar nu chiar ATAT de rau.
    • -7 (13 voturi)    
      Otokar sunt foarte bune (Vineri, 26 februarie 2021, 10:50)

      jescu [utilizator] i-a raspuns lui Dalecs

      La momentul aparitiei lor a fost o diferenta de la cer la pamant fatza de ce aveam.

      - intr-un Otokar cu aer conditionat chiar e racoare vara, spre deosebire de un Mercedes vechi(tot cu aer conditionat).
      - interiorul arata mult mai bine la Otokar fata de Mercedes-urile vechi
      - sunt mult mai silentioase decat Mercedesurile vechi
      - nu li se incinge motorul ca la cele vechi, care mergeau fara tabla care acoperea motorul
      - elimina noxele in partea de sus, deci ajunge mai putina poluare la pietonii de pe marginea drumului
      - cost mentenanta zero !. Sunt reparate gratis timp de 8 ani(includ si consumabilele !)
      - pret de achizitie muuult mai mic. Pana la urma tot noi platim.

      Eu as zic ca n-au fost chiar cretini cei din comisia tehnica care au comparat ofertele la acea data.
      • +7 (9 voturi)    
        cretini nu (Vineri, 26 februarie 2021, 12:08)

        CNBC [utilizator] i-a raspuns lui jescu

        Corupti pana in maduva oaselor DA. Sunt convins ca va fi evaluata si sarma de voluntari impreuna cu toti spagarii din comisie.
      • +1 (1 vot)    
        Nu, nu imi plac turcismele! (Sâmbătă, 27 februarie 2021, 8:17)

        Sunt_nimic! [utilizator] i-a raspuns lui jescu

        Culoarul dintre scaune este mai ingust.
        Scaunele sunt pe un "piedestal", trebuie ss te urci pe el.
        Abreiajul functioneza mai brutal, autobzulul merge cu smucituri.

        Ca puncte pozitive ar fi afisajul nou, functional, si AC, asa cum ai zis, la inceput a fost o supriza placuta, chiar raceau prea tare!
        Ramene de vazut DURATA de functionare, in 2018 erau nou-noute, dar cum se vor comporta peste 4-5 ani?
    • +1 (5 voturi)    
      Rezumat complet fals. (Vineri, 26 februarie 2021, 14:55)

      Cataleya [utilizator] i-a raspuns lui Dalecs

      Daca tot ai socotit la virgula...
      Mai incearca o data, dar sa faci socoteala corect.
      Otokarele au inceput sa fie exploatate de acum 3 ani, din 2018, in timp ce Mercedesurile doar de acum 8 luni.
      Daca iti dai putina osteneala ca sa calculezi corect, o sa vezi ca un Otokar a avut in medie 4 defectiuni pe luna, iar un Mercedes 2 defectiuni.
      Deci raportul e mult mai mic decat cel prezentat de tine.
  • -12 (14 voturi)    
    Primarul 0 (Vineri, 26 februarie 2021, 9:52)

    Dan-Alex [utilizator]

    V-a dat Firea intr-un mandat stiri cat sa scrieti inca 3 mandate.
    Cum Nicusor nu livreaza nimic, i se pare totul scump, se uita ca un corigent in PUZurile orasului.
    Nu e in stare sa termine parcarea Pantelimon facuta 90% de Firea, d Ghica la fel, prelungirea Ghencea. Ce sa mai vorbim de proiecte de la 0? Este primarul 0
    • +7 (7 voturi)    
      gata (Vineri, 26 februarie 2021, 12:09)

      CNBC [utilizator] i-a raspuns lui Dan-Alex

      Toti functionarii care plimba hartii prin birourile primariei se simt frustrati si revoltati ? Orice membru din gruparea infractionala PSD a primit ordin sa comenteze ? Mai rasfirati baieti si gura mica 4 ani.
  • +3 (5 voturi)    
    Jos palaria pentru Duamna Senator! (Vineri, 26 februarie 2021, 10:58)

    Jegul Cristian Ioan [utilizator]

    Cu certitudine, stie bine sa invarta lucruile!

    Desi nu mai este la Primarie, i-a lasat o "grea mostenire" matematicianului, care de unde, de neunde, trebuie neaparat sa plateasca restul de 165 milioane lei cu TVA pentru turcismele turcoaz cumparate de Gabitza!

    Tot respectul!
  • -1 (5 voturi)    
    aha (Vineri, 26 februarie 2021, 11:57)

    real didi [utilizator]

    8 ani de reparatii gratuite din care 4 ani de revizii gratuite mi se pare o super afacere.
  • +2 (2 voturi)    
    nu-i complet (Vineri, 26 februarie 2021, 20:05)

    YamamotoIsoroku [utilizator]

    Ar mai trebui spus si cat timp s-a pierdut (au lipsit masinile de pe traseu) cu reparatiile astea.
    Nu-i tot una daca reparatia medie a durat 1 zi sau 7 zile.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by