Primăria Capitalei împreună cu primăriile de Sector vor înființa o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară pentru a gestiona problema deșeurilor la nivelul Bucureștiului și a atrage fonduri europene, a declarat joi seară, primarul Capitalei, Nicușor Dan. Ministru Mediului, Tanczos Barna a declarat că instituția sa va ajuta autoritățile publice locale în realizarea unor centre de depozitare pentru deșeurile voluminoase.
”Am încheiat o discuție foarte constructivă cu dl. ministru, cu cei 6 primari de Sector sau reprezentanții lor și cu președintele Consiliului Județean Ilfov, dar și reprezentanți ai instituțiilor care intermediază fondurile europene în România. Am discutat despre deșeuri. Este o problemă care a fost mult timp amânată în București și nu ne mai permitem să o amânăm. Important este că avem Primăria generală și cele 6 primării de Sector o viziune comună despre cum trebuie tratate deșeurile în Municipiul București care se va concretiza foarte curând într-o nouă strategie și un nou plan de acțiune asupra deșeurilor. Am decis împreună să facem un ADI - Asociație de Dezvoltare Intercomunitară, Primăria Generală și cele 6 primării de Sector, astfel încât să implementăm împreună strategia de colectare și tratare a deșeurilor și să putem accesa bani europeni care pe exercițiul 2014-2020 erau disponibili încă din 2014 și nu au fost atrași. Am fost de acord că trebuie să trecem la colectarea selectivă, o să urmeze și o dezbatere publică, au fost discuții dacă să fie o colectare selectivă pe 4 sau 5 fracții, am fost de acord că trebuie să implementăm principiul plătești cât arunci, în sensul că pentru acele categorii de deșeuri care vor fi amestecate tariful trebuie să fie proporțional cu cât aruncă fiecare dintre locuitori și am decis ca modalitatea în care sectoarele colectează să fie unitară la nivelul municipiului București”, a declarat Nicușor Dan.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că va ajuta primăriile să facă centre de depozitare pentru deșeurile voluminoase.
”Este un nou început pentru capitală și mă bucur să văd că participă toate cele 6 sectoare și Primăria Municipiului București, că există o gândire comună, coeziune și un angajament pentru rezolvarea acestei probleme. În ceea ce privește Ministerul Mediului, noi vom contribui la eficientizarea acestui sistem prin lansarea sistemului SGR la nivel național, cu siguranță acest sistem va contribui foarte mult la eficientizarea colectării selective. Pe de altă parte, lucrăm la un program național prin care vom ajuta autoritățile publice locale în realizarea unor centre de depozitare pentru deșeurile voluminoase, deșeurile din construcții, mobilier, textil, acele deșeuri care nu au voie să ajungă în deșeul menajer”, a declarat Tanczos Barna.
Următoarea întâlnire a grupului de lucru va fi peste două săptămâni.
presedinte nicusor,si avem coalitie din pnl,usr,usrg,si scoatem udmr din coalitie!
2."....să implementăm principiul plătești cât arunci, în sensul că pentru acele categorii de deșeuri care vor fi amestecate tariful trebuie să fie proporțional cu cât aruncă fiecare dintre locuitori." Nu mi-e clar daca, in "Declaratia pe proprie raspundere" pe care, desigur, o vom avea de completatat( Digital, sa fie clar!) per tomberon,, vom folosi ca u.m. bucata sau kilul.
Managementul deseurilor...altii storc din ele energie...
Ii sugerez sa copieze o groapa ecologica a unui oras din Germania sau Franta!!! Va fi primar pe viata! Nu trebuie carte multa...nici macar diplome de facultate...
suna frumos dar numai daca esti pierdut de realitatea din Romania. Sunt tone de gunoaie care plutesc pe lacuri, rauri in aceasta tara necivilizata.
merita incercat macar asa sa ne radem de cei care vin cu ideeea