Primăria Capitalei a plătit în mandatul Gabrielei Firea peste 60 milioane lei către firma de transport a primăriei Voluntari pentru cursele București-Ilfov, potrivit informațiilor transmise de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro. Serviciul Transport Voluntari prestează acest serviciu în baza unui contract de delegare de gestiune încheiat în mai 2019 prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov, cu acordul Consiliului General, iar compania din Voluntari are prevăzut un profit de aproape 4%. Municipalitatea plătește circa 90% din costurile operării celor 16 linii, deși ele deservesc în bună parte localitățile din afara Bucureștiului. Între timp, Primăria Capitalei a acumulat către STB datorii de aproape 1 miliard de lei pentru că a tot crescut costul serviciului, iar municipalitatea nu și-a plătit subvenția asumată.

Gabriela FireaFoto: PMB

Citește și:

Potrivit informațiilor furnizate de municipalitate, începând cu luna iunie 2019, în baza Contractului de delegare a gestiunii de transport încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov, STV SA a primit de la Primăria Capitalei următoarele sume:

  • 1.232,398 lei (iunie 2019);
  • 641.135 lei (iulie 2019);
  • 2.121,007 lei (august 2019);
  • 2.690,418 lei (septembrie 2019);
  • 4.489,102 lei (octombrie 2019);
  • 1.655,471 lei (noiembrie 2019);
  • 3.438,425 lei (decembrie 2019);
  • 4.699,770 lei (ianuarie 2020);
  • 4.681,901 lei (februarie 2020);
  • 4.912,328 lei (martie 2020);
  • 4.675,044 lei (aprilie 2020);
  • 4.892,319 lei (mai 2020);
  • 4.869,690 lei (iunie 2020);
  • 5.332,916 lei (iulie 2020);
  • 5.331,057 lei (august 2020);
  • 5.691,197 lei (septembrie 2020);
  • 5.521,056 lei (octombrie 2020);
  • 3.000,000 lei (noiembrie 2020);
  • 0 lei (decembrie 2020);
  • 0 lei (ianuarie 2021).

În total, suma încasată de operatorul Serviciul Transport Voluntari – STV SA de la Primăria București este de 69.875.235,22 lei.

Între timp, Primăria Capitalei a înregistrat datorii serioase la Societatea de Transport București (STB) firma Consiliului General, respectiv 915.122.309,05 lei. Datoriile acumulate sunt defalcate astfel: 298.822 lei (septembrie 2019); 8.523,740 lei (ianuarie 2020); 20.915,074 lei (martie 2020); 94.621,409 lei (aprilie 2020); 100.290,476 lei (mai 2020); 89.885,765 lei (iunie 2020); 114.122,310 lei (iulie 2020); 103.607,902 lei (august 2020); 104.119,018 lei (septembrie 2020); 97.284,782 lei (octombrie 2020); 53.464,909 lei (noiembrie 2020); 127.988,101 lei (decembrie 2020).

Datoriile s-au acumulat deoarece Primăria Capitalei nu a plătit subvenția asumată anual către STB. De exemplu, STB a facturat în 2020 1,250 miliarde lei, iar PMB a plătit circa 825 milioane lei.

Primarul Nicușor Dan a declarat pentru HotNews.ro în urmă cu câteva zile că va renegocia contractul cu STV deoarece este unul păgubos pentru municipalitate.

”Este un contract de delegare care trece prin ADI Transport Public București-Ilfov. Tot ce înseamnă transport urban și interurban trece prin acest ADI. Pe transport interurban, contribuția este socotită conform contractului de delegare la 90% pentru municipiul București și 10% Ilfov. Nu știu pe Ilfov cum împart mai departe cei 10% Consiliul Județean și UAT-urile. Acest contract va fi renegociat, nu știu dacă vor rămâne aceste procente. Ei spun că se bazează pe un studiu care spune că 90% dintre cei care folosesc aceste autobuze lucrează în București și atunci impozitul lor pe venit se duce la București și nu la Ilfov”, a declarat pentru HotNews.ro primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

Tot în urmă cu câteva zile, STV anunța că va opri de la 1 februarie cursele regionale din cauză că municipalitatea nu i-a plătit circa 8,6 milioane de lei, datoriile aferente lunilor noiembrie și decembrie pentru prestarea serviciului. Până la urmă s-a ajuns la o înțelegere.

Cum a ajuns societatea Primăriei din Voluntari, condusă de soțul fostului primar Gabriela Firea, să presteze acest serviciu și să primească atâția bani de la Primăria Capitalei? Serviciul a fost delegat de fosta administrație, întâi pe 2 ani, apoi pe 10 ani, valoarea estimată anuală din ultimul contract fiind de peste 100 milioane lei/an.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport București Ilfov a delegat pe 17 mai 2019, cu acordul Consiliului General unde majoritatea era deținută de PSD, gestiunea pentru serviciul de transport în regiunea București Ilfov operatorului Serviciul de Transport Voluntari, pe 2 ani. Potrivit contractului inițial de delegare de gestiune, valoarea media anuală a servicului era de aproape 13 milioane lei/an.

Potrivit contractului, sunt deservite 42 de localități: Municipiul București, Județul Ilfov, Bragadiru, Buftea, Chitila, Măgurele, Otopeni, Pantelimon, Popești-Leordeni, Voluntari, 1 Decembrie, Afumați, Balotești, Berceni, Brănești, Cernica, Chiajna, Ciolpani, Cioragârla, Clinceni, Copăceni, Corbeanca, Cornetu, Dascălu, Darăști, Dobroești, Domnești, Dragomirești Vale, Băneasa, Glina, Grădiștea, Gruiu, Jilava, Moara Vlăsiei, Comuna Mogoșoaia, Nuci, Periș, Petrăchioaia, Snagov, Ștefăneștii de jos, Tunari și Vidra.

În mai puțin de 1 an au fost încheiate însă 4 acte adiționale prin care valoarea contractului a ajuns de la 13 milioane la 100 milioane lei/an, crescând de fiecare dată numărul de linii operate, de la 1,6 milioane km estimați pe an la aproape 9 milioane de km/an.

În septembrie 2019, Consiliul General a aprobat un act adițional prin care valoarea contractului a crescut la circa 80 milioane lei fără TVA pentru 2 ani, in medie 40 milioane lei/an.

În decembrie 2020 a mai fost încheiat un act adițional, prin care valoarea contractului ajunge la 108 milioane lei, circa 54 milioane lei pe an la care se adaugă TVA.

Pe 10 aprilie 2020 se încheie încă un act adițional, dar acesta nu se regăsește pe site-ul Primăriei Capitalei.

Prin Hotărârea 255 din 18 iunie 2020, Consiliul General a aprobat delegarea serviciului operatorului economic pe încă 10 ani. Valoare contractului pe 10 ani este de circa 1 miliard de lei, cam 100 milioane lei/an.

Costul planificat pentru primul an al contractului este de aproape 94 milioane lei, la care se adaugă investiții de 4,7 milioane lei și un profit de aproape 4 milioane lei. Numărul de km planificați pentru primul an, circa 8,9 milioane pentru 19 linii, circa 784 de curse zilnic cu 94 de autobuze. Numărul de autobuze pe linie este între 1 și 6.

Contractul prevede ca beneficiarul să plătească o compensație lunară operatorului care se calculează după următoarea formulă: Compensația pentru efectuarea Obligațiilor de serviciu public = Cheltuielile de exploatare eligibile + Cheltuieli comerciale + Profit rezonabil - Venituri ale Operatorului asociate Obligației de serviciu public, la care se adaugă Cota de investiții. Beneficiarii trebuie să plătească în această compensație și gratuitățile oferite călătorilor de primarii.

Rata profitului rezonabil stabilita de Entitatea Contractantă pentru întreaga durată de valabilitate a Contractului, este de 4,23%/an dar nu scrie nicăieri ce cotă revine fiecărui UAT în parte.

În prezent, din 67 linii regionale, 16 sunt operate de STV, 4 de STCM Ecotrans, iar restul de 47 de STB.

Liniile operate de Serviciul de Transport Voluntari sunt:

  • R403 - Piața Presei - Vadu Anei - STV SA
  • R407 - Republica - Bălăceanca/Sat Poșta - STV SA
  • R411 - Bucur Obor - Gagu - STV SA
  • R412 - Bucur Obor - Maineasca - STV SA
  • R413 - Bucur Obor - Șindrilița - STV SA
  • R416 - Metrou Pipera - Str. Gării Pantelimon - STV SA
  • R417 - Bucur Obor - Cozieni - STV SA
  • R440 - Piața Sudului - Leordeni - STV SA
  • R450 - Metrou Pipera - Complex Comercial Băneasa - STV SA
  • R451 - Republica - Tânganu - STV SA
  • R459 - Metrou Pipera - Dumbrăveni-Spital SRI - STV SA
  • R460 - Republica - Pod CFR Ștefănești - STV SA
  • R461 - Șoseaua Ștefan cel Mare - Pod CFR Afumați - STV SA
  • R467 - Bucur Obor - Pod CFR Afumați - Autobuz regional - STV SA
  • R468 - Bucur Obor - Gagu - STV SA
  • R473 - Strada Gării Pantelimon - Complex Comercial Băneasa - STV SA

Tarife operate de societate sunt:

  • Abonament lunar valabil pe una linie preorășenească (regionala) - 35 lei
  • Abonament lunar valabil pe doua linii (una linie preorășeneasca (regionala) si una linie urbana) - 95 lei;
  • Abonament lunar nominal valabil pe toate liniile in Bucuresti si județul Ilfov - 125 lei
  • 1.5 lei inclusiv TVA / călătorie pentru liniile preorășenești.