Nicuşor Dan: Subvenţia pe transportul public este o chestiune firească, subvenţia pentru încălzire este o anomalie

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 30 decembrie 2020, 22:39 Actualitate | Administratie Locala


Nicusor Dan
Foto: Facebook/ Ministerul Mediului - Romania
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri seara, că subvenţia pentru transportul public este "o chestiune firească", o subvenţie care se plăteşte peste tot în lume, în timp ce subvenţia pentru încălzire este "o anomalie”, ”care se datorează lipsei investiţiilor din reţeaua de termoficare”, relatează Agerpres.

"Trebuie să facem o diferenţiere între subvenţia pentru transport şi cea pentru căldură. Subvenţia pentru transport public este o subvenţie care se plăteşte peste tot în lume, pentru că este în interes public ca oamenii să meargă cu transportul public şi nu cu maşina proprietate personală, astfel încât să asiguri şi o fluenţă a traficului şi mai ales condiţii de mediu mai bune, aer mai sănătos. Deci subvenţia pentru transport este o chestiune firească. Asupra cuantumului ei putem să avem discuţii, putem eventual să ne gândim la modificări de tarif, dar după ce transportul public va arăta aşa cum ar trebui să arate transportul public. (...) În ceea ce priveşte subvenţia pentru termie, aceasta este o anomalie, pe care, din păcate, trebuie să o perpetuăm în următorii ani. Ea vine din faptul că ani de zile nu s-a investit în reţeaua de termoficare. Noi practic, prin această subvenţie, plătim pierderile pe care lipsa investiţiilor le face să existe", a declarat Nicuşor Dan în cadrul unei emisiuni tv.

Acesta s-a ferit să dea un răspuns privind creşterea preţurilor pentru transportul în comun, subliniind că această decizie poate fi luată numai după ce se vor asigura condiţii adecvate de transport pentru cetăţeni şi după o dezbatere publică cu bucureştenii.

"Trebuie să avem condiţii civilizate de transport. (...) Să avem acele linii unice, care să ne asigure că transportul public este eficient şi că ajungi mai repede cu transportul public decât cu maşina personală. Din lipsa de fonduri, pe care o să o corectăm în bugetul de anul acesta, în momentul în care te urci într-un mijloc de transport în comun, nu simţi că ai parte de o călătorie civilizată. Ăsta este un lucru pe care putem să îl rezolvăm repede, în două trei luni. De asemenea, puteam să rezolvăm foarte repede o stabilizare a programului mijloacelor de transport în comun. Să avem un program, pe care să-l avem şi pe internet, dar şi în staţii, să ştim la ce interval de timp vine fiecare mijloc de transport. În ceea ce priveşte preţul, fără să majorăm preţul, vom trece de la preţ pe călătorie la preţ pe oră sau oră şi un sfert, o să vedem exact, astfel încât, cu acelaşi bilet să poţi să schimbi două-trei mijloace de transport, aşa cum este peste tot în lumea civilizată", a fost de părere Nicuşor Dan.

În ceea ce priveşte reţeaua de termoficare, acesta a susţinut că în următorii ani primăria va schimba circa 300 din cei 1.000 de kilometri de reţea.

"Avem o reţea de 30-40 de ani la care nu s-a mai umblat. Lucrul pe care am reuşit să îl fac în aceste două luni de mandat a fost să asigur finanţarea pentru lucrările pe care o să le începem în mod temeinic din vara anului viitor. Am semnat contractul pentru 300 de milioane de euro, cu care putem să schimbăm 200 din cei 1.000 de kilometri de conductă principală. În Planul Naţional de Rezilienţă ne mai sunt alocaţi 200 de milioane. Deci ajungem să avem banii pentru o treime din reţea. (...) În 2021-2022-2023 o să schimbăm cel puţin 300 din cei 1.000 de kilometri din reţeaua principală şi asta se va vedea consistent în nivelul serviciilor pe care îl oferim cetăţenilor. Din păcate, în ultimii 10-12 ani, primăria Capitalei nu a schimbat din 1.000 de km mai mult de 20", a spus primarul Capitalei.

Acesta a susţinut că pe termen lung se doreşte menţinerea sistemului de încălzire centralizat, pentru a avea în Bucureşti un aer cât mai curat.

"Interesul nostru ca municipalitate este să avem un aer cât mai curat în Bucureşti. Cu cât mai mulţi oameni sunt conectaţi la sistemul de încălzire centralizată, cu atât avem un aer mai bun în Bucureşti. Tocmai de aceea, subvenţia are două roluri. Un rol etic, de a nu pune oamenii să plătească pierderile care se datorează municipalităţii, şi de a menţine în sistemul centralizat cât mai mulţi consumatori, pentru ca el să fie viabil", a afirmat Nicuşor Dan.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















26589 vizualizari

  • -16 (26 voturi)    
    mda (Miercuri, 30 decembrie 2020, 22:50)

    real didi [utilizator]

    psd, pnl usr - aceeasi mizerie.
    • +5 (13 voturi)    
      mai vrei (Joi, 31 decembrie 2020, 8:34)

      Dogul [utilizator] i-a raspuns lui real didi

      te-ai cam obisnuit cu pomenile de la stat, cu tot felul de subventii. asta-i marea ta dezamagire :)))
    • +4 (14 voturi)    
      Genial comentariul tau !!! (Joi, 31 decembrie 2020, 8:40)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui real didi

      Cata profunzime ! Cata originalitate !

      Doar boarea, parfumul, dara de scepticism exprimat prin
      acel "mda" de inceput ma pune usor pe ganduri !

      PS. In rest, dintre toti didiotii de pe net, tu esti preferatul meu ! :))))
  • -12 (24 voturi)    
    da! (Miercuri, 30 decembrie 2020, 23:04)

    cucuveauamov [utilizator]

    vrem in frig, dar sa platim mai mult!
    • +8 (16 voturi)    
      Dacă nu știi să citești. (Joi, 31 decembrie 2020, 8:26)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      A spus căldură,nu frig.Nu-ți ia nimeni dreptul să plătești ca să stai în frig.Se spune că-i plăcut,ai vise frumoase și o moarte liniștită.
  • -11 (19 voturi)    
    micul comunistoid (Miercuri, 30 decembrie 2020, 23:09)

    Nevermind [utilizator]

    "a menţine în sistemul centralizat cât mai mulţi consumatori, pentru ca el să fie viabil"

    Vrei sistem centralizat corect? Monteaza gigacalorimetre (nu rahaturile de repartitoare) pe fiecare calorifer sau apartament, in functie de tip instalatie. De abia atunci vom plati exact ce consumam. Bine, in maxim 1 an ar da sistemul tau centralizat faliment sau ar iesi lumea in strada la cat ar ajunge gigacaloria in sistemul tau "eficient", in care trebuie sa stam captivi fortat.
  • -6 (18 voturi)    
    Este o anomalie cand pierderile sunt de 90% (Miercuri, 30 decembrie 2020, 23:19)

    Gigi77 [utilizator]

    Nicusor, de ce sa platesc eu, locuitor al Bucurestiului, 350 lei doar incalzirea la 3 camere si sa am caloriferele la 30-40 de grade? Daca nu ar mai fi subventia intretinerea la 3 camere in Bucuresti ar fi de 800-1000 lei pe luna cu pretul Gigacaloriei nesubventionat si isi va permite sa plateasca doar 10% din populatie = anarhie.
    Cu 700-800 lei incalzesti o casa cu etaj anvelopata si fara subventie...

    Solutii ar fi:
    Varianta 1, inchideti Radet (Termoenergetica) si Elcen, trimiteti toti oamenii aia acasa si cu cei 500 milioare primiti zilele astea pentru reparatii faceti un program prin care sa plateasca primaria coloanele de gaz pe fiecare scara iar locatarii sa-si platesca doar bransamentul, in rate, la furnizorul de gaz, ca sa poata sa isi puna toti bucurestenii centrale murale, asa cum sunt in toate celelalte orase din Romania.
    Este evident ca nu puteti face asta acum, din motive sociale, dar si din motive de mediu! Ce ar insemna sute de mii de centrale de apartament locul CET-urilor in Bucuresti, unde poluarea depaseste deja, in mod constant, de cateva ori limitele maxime?
    Unii zic ca centralel murale ar polua mai mult. Eu nu sunt convins ca este asa din moment ce in toate orasele din Romania sunt centrale de bloc, de scara sau de apartament. Voi ar trebui sa faceti un studiu pe aceasta tema.

    Varianta 2, carpeala, care pare cea mai fezabila acum, dar care in opinia mea doar prelungeste agonia unui sistem in moarte clinica, reparati ce nu a reparat Firea inaintea voastra si apoi, pe masura ce reduceti pierderile din sistem, care acum sunt la maxim, reduceti subventia, treptat, pe masura ce reparati.

    Peste 4 ani poti spune:
    1. Am carpit 600 km de retea termica si mai avem de carpit inca 400 km de retea principala si cateva mii din reteaua secundara, si am redus pierderile cu 30-40%, sau,
    2. 70-80% dintre bucuresteni au centrale proprii, cu pretul gazului fara subventii si am eliminat 70%-80% din pierderile de ACM si caldura din sistem.
    • +6 (6 voturi)    
      not (Joi, 31 decembrie 2020, 7:53)

      albastrele [utilizator] i-a raspuns lui Gigi77

      N-ar fi nicio anarhie. Oamenii ar plati cat platesc si cei din localitati fara subventie. Si cu sistemul perfect tot ar fi facturi mari fara subventie.
      Pe de alta parte sistemului centralizat ii putem pune cruce la cati bani trebuie sa fie refacut.
      Nu se vor face 300 km in 4 ani nici in vise. Si nu ca nu ar fi bani ci nu ai cu cine, la noi iarna nu muncim ca iarna, vara ca e vara, noaptea ca e noapte.
      300 km inseamna muncit in schimburi continuu si primit avize, mutat conducte nedescoperite inca continuu
    • +7 (13 voturi)    
      Are dreptate Nicușor. (Joi, 31 decembrie 2020, 8:30)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Gigi77

      Așa vezi anomalia,că se pierde mult.Mai ai un pas de făcut,să afli că acea subvenție este plătită tot din banii tăi.În loc să-ți fie asigurate servicii civilizate,Firea a umplut termoficarea cu neamuri și cumetrii care nefăcând nimic au distrus sistemul,mințind că plătește subvenție.De unde banii?De la Firea?
  • -9 (23 voturi)    
    200 milioane de euro de la buget pt bucuresteni (Miercuri, 30 decembrie 2020, 23:23)

    Gryphus [utilizator]

    - nu e normal ca toti romanii sa plateasca din bugetul national 200 milioane de euro ANUAL pt ca bucurestenii sa se incalzeasca aproape GRATUIT (250 RON lunar e ieftin rau)

    in acelasi timp nu se gasesc 50 milioane de euro pt un spital nou DE STAT in Bucuresti in 30 de ani

    - in Anglia se v orbeste despre incalzire pe HIDROGEN cu centrale individuale dar in Romania vad ca nici macar Nicusor Dan nu poate trece dincolo de gandirea comunista cu sistem centralizat
  • +10 (18 voturi)    
    Corect (Miercuri, 30 decembrie 2020, 23:58)

    dealucaragiale [utilizator]

    Sunt multi cu bemveul in fata blocului care primesc ajutor de la primarie... macar sa primeasca doar cei care, intr-adevar, au nevoie de ajutor!
    • -5 (5 voturi)    
      pfff (Joi, 31 decembrie 2020, 7:54)

      albastrele [utilizator] i-a raspuns lui dealucaragiale

      Din nou o propunere care invita la nemunca.
    • -2 (6 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Joi, 31 decembrie 2020, 11:38)

      [anonim] i-a raspuns lui dealucaragiale

      • +1 (3 voturi)    
        Nu cred (Joi, 31 decembrie 2020, 12:50)

        dealucaragiale [utilizator] i-a raspuns lui

        Subventia pentru caldura se acorda celor cu venit mic. Ma rog, declarat. Daca ai bani de bemveu, ar cam trebui sa ai si de intretinere. Dar unii romani prefera opulenta in detrimentul normalitatii.
      • +1 (3 voturi)    
        Nu trebuie dar plătești. (Joi, 31 decembrie 2020, 16:43)

        asavreau [utilizator] i-a raspuns lui

        De ce nu ai întrebat de unde sunt banii de subvenție?Pe Firea,pe Oprescu.Îți spun eu,tot de la tine.Deci cum preferi?Să plătești corect cât comnsumi,ori să-ți ia statul taxe și impozite din care să plătească risipa mințând că dă subvenție?
  • +5 (7 voturi)    
    MĂSURILE URGENTE: (Joi, 31 decembrie 2020, 4:33)

    nick24 [utilizator]

    1) restructurarea Elcen și TERMOENERGETICA, care are cu 700 angajați mai mulți decât RADET!
    cel puțin 50% trebuie puși pe liber!
    2) terminarea de izolat termic a tururor blocurilor
    duce la scăderea necesarului de gigacalorii pe apartament cu 50%.
    3) modernizarea, automatizarea Elcen și Termoenergetica, în corelație cu temperatura exterioară

    Dacă se aplicâ cele 3 puncte, NU VA MAI FI NEVOIE DE NICIO SUBVENȚIE!
  • +2 (6 voturi)    
    AI DREPTATE (Joi, 31 decembrie 2020, 10:37)

    gibon47 [utilizator]

    Dane ai dreptate. Cu transportul în comun mai treacă meargă să fie subvenționat numai pentru elevi, studenți, pensionarii cu pensia minimă. Subvenția pentru căldură trebuie desființată. Nu e cinstit ca cei care muncesc să plătescă pentru cei care nu au muncit și au stat cu cracii pe pereți în tinerețe. Asta e un fel de exploatarea omului de către om.
  • +3 (3 voturi)    
    Unde sapi si unde crapa... (Joi, 31 decembrie 2020, 13:24)

    electr0n [utilizator]

    Frumos este ca o sa ia la sapat din nou tot Bucurestiul. Ca au ajuns la mareata concluzie ca tot cu termoficare supercentralizata e mai convenabil. Cred ca l-au "convins" pe ND ca daca nu pastreaza caracatita mancatoare de gigacalorii "nu e bine". Ne chinuim sa scoatem gaze din Marea Neagra - le facem calorii si le ingropam cu apa calda in solul Bucurestiului. Hai ca ne pricepem!
    Cred ca chestia asta se numeste - perpeetum comic mioritic


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by