Sute de pachete de şerveţele, mii de topuri de hârtie, dezinfectanţi, materiale de curăţenie, rechizite sau materiale sanitare în valoare de 2,9 milioane de lei au fost găsite într-un depozit al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5, conform primăriei.

DGASPC Sector 5Foto: Captura

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Primăria Sectorului 5, primarul Cristian-Victor Piedone Popescu a mers la un depozit care aparţine Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5, și, la fel ca în celelalte depozite unde a făcut verificări, şi în depozitul DGASPC există sute de pachete de şerveţele, mii de topuri de hârtie, dezinfectanţi, materiale de curăţenie, rechizite sau materiale sanitare. "Spre deosebire de produsele existente în celelalte depozite, cele menţionate mai sus sunt unele de calitate foarte bună, pentru care au fost plătite sume mai mari de bani", afirmă primăria.

Conform aceleiaşi surse, în depozitul aflat pe Strada Munţii Carpaţi există şi sute de aparate cu odorizant de cameră, care ar fi folosite în birourile DGASPC. "Primarul Sectorului 5 nu a găsit niciun astfel de aparat în birourile Direcţiei. Cristian-Victor Piedone Popescu spune că este inadmisibil ca toate direcţiile să cumpere astfel de cantităţi uriaşe şi că achiziţiile sunt inutile şi fără acoperire", mai susține sursa citată.

Potrivit centralizatorului realizat de DGASPC Sector 5 la sfârşitul lunii noiembrie, materialele aflate în depozit valorează 2.928.548 lei (aproximativ 600.000 de euro).