Consiliul General nu va alege nici la ședința de marți cei doi viceprimari ai Capitalei, din cauză că instanța încă nu a finalizat validarea mandatelor pentru toți cei 55 de consilieri generali. Propunerea PNL pentru funcția de viceprimar este Stelian Bujduveanu, iar a USR-PLUS - Vlad Voiculescu.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Încă nu suntem în format complet, nu s-a încheiat litigiul privind validarea consilierilor”, a declarat Nicușor Dan la începutul ședinței de Consiliu General.

În urmă cu câteva zile, Vlad Voiculescu a scris pe pagina de Facebook că alegerea viceprimarilor din Primăria Capitalei este blocată de contestațiile făcute de o misterioasă doamnă Veronica Bunescu. Aceasta a contestat de trei ori până acum deciziile instanței de validare a consilierilor generali, iar până nu sunt validați toți consilierii, viceprimarii nu pot fi aleși.

”Cine o cunoaște pe doamna Veronica Bunescu? Să vă explic de ce întreb: La o lună după alegerile locale, guvernul Orban a făcut imposibilă alegerea viceprimarilor până la validarea tuturor consilierilor, prin modificarea Codul Administrativ printr-o OUG. Mulți mi-au spus că vor amâna numirea mea ca viceprimar până după alegeri. Am crezut că exagerează, că nimeni nu își poate bate joc de voința a sute de mii de oameni și că mă voi putea apuca de treabă mai curând. Dar a intervenit ceva. Mai exact, a intervenit doamna Bunescu, care a făcut o serie de apeluri împotriva deciziilor instanței. Doamna Veronica Bunescu a făcut apel la hotărârile instanței. De trei ori (în 12, 16 și 26 noiembrie). De fiecare dată chiar în ultima zi în care se putea depune apel. Avocații mi-au spus că așa se procedează când vrei să amâni ceva”, a scris Vlad Voiculescu pe pagina de Facebook.

Din cauza prevederilor Codului Administrativ, a modificărilor legislative făcute de Guvernul Orban și din cauza contestației acestei doamne, au trecut 67 de zile de la alegerile din septembrie, iar viceprimarii nu au putut fi aleși.