În ultimele zile de mandat, pe 15 octombrie 2020, administrația Firea a dat autorizație de demolare pentru o superbă casă neoromânească din centrul Capitalei, de pe strada Știrbei Vodă nr. 132. În aceeași zi, Primăria Capitalei a dat și autorizație de construire pe respectivul teren pentru edificarea unui bloc cu subsol, parter și 7 etaje.Potrivit datelor de pe site-ul Primăriei Capitalei, beneficiarul autorizației este firma Aro Central Imobiliare. Reprezentanții Asociației Ecocivica susțin că frumoasa casă va fi demolată în acest weekend.
Strada Știrbei Vodă este zonă protejată și se află lângă Parcul Cișmigiu. Potrivit regulamentului zonei protejate, regimul ei de protecție este maxim: se protejează valorile arhitectural - urbanistice, istorice și de mediu natural în ansamblul lor, trama stradală, fondul construit, caracterul și valoarea urbanistică.
Sunt permise intervenții care conservă și potențează valorile existe: conservarea clădirilor valoroase și a spațiilor constituite existente, restructurarea unor porțiuni pentru amplificarea continuității de-a lungul întregului traseu- preluarea diferențelor de înălțime prin formule de legătură și interzicerea rupturii de scară/ gabarit.
Sunt sigur ca cei de la Ecocivica il pot contacta pe Nicusor Dan.
Trist!
Ma gandesc ca daca o institutie poate emite un document, are si dreptul de a-l retrage.
Tu cumva ai lucrat la Primarie si ai dat autorizatii din astea ?
Daca darama acsa ala care a semnat gunoiul de autorizatie va trebui s aplateasca suma pentru reconstruirea ei. Nu putem responsabiliza functionarimea decat prin pedepse drastice. Parca nu era de ajuns ca nu muncesc mai deloc, mai produc si pagube ireparabile.
care este raspunderea lor pentru salariul primit?
se publica lista societatilor cu datorii- foarte corect- dar
lista acestor corupto-incapabili de ce nu se face publica?
cand au sapat au constatat ca trebuie mutate utilitatile.
s-au pierdut zeci, sute de milioane de dolari, nu am auzit de vreun nume de responsabil, cine a dat cu stampila ca nu trec utilitati pe acolo, a patit oare ceva?
Ce sa ma mai mir ca in orasul meu neinsemnat se modifica sau se demoleaza cladiri care ar trebui protejate, ca se aproba (tacit) "palate" tigansti fara noima, daca la primaria capitalei exista o asemenea calamitate de arhitect sef!
2 - o lasa in paragina, eventual o mai "ajuta" cu niste butelii de oxigen, apa pe la fundatie sau mai stiu eu ce)
3 - apoi cere daramarea pt ca e prea in paragina si vinde terenu
dar probabil tu horzofil(sau hotzofila nu am inteles prea bine) apreciezi aceste tactixi , sau nu-ti pasa si vrei doar sa-ti aperi partidul mult iubit
Numai ca va dati seama cat de mare si cat de puternica este mafia imobiliara in Bucuresti...S-a ajuns aici dupa ani in care fiecare neputinta a fost exploatata de clanuri magiote bine organizate - ani sunt necesari ca sa ii scoata din schema pe acestia...
E casa omului, proprietate privata, si proprietarul sa faca fix ce vrea cu ea. Daca ONG-urile vor istorie si sa le pastreze, atunci sa le cumpere, sa le renoveze si sa le foloseasca cum vor... Se pot face muzee, centre pentru diverse activitati....
Nu am vazut ONG-ul lui Nicusor sa cumpere 1mp si sa il "salveze", totul numai pe vorbe....
Iti urez sa-ti faca cineva un bloc-turn la juma' de metru de fereastra ta! Eventual si cu o fundatie de 2 parale, sa se incline la primul cutremur - ca. naaa... e "proprietatea lui / ei" si pe terenul lui / ei "face fiecare ce vrea"!
Mentalitate de cocalar...! >:
cladirile istorice sunt cladiri istorice peste tot, si spre deosebire de noi la ei infunzi puscaria daca daca lasi casa in paragina
Ar trebui să nu li se mai permită dezvoltatorilor imobiliari să cumpere proprietăți la prețuri mai mici decît cel pe care este dispus să îl plătească cel care dorește să restaureze clădirea.
dar nu,..... voi iubiti coruptia...
Timpul bataii de joc a trecut!
Mi-a povestit cineva odata de un proprietar care si-a luat in posesie vila, unde fusese Ambasada Frantei (sau resedinta ambasadei). Si casa apoi se degrada, pentru ca ala nu o vindea, nici nu o inchiria si nici nu avea bani s-o intretina.
In plus, aici sunt inca doua chestii: 1. Banuiesc ca proprietarul a vrut s-o demoleze ca sa faca acolo un bloc, deci nu era chestie ca nu avea bani, ci ca a vrut sa demoleze. 2. Progres nu inseamna sa distrugi tot ce e frumos. Daca e asa, daramam si o gramada de cladiri vechi din Roma si Paris si facem super blocuri cu sticla, nu?
Unde si CUM se fac minimum 2 parcari / apartament? si CUM anume se intra si se iese din ele?
Arhitecti de c*cat!
Ca la astia din Administratie ORICUM nu ma asteptam la nimic - doar n-or fi ajuns acolo din cauza ca le-a placut prea mult scoala :P