Nicușor Dan: Primăria Capitalei și primăriile de sector au circa 70.000 de angajați

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 16:26 Actualitate | Administratie Locala


Nicusor Dan
Foto: Facebook
Nicușor Dan estimează că Primăria Municipiului București și primăriile de sector au în total undeva la 70.000 de angajați, scrie Mediafax. Noul primar a vorbit de desființarea companiilor municipale, însă soarta angajaților va fi stabilită abia după un audit.

Întrebat, într-o emisiune la Digi24, dacă știe câți angajați are în acest moment, Nicușor Dan a spus că undeva la 35.000.

Răzpunzând unei alte întrebări referitoare la reducerile de personal pe care le fac alte autorități, precum cele din Bihor sau Caraș-Severin, Nicușor Dan a spus că vor fi desființate companiile municipale care sunt „niște trucuri juridice pentru a scăpa de parcursul de licitații”, mai puțin STB și Termoenergetica.

„Nu pot să vă dau procentul în momentul acesta, însă vom face un audit financiar și de resurse umane în fiecare din aceste instituții și o să luăm decizia. Deosebirea față de cazurile pe care le-ați menționat vine din faptul că noi în momentul de față în București avem trei mari urgențe cu care trebuie să încep”.

Întrebat dacă totuși 35.000 nu e număr foarte mare de angajați, în condițiile în care bugetul este aproape falimentar și în care există alte șase administrații cu structuri similare (primăriile de sector - n.r.), Nicușor Dan a afirmat că cel mai probabil numărul total de angajați este de 70.000.

„Când facem auditul vom vedea ce e în plus”, a afirmat primarul.

Întrebat despre bugetul de salarii pe an, Nicușor Dan a răspuns că salariile din Primărie plus instituțiile din subordine ajung la 60 de milioane de lei pe lună, ceea ce înseamnă 700 de milioane de lei pe an, adică 17-18% din bugetul total.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















18105 vizualizari

  • +16 (20 voturi)    
    ce (Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 16:39)

    Cetateanu [utilizator]

    Ce n-a inteles dl Primar General Nicusor Dan,e ca in administratie e ca in bancul cu militienii: unu citeste, altul scrie si al treilea ii pazeste pe cei doi telectuali. Ma rog se aduga relatia de rudenie /vecinatate cu notabilitatea Voluntara sau TR. Si fara misto: poate sa-mi dea cineva un exemplu de lucrare desfasurata pana acum in care 50% din participanti sa nu stea in "coada" lopetii? Si peste, lucrarea sa aiba marca de calitate DOREL!
    • -1 (15 voturi)    
      evident (Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 17:55)

      codrean [utilizator] i-a raspuns lui Cetateanu

      initial infiintarea firmelor primariei incerca sa combata licitatiile contestate si intinse pe luni-ani. Nu asta era solutia. Poate gaseste Nicusor Dan varianta optima ?!
      • +6 (16 voturi)    
        LOL (Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 19:20)

        gigifisiune [utilizator] i-a raspuns lui codrean

        Fix asta era ideea lu' madam firea, sa faca lucrurile sa mearga struna, nicidecum crearea de masa de votanti si trucarea licitatiilor.

        Nicusor poate gasi varianta optima, sau nu, varianta optima ar trebui decisa de parlamentul romaniei, care se legifereze ca contestatiile sa fie solutionate in 72 de ore.

        Dar. na, parlamentul e inca psd, cum a fost firea, cum o sa-si doreasca asa ceva?

        Deci, ori nu gandim, ori suntem psdisti.
      • -5 (9 voturi)    
        Nicu Sordan, te iubim (Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 20:36)

        patrunjel [utilizator] i-a raspuns lui codrean

        Nicu Sordan, te iubim, ca ca tine nu gasim
  • +13 (19 voturi)    
    ... (Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 17:28)

    tirolez [utilizator]

    si va mai mirati de unde a avut atatea voturi psd in Bucuresti.
  • +9 (17 voturi)    
    Enorm.70.000 !!!!. (Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 17:49)

    asavreau [utilizator]

    Sper ca până la anul nou să rămână jumătate și până în primăvară jumătate din jumătate.Nu neapărat dați afară.ci trecuți în funcții productive și să încaseze leafă pe cât muncesc.Cred-că nu greșesc când spun că la 3/4 dintre birocrați se poate norma activitatea și să rămână 1/4 birocrați cu muncă nenormată.În administrație sunt și funcții care nu pot fi normate și trebuie clar definite.Nenormat,nenormat,dar niște responsabilități pot fi stabilite.Nicușor Dan să-i întrebe ce responsabilități au!
  • +12 (20 voturi)    
    Modelul BOLOJAN (Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 18:06)

    nick24 [utilizator]

    Jumătate dați afară, jumătatea cealaltă angajată numai pe bază de CONCURS!
  • +7 (9 voturi)    
    întreabă-l (Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 18:43)

    falcoind [utilizator]

    Pe Bolojan cum sa ii reduci la 30 000 . Dar mai bine dai afara la nimereala jumătate , e ceea mai buna metoda. Altfel s-ar putea sa ramai doar cu amantele și nepoatele.
  • +5 (9 voturi)    
    ceva nu se pupa (Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 18:52)

    dr_bear [utilizator]

    60 de milioane impartite la 35000 vine cam 1700 de lei pe luna. Brut.
    E sub minim pe economie.
    Ori aia sunt mai putin de 35.000 ori bugetul de salarii e de cel putin 5 ori mai mare
  • +4 (10 voturi)    
    ... (Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 18:54)

    g01an [utilizator]

    asta si explica de ce nu mai ramaneau bani pentru lucrurile necesare bucurestenilor.

    insa ce trebuie sa invete sa ne comunice este diferenta intre posturile permanente strict necesare, cea de functionare pe cazul optimist si cea actuala. nu-mi pasa ca sunt 70 de mii daca 65 de mii sunt necesare doar pentru serviciile publice urbane (sigur, sa faca putina curatenie, dar la finalul zile nu se va economisi prea mult pana nu intra in contractele primariei). imi pasa daca pentru serviciile de care am nevoie sunt mai putin de jumatate si pentru imbecilitati administrative sau frecat menta sunt restul.
  • +4 (10 voturi)    
    Curios, 70000 sunt putini sau multi? (Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 20:17)

    junshi [utilizator]

    600 parlame ntari
    • +2 (6 voturi)    
      Da, era in scriere si din greseala a juns aici, (Sâmbătă, 31 octombrie 2020, 20:27)

      junshi [utilizator] i-a raspuns lui junshi

      mea culpa!!
  • +4 (4 voturi)    
    putini (Duminică, 1 noiembrie 2020, 9:44)

    sareta [utilizator]

    Ceva.. mai multi ar trebui sa fie ! Cam 300.000 ar fi normal ptr.o tara de hoti ...Dar cati au primariile Munchen,Hamburg,Nuremberg ,Lyon ,Grenoble ,etc .?
  • +2 (2 voturi)    
    70.000 x 2 membrii de familie = 140..000 votaci (Duminică, 1 noiembrie 2020, 14:21)

    Plagarus [utilizator]

    Dava nu era asa o catastrofa,Pandelica putea castiga !


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by