Primăria Capitalei va testa gratuit de COVID-19 bucureștenii care pleacă în Grecia și alte destinații de vacanță, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, duminică seară, la digi24.ro. Testele vor fi de tip antigen, făcute cu aparate Real Time (RT)-PCR din 12 clinici private și de stat cu care Primăria are parteneriate.

Gabriela FireaFoto: PMB

Gabriela Firea a explicat că un proiect care să permită testarea gratuită a turiștilor va fi pe ordinea de zi suplimentară a ședinței Consiliului General de miercuri.

“Avem în derulare un program de testare a bucureștenilor asimptomatici din mai multe categorii, la care adăugăm și categoria turism. Până acum am testat bucureșteni care lucrează în domenii care presupun întâlnirea cu multe persoane cu risc de contaminare: sportivii, jurnaliștii, farmaciștii, angajații de la terase, acestea fiind adăugate celor esențiale pe care le-am testat încă de la începutul pandemiei, anume medicii, asistenții, asistenții sociali, serviciile de utilitate publică. Am realizat de urgență un proiect de hotărâre pentru ședința de Consiliu General care are loc miercuri. Vorbim de testele COVID solicitate în străinătate, în Grecia, acele teste tip antigen, care arată dacă persoana respectivă este la momentul de față contaminată cu virusul Sars-CoV-2”, a declarat Firea la digi24.ro.

Persoanele interesate se vor putea înscrie începând de joi la adresa de e-mail pe care municipalitatea o va face publică și vor fi sunate de angajați ai Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale (ASSMB) pentru programare.

Sumele necesare vor fi asigurate din bugetul Primăriei Capitalei.