Polițistul local care a tolerat scandalul de la conferința lui Nicușor Dan este condamnat pentru luare de mită și trafic de influență, pentru fapte ce ar fi fost comise când lucra la Poliția Locală a municipiului București, susține liberalul Ciprian Ciucu, pe pagina de Facebook.

Nicusor Dan, sectorul 5Foto: Captura video

”Cine face presiuni asupra lui Nicușor Dan, cine a pus mâna pe administrația locală din București... un condamnat pentru luare de mită și trafic de influență. A dirijat traficul ca să faciliteze bruiajul! Numele lui este Petculeț Stelică-Iulian, angajat al Poliției Locale sect 5, soția lui este angajată la Poliția Locală București. Petculeț a fost angajat în decembrie 2019 la Poliția Locală Sector 5. Înainte a lucrat la Poliția Locală a Municipiului București, unde a comis-o. Voi înțelegeți cum arată polițiile locale din București? Polițistul a efectuat cativa ani de închisoare pentru înșelăciune si luare de mită. A fost arestat după ce a fost condamnat, chiar la terminarea turei de noapte pe care o efectuase la sediul din Aleea Suter. Condamnarea i s-a tras in urma plângerii unei femei care i-a dat bani sa faciliteze fiicei sale intrarea in poliție”, a scris Ciucu pe pagina de Facebook.

Din documentele postate de Ciprian Ciucu pe Facebook reiese că polițistul a fost urmărit penal pentru trafic de influență în formă continuată și s-a dispus reținerea lui pentru 24 de ore, în 2013.

Nicușor Dan a fost bruiat joi la conferința de presă desfășurată în Sectorul 5 de angajații Primăriei Sectorului 5, de pe mașinile de salubrizare, care au claxonat fără oprire, astfel încât candidatul PNL-USR la Primăria Capitalei să nu se poată auzi. În intersecție era și un polițist local al Primăriei Sector 5, care nu a intervenit, deși liniștea publică a fost perturbată. Primăria Sectorului 5 este condusă de Daniel Florea (PSD).