Primăria Capitalei vrea să împrumute 100 milioane lei pentru a finaliza lucrările de lărgire a străzii Fabrica de Glucoză, cele de la Pasajele Ciurel și Doamna Ghica, și pentru a asigura cofinanțarea la achiziția celor 100 de troleibuze și 130 de autobuze hibrid, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu General de pe 18 iunie. Împrumutul este necesar deoarece încasările municipalității sunt cu 40% mai mici față de cele prognozate la începutul anului.

HotNews.roFoto: Hotnews

Gradul de îndatorare al Primăriei Capitalei pe anul 2020 este de 8,78% față de 30% din veniturile proprii, cât permite legea.

Din împrumutul de 100 milioane lei, jumătate din bani vor fi cheltuiți pentru mijloacele de transport, iar restul pentru proiectele de infrastructură.

”Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat prin HCGMB nr. 689/18.10.2018 și nr. 690/18.10.2018 achiziționarea a 100 de troleibuze cu autonomie și 130 de autobuze hibrid. Pentru implementarea acestui proiect a fost semnat contractul de finantare nerambursabilă între Administraţia Fondului pentru Mediu şi Municipiul Bucureşti, prin care se acordă o finanțare nerambursabilă în sumă de până la 340.000.000 lei (reprezentând 80% din valoarea cheltuielilor eligibile) din totalul valorii proiectului de 487.872.261,10 lei (inclusiv TVA). Urmare a finalizării procedurilor de licitaţii aferente proiectului, la data de 26.08.2019 s-a semnat contractul de furnizare a 130 autobuze hibrid cu MERCEDES-BENZ ROMANIA S.R.L. în valoare de 195.268.331.70 lei (fără TVA), iar la data de 15.04.2020 s-a semnat contractul de furnizare a 100 troleibuze cu autonomie cu Asocierea BOZANKAYA OTOMOTIV MAKINA IMALAT ITHALAT VE IHRACAT ANONIM SIRKETI (lider) - SILEO GMBH (asociat) în valoare de 207.646.300 lei (fără TVA). Pentru ca implementarea contractelor de furnizare mai sus-menționate să se desfăşoare în condiții optime, se estimează un necesar de 50.000.000 lei în completarea sursei de finanțare nerambursabilă acordată de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru acoperirea contribuţiei proprii a Municipiului București”, se arată în anexele proiectului de hotărâre.

Restul banilor merg pentru plata constructorilor care lucrează la proiectele mari de infrastructură: "Pasaj Doamna Ghica", "Penetrație Splaiul Independentei – Ciurel – Autostrada Bucureşti-Pitești" și "Lărgire Şoseaua Fabrica de Glucoză între Calea Floreasca și Şoseaua Petricani”.

”Pentru buna desfăşurare a acestor proiecte în implementare este necesară asigurarea unui flux de lichidități în vederea respectării obligaţiilor contractuale ale Municipiului Bucureşti, precum și respectarea graficelor de execuție asumate de către antreprenorii obiectivelor de investiții. In acest sens, este necesar să fie respectate atât termenele de plată, pentru evitarea înregistrării de penalități în cazul neachitării facturilor la termenele contractuale, cât și graficul de lucrări planificat. Pentru ca derularea proiectelor să nu fie afectată de posibilele goluri de casă determinate de perioadele de decontare și eventualele disfuncţionalități procedurale care pot apărea, rezultând astfel întârzieri generatoare de costuri suplimentare municipalităţii, se estimează un necesar de 50.000.000 lei în completarea sursei de finanțare de la bugetul local pentru investițiile publice de interes local mai sus mentionate”, se mai arată în proiectul de hotărâre.