Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a votat favorabil inițiativa senatorului USR Nicu Fălcoi care va permite degajarea mai rapidă a drumurilor și parcărilor publice de mașinile abandonate, potrivit Euractiv.ro.

Ridicare masiniFoto: Primaria sector 6

Conform noii legislații, un vehicul va fi considerat abandonat dacă a fost lăsat pe drumuri/parcări publice mai mult de 6 luni fără ITP și asigurare RCA în vigoare, iar proprietarul nu a plătit impozitul aferent.

Perioada în care vehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice va fi scurtată de la 1 an la 6 luni, în timp ce definiția termenului „vehicule fără stăpân” se modifică pentru a include și acele vehicule înmatriculate în străinătate, care nu puteau fi ridicate din simplul motiv că nu au numere de înmatriculare românești.

Inițiativa prevede obligația autorităților să înmâneze sau, în cazuri excepționale, să afișeze la adresa de domiciliu a proprietarului somația de plată, în timp ce proprietarul are la dispoziție 5 zile de la primirea somației pentru a depune dovada achitării taxelor auto, amenzilor și dovada efectuării ITP-ului.

Conform legislației anterioare, autoritățile erau obligate să parcurgă nenumărate etape astfel încât ridicarea unui singur vehicul putea să dureze până la patru luni.

Inițitorul legii spunea în expunerea de motive că doar în București se află aproximativ 3.000 de mașini abandonate identificate, dar încă neridicate de autorități.