​​DEZBATERE PUBLICĂ 14 turnuri cu o înălțime de până la 42 etaje și un mall în jurul Romexpo, proiectul propus de Iulian Dascălu, pe terenul statului român

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Joi, 28 mai 2020, 6:57 Actualitate | Administratie Locala


Romexpo
Foto: romexpo.org
14 turnuri, cu înălțimea de până la 42 de etaje, locuințe și un mall, ar putea fi construite în incinta Romexpo, pe terenul de circa 33 de hectare, care aparține statului român. Societatea Romexpo SA a inițiat un Plan Urbanistic Zonal prin care și-a arătat intenția de a realiza proiectul, iar acesta a primit deja aviz de oportunitate de la Primăria Capitalei. În toamna anului 2017, o firmă parte a Grupului Iulius, controlat de Iulian Dascălu, dezvoltatorul mall-ului de lângă Palatul Culturii din Iași, a semnat un acord cu CCIR și Romexpo prin care s-a angajat să dezvolte proiectul imobiliar la Romexpo. Proiectul este unul ambițios, în condițiile în care în București în ultimii 30 de ani nu s-au construit atâtea turnuri.

Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei, până pe 7 iulie, iar cei interesați pot transmite observații.

Potrivit proiectului afișat în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei, se dorește construirea unui turn de 42 de etaje spre bd. Poligrafiei și a unuia de 24 de etaje spre bulevardul Mărăști, în spatele celor două turnuri City Gate. Lângă cele două turnuri noi, se propune construirea a două clădiri cu 4 subsoluri, parter și două etaje, centre comerciale.


În continuare, spre bulevardul Poligrafiei, se mai propune construirea a 3 blocuri, unul de 26 de etaje, unul de șapte și unul de 28, toate cu patru niveluri de parcare în subsol. În spatele Crown Plaza, spre o arteră nou propusă, se propune construirea a două turnuri de 27 de etaje, legate între ele de o bară, un bloc de 8 etaje, iar alături, practic în spatele Romexpo, încă două turnuri de 26 de etaje. Spre bulevardul Expoziției, lângă Niro Tower, se propune construirea a încă 3 turnuri, unul de 25 etaje și două de 28 de etaje.

La intersecția bd. Expoziției cu bd. Mărăști, lângă clădirea World Trade Center, se propune construirea a încă trei turnuri, unul de 35 etaje, unul de 32 și unul de 25 etaje. Turnurile vor adăposti birouri, servicii și comerț

Indicatorii urbanistici propuși sunt: înălțimea maximă - 184 m, POT 70%, CUT 4. Suprafața terenului care a generat PUZ-ul este 329.954 mp.


Planul Urbanistic Zonal se află în faza de elaborare, următorul pas fiind obținerea avizului de urbanism, a avizelor de specialitate și aprobarea în Consiliul General. Apoi urmează faza de autorizare.

Cum s-a asociat Romexpo cu Iulian Dascălu

În 2004, Guvernul Năstase a dat o hotărâre prin care terenul Romexpo a fost transferat din administrarea CCIR în cea a Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat“. Tot atunci, Camera de Comerț și Industrie a României a primit dreptul de folosință gratuită pe o perioadă de 49 de ani. Clădirile de pe teren sunt în proprietatea Romexpo SA.

În iulie 2017, Camera de Comerț și Industrie a României anunța: "Grupul Iulius și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) negociază un parteneriat prin care să modernizeze complexul expozițional Romexpo și să construiască un proiect imobiliar mixt în jurul acestuia, potrivit unor surse din piață".

Câteva luni mai târziu, în Monitorul Oficial Partea a IV-a nr. 3279 din 13.09.2017 apărea menționat contractul de asociere dintre CCIR, firma Stoneberg și Romexpo, încheiat pentru o perioadă de 1 an, cu posibilitate de prelungire, pentru construirea proiectului imobiliar. Contractul mai prevedea: înstrăinarea către respecttiva sociatate comercială a clădirilor secundare din complexul expozițional pentru suma de 3 milioane de euro, pentru a le demola, obligația ca firma să construiască pe cheltuiala sa pavilioanele B (o investiție de minim 2 milioane de euro) și închirierea Pavilionului A, pentru o perioadă de 10 ani societății Stoneberg pentru suma de minim 600.000 euro/an.

”Adunarea Generală Extraordinară a acționarilor a luat act de (...) intenția dezvoltatorului de a dobândi în condițiile legii, a dreptului de proprietate asupra terenului, astfel cum este identificat în Contractul de asociere, necesar pentru realizarea de către Dezvoltator a investiției referitoare la Project; dobândirea de către CCIR, în condițiile legii și ale Contractului de asociere, de la Stoneberg, a dreptului de proprietate asupra terenului CCIR, astfel cum este identificat în Contractul de asociere, în schimbul renunțării la dreptul de folosință gratuită asupra terenului aferent proiectului Dezvoltatorului, excluzând terenul CCIR, cu privire la care dreptul de folosință gratuită va înceta prin consolidarea patrimoniului CCIR a dreptului de proprietate deplină asupra acestuia; CCIR în schimbul renunțării la dreptul de folosință primește un drept de proprietate prin încheierea unui contract de schimb cu dezvoltatorul; participarea CCIR în consorțiul constituit împreună cu Stoneberg - S.R.L. cu scopul de a participa la licitația (vânzarea) organizată de Regia Autonomă - Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat sau altă entitate abilitată legal având ca obiect terenul în speță”, se arată Hotărârea AGA publicată în Monitorul Oficial 3279/13 septembrie 2017.


În martie 2019, între cele trei părți a fost încheiat un ”acord de confirmare a asocierii”.

”CCIR și Romexpo declară că își doresc, în continuare, să optimizeze activitățile curente și să contribuie la dezvoltarea zonei aferente Complexului Expozițional Romexpo, prin diversificarea serviciilor și facilităților oferite expozanților, clienților și altor beneficiari și parteneri, precum și prin includerea Complexului Expozițional Romexpo în circuitul expozițional internațional, însă nu dețin resursele financiare necesare pentru o astfel de dezvoltare. Stoneberg S.R.L., parte a Grupului Iulius, în calitate de Dezvoltator, declară că își dorește, în continuare, dezvoltarea pe teren, pe costul și în proprietatea sa exclusive, a unui proiect imobiliar mixt comercial de anvergură care să contribuie la creșterea potențialului zonei și a atractivității activităților existente, care necesită investiții complexe și, implicit, vizează un termen semnificativ de amortizare a investițiilor, respectiv de exploatare, care depășesc durata dreptului de folosință gratuită acordat CCIR, dar este îndestulător în cazul constituirii unui drept real asupra terenului prevăzut la punctul 1.

Părțile declară că pentru atingerea obiectivelor de la punctele 2 și 3 vor depune toate eforturile rezonabile pentru a identifica și implementa diferite structuri și modalități juridice, prevăzute de lege, care să permită atingerea acestor obiective într-o manieră cât mai apropiată de cea avută în vedere potrivit contractului de asociere autentificat sub nr. 2172/20.09.2017 și potrivit intereselor patrimoniale individuale ale acestora, urmând să încheie noi înțelegeri contractuale specifice care să reflecte în mod explicit aceste structuri, modalități și interese. Stoneberg declară că, pe cheltuiala sa exclusivă și în numele CCIR și, respectiv, Romexpo, care, la rândul lor își exprimă acordul, va realiza planurile urbanistice necesare pentru dezvoltarea proiectului imobiliar corespunzător asocierii, care implică demersurile legale specifice de avizare, proiectare etc.;”, se arată într-o hotărâre a AGA Romexpo, publicată în Monitorul Oficial 1280/21 martie 2019.

CCIR s-a obligat să facă demersuri pentru a obține dreptul real de proprietate asupra terenului pe care este amplasat Romexpo.

Potrivit informațiilor apărute în presa economică, din calculele dezvoltatorului imobiliar reiese că investiția într-un asemenea complex presupune un termen semnificativ de amortizare și exploatare, care depășește durata dreptului de folosință gratuită acordat de stat CCIR, adică încă aproximativ 30 de ani.

Complexul Romexpo este foarte prost întreținut și folosit mult sub valoarea sa, însă terenul este unul dintre cele mai valoroase din București, iar beneficiile pe care le obține statul român trebuie să fie substanțiale.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















23128 vizualizari

  • +47 (57 voturi)    
    O inginerie imobiliară (Joi, 28 mai 2020, 7:54)

    nick24 [utilizator]

    Prin care se pune mâna pe terenurile din jurul Romexpo!
    Primăria ar trebui ca pe toate terenurile libere din București să nu mai aprobe DECÂT SPAȚII VERZI și parcuri, pt că avem deficit și vom fi amendați de UE.
    Bucureștiul este foarte poluat și construcțiile una lângă alta îl sufocă și mai tare.
    Aceste noi clădiri umbresc pe cele vecine și ele însele NU au soare, că sunt prea apropiate una de alta - a se vedea în zonă tot ce s-a construit și se construiește!

    Primăria aprobă orice! Niște inconștienți corupți.
    • -9 (41 voturi)    
      zona romexpo (Joi, 28 mai 2020, 9:34)

      vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui nick24

      este zona cea mai pretabila din bucuresti pentru constructii inalte.
      Dpmdv ar trebui puz fara limita de inaltime pe zona aia.

      Si da si bine, vine lumea de la aeroport da de zgaraie norii nostri.

      Daca vorbim de floreasca sau alte zone sunt de acord cu tine.
      • +1 (11 voturi)    
        da si nu (Joi, 28 mai 2020, 10:46)

        g01an [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

        tu nu zici rau in principiu, dar necesitatile urgente ale bucurestenilor sunt diferite.

        si ca idee, zonele cele mai putin dezvoltate economic din bucuresti ar suporta cladiri inalte (nu stiu daca fix 42 etaje, dar oricum multe) si au si nevoie de astfel de zone business. desigur, cu aceiasi conditie ca in zona romexpo - primariile si statul sa dezvolte reteau de transport public inainte sa apara acele constructii mamut. si asta ar fi principala mea obiectie legat de zona romexpo, nu are alternative de transport adecvate pentru ce se propune la ora actuala.
        • -5 (9 voturi)    
          teoretic (Joi, 28 mai 2020, 12:29)

          DanIonita1 [anonim] i-a raspuns lui g01an

          pe acolo va trece noua linie de metrou Gara de Nord - Baneasa. O statie e la Poligrafie.
        • -8 (12 voturi)    
          "necesitatile urgente ale bucurestenilor" (Joi, 28 mai 2020, 13:38)

          vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui g01an

          nu au legatura cu acest proiect. Primaria isi vede de treaba ei.

          Nu va face nimeni cartier de office la capatul lui Berceni, Pentru ca nu va gasi chiriasi. Este foarte simplu. Stiai ca sunt oameni care isi dau demisia pentru ca nu le convine unde este locul de munca? Sediul firmei a devenit un atu al comapniilor de a atrage personal competititv
          La capatul lui berceni nu va veni nici dracu.

          Ti se pare normal sa avem o parloaga ca Romexpo neexploatata economic? Pai de ce mai facem si metrou, pentru ca e departe de a fi o zona densa. Sa l facem in colentina atunci.


          Daca discutia era despre o zona din floreasca, dadeam dreptate negativistilor, dar asa..aia nu aia nu..
      • -8 (14 voturi)    
        Zona ROMEXPO arata ca un RAHAT (Joi, 28 mai 2020, 12:03)

        Kivek [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

        de fapt 80% din Buc arata asa si in unele locuri si miroase.

        la ROMEXPO singura problema e ca terenurile sunt ale STSARTULUI adica si ale mele

        dar un alt adevar e ca doar firmele care fac turnuri pot sa aduca CIVILIZATIA in aceste locuri uitate de dumnezeu (guvernele Romaniei)
        • +10 (12 voturi)    
          Stai linistit! (Joi, 28 mai 2020, 13:02)

          Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui Kivek

          Terenurile sunt ale statului dar firma Romexpo este privata! Nu investeste nimic doar stoarce, atat cat (mai) poate, acum mai putin dar e bine daca tot e pe degeaba. Daca se duce totul la fund, asta e, vorba aia: de haram a venit, de haram s-a dus.
          Aia cu turnurile (tunurile?) ai impresia ca vor binele zonei? Eu cred ca vor terenul pe gratis in primul rand. Daca orasul crapa din cauza lor, sa-i fie de bine!
          • -4 (10 voturi)    
            defineste 'binele zonei'. fara privati era dezastr (Joi, 28 mai 2020, 13:32)

            Kivek [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

            daca te uiti in Buc singurele zone unde exista CIVILIZATIE e acolo unde niste privati si-au ridicat turnuri de birouri


            de ce?

            pe ca ei sunt obligati sa reabiliteze trotuarele din jurul cladiriilor, sa infrumuseteasca zona.


            altefel tot bucurestiul arata ca un gunoi, acum doar 80% din el e asa datorita privatilor.

            terenul e al statului...ok asta inseamna ca STATUL trebuie sa vanda terenul ala foarte scump ca oricum nu face nimic acolo, sunt balarii!!!

            spitale nu facem ci doar biserici.
      • +7 (17 voturi)    
        Zgarie norii dau bine la cocalari! (Joi, 28 mai 2020, 12:19)

        Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

        Romexpo este deja in zona rezidentiala.
        Eu locuiesc in zona si nu mi-as dori zgarie-nori langa casa.
        Dar fiecare cu gustul lui...
        Pe vremuri la tara oamenii visau sa ajunga sa traiasca la bloc, sa aiba conditii de bloc.
        S-au mai desteptat si acolo, nu mai vor blocuri ca isi pot face conditii mai bune la casa.
        • -6 (12 voturi)    
          zona rezidentiala? (Joi, 28 mai 2020, 13:28)

          vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

          daca sunt cateva blocuri in jur nu inseamna ca e rezidentiala.
          Te ai uitat pe google maps sa vezi imaginea de ansamblu?
          de ce s o dam in ridicol aiurea?

          Romexpo e singura zona din bucuresti care se poate dezolvolta coerent pentru office.

          Si infrastructura chiar are. Ar trebui doar existins pasajul subteran de la piata presei si nimic mai mult.
          • +11 (11 voturi)    
            Nu vezi ca ai primesti numai minusuri! (Joi, 28 mai 2020, 14:47)

            Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

            Ai vazut cum se circula pe la piata presei acum?
            Si asta la orice ora. E plin. Nu mai e loc.
            Du-te si vezi cu ochii tai si convinge-te ca infrastrucura nu ar face fata nici cu 6 benzi pe sens, nu cu 3 cate sunt acum.
            Cu absurditati dinastea n-o sa convingi pe nimeni in afara de cei direct interesati, si (recunosc) nu sunt putini.
            Dar tot e un lucru bun in toata mizeria asta, oamenii isi vor da in sfarsit seama cat de toxici sunt psdistii, chiar si sustinatorii lor isi vor da seama.
            Imi si imaginez cum va fi cand vor da drumul megasantierelor... cam ca la razboi.
            Eu locuiesc in cartierul Baneasa (cam vreo 3000 de locuitori, uita-te pe "goagal" sa vezi unde e) si daca porneste treaba asta vand (daca mai gasesc cui?) si plec. Cat vreti sa mai cresteti poluarea? Unde mai e un spatiu un pic liber, hop hai sa mai bagam niste blocuri ca...infractura permite!
            Treaba e ca daca infractura ar fi si de 2 ori mai performanta tot nu ar merge si asta o vede toata lumea.
            • -4 (8 voturi)    
              ipocrizia (Joi, 28 mai 2020, 15:34)

              vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

              toata lumea vrea infrastructura dar nimeni nu vrea sa renunte la masina. Eu locuiesc in nord si am 4 biciclete in boxa, ghici de ce.
              Faptul ca ipocrizia e mare nu e nicio surpiza.

              Toti partenerii straini care vin in bucuresti stii ce spun? "Ce i la voi aici de sunt atatea masini? It's like Moscow!"

              N a zis nimeni pana acum ca nu avem suficiente strazi. Pentru ca chiar avem.
              • +4 (4 voturi)    
                De obicei merg cu masina numai la cumparaturiri (Joi, 28 mai 2020, 15:53)

                Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

                Mai nou, de cand cu coronavirusul, merg si la servici cu masina (am 65 de ani) dar de preferinta merg cu transportul in comun (chiar asa prost nu este), sau pe jos daca e pe aproape. Cei de la birouri insa prefera sa mearga cu masina (mergi spre sfarsitul programului la orice cladire de birouri si convinge-te).
                Chiar ceea ce ai afirmat singur "nimeni nu vrea sa renunte la masina" e un argument in plus ca trebuie facut exact invers. Adica ar trebui scoase birourile in afara orasului si sa nu-l mai aglomereze (polueze) in plus.
                La cine e ipocrizia?
                • -3 (3 voturi)    
                  Logica (Joi, 28 mai 2020, 20:18)

                  vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

                  Deci pentru că oamenii prefera să meargă cu masina, sa scoatem birourile in afara orașului.
                  E ca in povestea cu drobul de sare. Nu mai simplu descurajezi oamenii să meargă cu mașina?

                  Bun și în afara orașului cum vor ajunge ? Nu tot cu mașina? Ba chiar sigur cu mașina pentru că distanța devine prea mare pentru bicicleta.

                  Nu i de mirare că primesc minusuri când oamenii au logica asta de fier.
      • +6 (8 voturi)    
        In Romanica cu bani se poate orice (Joi, 28 mai 2020, 16:14)

        Calin02 [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

        In 2009 nu mi-au permis inaltarea unui etaj in zona pentru ca "eram ope culoar de trafic aerian".

        Acum cine sa se mai uite la un mizilic de 42 de etaje daca spaga este consistenta. PSD = ciuma rosie.

        Firoaica & gasca de lepre / lipitori dau tunul vietii.
      • 0 (0 voturi)    
        alo (Vineri, 29 mai 2020, 1:45)

        john70 [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

        Tovarasi, nu trebuia sa se faca acolo Marea Moschee?!?!?!

        Islamofobilor!!!! Huo!!!!
    • +21 (31 voturi)    
      in bucuresti (Joi, 28 mai 2020, 10:07)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui nick24

      nu ar mai trebui facute decat:
      1 - spatii verzi
      2 - lucrari de infrastructura rutiera
      3 - parcari
      ATAT!
      toate astea ajuta la reducerea poluarii (direct - parcuri, indurect - fluidizarea traficului)

      acest oras are deja prea multe blocuri, malluri etc... mai exista pamant si langa el daca vor sa construiasca... da nuuuuu ca e mai mare chiria in centru ...
      • -8 (26 voturi)    
        wow (Joi, 28 mai 2020, 10:20)

        vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        unde vor lucra? In parc?

        De ce lucrari de infrastructura daca esti asa ecologist? Ca sa incurajezi traficul? Nu exista fluidizare, cu cat ai strazi mai multe cu atat va creste nr de masini. Uita te la L.A, au bulevarde de 12 benzi si blocaje de multi km.

        Parcari in centru? de ce? ca sa vina lumea cu masina?
        • -5 (17 voturi)    
          Bravo! (Joi, 28 mai 2020, 10:57)

          DeeVine [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

          Singurul raspuns pertinent si ala primeste minusuri.

          Foarte corect in ceea ce priveste infrastructura, dar romanului nu ai ce sa ii explici. Lui ii place Golf 4 :(.

          Cat despre parcuri, da, avem o problema la m² pe cap de locuitor. Dar sa nu uitam ca avem si printre cele mai mari densitati. Lumea uita ca am avut un dement care aduna lumea de prin tara si ii baga in Bucuresti cu forta in blocuri cu 10 niveluri. Nu spun ca primariile au facut tot ce se putea, spun ca e normal sa ai probleme cand acest oras a fost ridicat efectiv artificial de un tampit.
          • +7 (11 voturi)    
            De scoli nimic? (Joi, 28 mai 2020, 13:12)

            clint [utilizator] i-a raspuns lui DeeVine

            Ne trebuie cladiri de birouri si mall-uri in buricul targului? Nu avem destule? S-a construit la Timpuri Noi, acum se face la Tineretului. Acum ca se vorbeste ca tot mai multi vor lucra de acasa, ce se va intampla cu aceste cladiri de birour oare?

            Cat despre mall-uri, imi aduce aminte de ce se intampla la tara: punea unul pepeni si ii vindea bine, in urmatorul an puneau toti pepeni si erau nevoiti sa ii vanda la un pret de nimic. O sa construim mall-uri atat de multe incat vor deveni neprofitabile, fiindca asa e la romani: daca unul face un magazin undeva si ii merge, la un moment dat vine altul si face fix acelasi tip de magazin chiar langa, asa, de al dracu', apoi pierd amandoi fiindca isi impart clientii. In tarile civilizate cu greu vezi un mall sau un supermarket in zonele centrale, iar magazinele sunt mai rare ca la noi, de ce oare ?

            Foarte multe institutii si obiective publice pot fi mutate in afara Bucurestiului, in zone gen Pipera, asa cum s-a incercat cu pasapoartele si permisele, unde, desi s-a construit in camp, tot nu au destula parcare... Iar in sud, de la Targul Vitan incolo spre sos de centura se pot face cladiri de birouri si institutii, ca e loc destul. Si foarte aproape de centru ( Unirii ).

            Cu exceptia scolilor care trebuie sa fie in cartier, in afara orasului se pot construi anumite spitale, spatii de birouri, centre de institutii publice ( sa fie toate in acelasi loc, sa nu te mai "plimbi" ca acum ), conditia fiind sa fie accesibile cu transportul in comun, poate fiind in afara orasului vor avea si o parcare, decenta, etc.

            Insa "viziunea" urbanistica pe care o avem consta doar de birouri si mall-uri, singurele care aduc profit destul cat sa "unga" rotitele autoritatilor.
          • +7 (11 voturi)    
            Dacă un tâmpit a făcut bloc lângă (Joi, 28 mai 2020, 13:26)

            nick24 [utilizator] i-a raspuns lui DeeVine

            bloc de 10 etaje, noi trebuie să continuăm cu bloc lângă bloc de 25 de etaje, ba chiar mai apropiate unul de altul?
        • +4 (8 voturi)    
          infrastructura (Joi, 28 mai 2020, 12:13)

          Ademordna [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

          Trebuie lucrari de infrastructura pentru a permite transportul public si alternativ (aici se incadreaza si benzi unice pentru autobuz si biciclete, piste cicliste, pasaje pietonale etc) si da, pentru a fluidiza traficul.
          O intersectie aglomerata in care astepti cu orele cu motorul pornit, cu aerul conditionat pornit, cu claxonul la maxim e mult, mult mai poluanta decat una prin care se trece fluid in cateva secunde. Da, se incurajeaza mersul cu masina dar se si permite transportul public care poate si el sa treaca fluid si sa te duca rapid unde ai nevoie.
          Nu poti interzice oamenilor sa mearga cu masina daca nu le oferi alternative viabile. Abia cand le ai, cand poti spune nene, iei metroul sau autobuzul care vine des si conform orarului si faci la fel de putin timp, in conditii de confort si siguranta, abia atunci vor ramane in trafic doar BMW-urile albe.
        • +6 (10 voturi)    
          Metrou in tot Bucureștiul (Joi, 28 mai 2020, 13:24)

          nick24 [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

          e electric, nu polueaza și e subteran.
          Mașini numai electrice și hibride prin centru, inclusiv transportul in comun.
          Cele 400 de autobuze DIESEL să și le bage după sârmă...
      • +4 (6 voturi)    
        si scoli. (Joi, 28 mai 2020, 12:56)

        clint [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        Spitalele se pot construi in afara orasului, in interiorul orasului pot ramane doar cele de urgenta si mici clinici.
        Insa scolile trebuie sa fie in apropierea locuintei.
        Daca se vor adeveri previziunile privind lucrul de acasa, spatiile de birouri vor ramane goale in timp ce scolile se vor aglomera si mai mult!
    • +7 (11 voturi)    
      mai bine ar face spatii verzi (Joi, 28 mai 2020, 12:06)

      Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui nick24

      Nu au ce sa faca cu asemenea cladiri.

      Populatia e in scadere, mall-uri avem sa ne punem si in cap.

      Spatiul verde este esential insa pentru familiile care au sau isi doresc sa aiba copii.

      Ar fi fost extraordinar sa construiasca o gradina botanica pe spatiul acela. Ar fi adus si bani si bucurie copiilor
    • +8 (10 voturi)    
      Daca se adeveresc previziunile, (Joi, 28 mai 2020, 12:53)

      clint [utilizator] i-a raspuns lui nick24

      multe din spatiile de birouri vor ramane goale fiindca se estimeaza ca se va generaliza lucratul de acasa.

      Noi insa construim spatii de birouri si mall-uri in zone pretioase din interiorul orasului, cum ar fi la Tineretului ( fosta Timpuri Noi, Adesgo, etc ).
      In schimb scolile sunt supra-aglomerate si unele lucreaza in 3 schimburi. Daca spitalele ar putea fi construite in afara orasului, mai putin cele de urgenta, scolile si liceele trebuie sa fie in cartier si chiar si fara CoVID, este clar ca ne trebuie mai multe scoli, construite si organizate ca scolile moderne din alte tari: cu cantina, after-school si alte activitati.

      Daca am avea putina viziune pe termen lung, ar trebui sa oprim orice constructie de birouri din interiorul orasului.
      • -4 (6 voturi)    
        școli? (Joi, 28 mai 2020, 13:36)

        di livio [utilizator] i-a raspuns lui clint

        la ce-s bune școlile?...s-au închis primele și nu-ntere pă nime cînd și dacă se mai deschid,în România educată...în Europa se caută soluții în primu rînd pt școli
  • +24 (38 voturi)    
    in locul modernizarii, extinderii Romexpo (Joi, 28 mai 2020, 7:58)

    Coresponedntu [utilizator]

    cu efecte economice benefice sau si mai bine a extinderiii plamanului verde ak capitalei se fura practic si se betoneaza inca 33 ha. E momentul oportun, la conducerea Romexpo a venit Gagu, buzoienii stiu cine e, seful mafiei locale. Toate constructiile si proecteke publice din judet el le a realizat. nu misca nimic in oras fara el. a batut palma cu Camera Romaniei si Dascalu. Asrfel de investitii, vezi Londra, se fac in zone mai putin valoroase economic nu in nordul Bucurestiului. mafia lucreaza, Gagu e cu toate partidele.
    • -1 (13 voturi)    
      ?? (Joi, 28 mai 2020, 9:47)

      vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui Coresponedntu

      cine sa extinda si sa administreze, statul roman? :))

      nu mai bine il concesioneaza si construiesc privatii p+100 daca vor si din activitatea economica genereaza statului venituri incomensurabil mai mari? pe langa pretul concesiunii.

      romexpo e plamanul verde?

      in londra se investeste in zone mai putin valoroase? Pai in city nu mai e loc sa arunci un ac. Si totusi au gasit loc si acolo, Vezi the Shard.
      • -2 (6 voturi)    
        privații nu fac și școli? (Joi, 28 mai 2020, 13:41)

        di livio [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

        să facă vreo două turnuri cu școli...să le doneze pt România educată
  • +27 (31 voturi)    
    Cine e proprietarul Romexpo??? (Joi, 28 mai 2020, 8:07)

    Leo55 [utilizator]

    Ca pe gard acum vreo 10 ani in urma, cand mai treceam pe acolo scria "nu treceti, proprietate privata".
    Cum s-a vandut una dintre cele mai profitabile afaceri ale statului roman si pe cat, nimeni nu a explicat.
    Oricum noii proprietari nu au investit nimic dupa 1990 ci doar au incasat milioanele de $ si apoi euro anual de la expozantii de la fel de fel de targuri organizate aici.
    Probabil ca mare parte din castig se cotiza mai departe din moment ce nimeni nu s-a sesizat cu privire la ei.
    Totusi cea mai mare valoare acolo o reprezinta terenul care, cred eu, valoreaza acum la pretul pietei sute de milioane de euro.
    Aritmetica e simpla, faci o investitie de 10-20 milioane de euro, spui ca nu o poti amortiza in 30 de ani si ceri proprietatea terenului de sute de milioane de euro. Destepti baietii, desteapta fierea, destept CCIR.
    Apropo de CCIR, care avea de la statul roman concesionat acel teren pe 49 de ani pe gratis!!!, ce bine administra el banii de arunca Vlasov (partenerul de viata a stiti dvs cui) cateva sute de mii de $ pe seara, la casino, din banii de protocol ai CCIR.
    Pana la urma daca te uiti atent, toate se leaga: Ad. Nastase, Vlasov, pivnicereasa, fierea si ficatul si multi altii. O increngatura de interese din care statul roman doar pierde si o data cu el, noi prostii care platim taxe si impozite. Un castig tot avem, totusi, avem si noi in sfarsit o aristrocatie, care traieste in lux si mai au si pensii speciale cate 2,3 fiecare, ca merita!
  • +11 (19 voturi)    
    Biatul de la Iasi (Joi, 28 mai 2020, 8:16)

    un domn [utilizator]

    S a ridicat datorita P$D Iasi

    http://iasi1.ro/iasi1/relu-fenechiu-ghe-nichita-actori-importanti-in-afacerea-ilegala-palas/

    Apoi
    In 2006

    http://www.hotnews.ro/stiri-1193284-.htm?nomobile
  • +16 (20 voturi)    
    da prea putine turnuri, bre (Joi, 28 mai 2020, 9:10)

    Ya Hoo [anonim]

    faceti-le si niste helioporturi, sa aiba pe unde sa ajunga pana la turnuri. Singura strada mai desfundata e Poligrafiei, da si aia tine 2km. Ati auzit de dezvoltare pe orizontala?
    mai bine le spuneau tunuri.
    • +1 (5 voturi)    
      cred ca ai vrut sa spui heliporturi (Joi, 28 mai 2020, 11:50)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui Ya Hoo

      alea cu elicopterele. Ca helioporturile ?? te duc cu gandul la soare!! Oricum vad ca ai primit + pentru soare, si de la mine ai plus
  • -9 (15 voturi)    
    De ce nu? (Joi, 28 mai 2020, 9:22)

    salvatore [utilizator]

    Ar fi moderna si interesanta o zona rezidentiala si de birouri cu cladiri inalte.
    • +15 (17 voturi)    
      Ai circulat prin zona vreodata? (Joi, 28 mai 2020, 10:09)

      Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui salvatore

      Este suprasupraaglomerata acum! Toate strazile de acces sunt tixite de masini de nici nu poti sa mai treci daramite sa mai si opresti.
      Du-te pe strada Fabricii de glucoza, unde sunt mai multe cladiri de birouri, la orele diminetii si dupa amiaza sa vezi nebunia de pe lume si sa-ti faci o idee vaga de dezastrul amplasarii turnurilor de la Romexpo.
      Efectiv n-o sa se mai poata intra si iesi din Bucuresti prin partea de nord, cea mai aglomerata acum!
      Sper ca n-a inebunit toata lumea in tara asta!
      Mai construiti fratilor turnuri si in afara Bucurestiului, eventual pe langa centura, ca poate mai are Becali terenuri si pe acolo.
      • -5 (7 voturi)    
        daca nici zona aia nu are infrastructura... (Joi, 28 mai 2020, 11:15)

        vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

        atunci doar mijlocul baraganului ii mai salveaza

        este incadrata de bulevarde late, expozitiei (cu linie de tramvai dedicata) si poliografiei, cu iesire in kiseleff si soseaua bucuresti-ploiesti. Plus ca se face si linie de metrou!

        NU e suficient??
      • -5 (7 voturi)    
        si aglomererea zonei.. (Joi, 28 mai 2020, 11:19)

        vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

        va duce la dezaglomerarea altor zone. Firme se vor muta din alte parti si vor veni aici.
        Iar zona asta este perfecta, tocmai pentru ca are infrastructura, si nu este o zona rezidentiala.
        • +7 (9 voturi)    
          Bucurestiul tot este SUPRAAGLOMERAT (Joi, 28 mai 2020, 12:10)

          Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

          Si asta exact acum.
          De aceea este necesar sa se scoata si sa se mute marile cladiri de birouri in afara lui ca in toate marile orase din Europa si din alte parti ale lumii.
          Vezi de ex zona Ottobrunn din districtul Munchen unde sunt numai cladiri mari de birouri, inclusiv Airbus (unde am lucrat) are cladiri acolo, cu acces direct din autostrada, fara a intra prin oras. Tot in apropiere de Munchen, dar ceva mai departe este o alta zona nerezidentiala cu cladiri de birouri la Oberpfaffenhofen. Iar Munchenul este un oras comparabil ca marime cu Bucurestiul
          • -2 (2 voturi)    
            ai ajuns si in munchen (Vineri, 29 mai 2020, 9:25)

            vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

            si tot n ai inteles nimic.
            • +2 (2 voturi)    
              Vezi ca ai dat-o personal! (Vineri, 29 mai 2020, 10:52)

              Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

              La nivelul asta (jos) la care ai adus discutia, nu pot sa-ti raspund.
  • +6 (16 voturi)    
    Ce aer vor respira la etajul 42? (Joi, 28 mai 2020, 9:24)

    D-or [utilizator]

    Ca de la etajul 3 in sus e deja irespirabil, din cauza poluarii.

    Am constatat ca speranta de viata e invers proportionala cu inaltimea la care locuieste cineva.

    Aia de la etajul 42 vor muri foarte tineri...
    • +5 (15 voturi)    
      stai linistit (Joi, 28 mai 2020, 10:08)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui D-or

      solu din romanica nu prea e ok pt zgarienori... multe din cladirile prea inalte o sa pice la primul cutremur mare
      • 0 (4 voturi)    
        stai cuminte (Joi, 28 mai 2020, 11:54)

        1anonim [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        banii din romanica nu erau compatibili cu zgarienorii. Da banii din afara sunt perfect compatibili, nu vezi? nici autostrazile nu erau compatibile, da ia te uita, au inceput sa se intinda..
    • 0 (6 voturi)    
      ai dreptate (Joi, 28 mai 2020, 11:51)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui D-or

      la 42 nu se respira bine; de la 80 in sus e in regula..
    • 0 (0 voturi)    
      Interesant! (Joi, 28 mai 2020, 15:40)

      SavinMitranescu [anonim] i-a raspuns lui D-or

      Si cum zici ca ai facut constatarea asta?
      • 0 (0 voturi)    
        Urmareste vecinii, pe etaje (Vineri, 29 mai 2020, 14:17)

        D-or [utilizator] i-a raspuns lui SavinMitranescu

        Asa am facut, la mai multe blocuri din orase diferite.
  • +15 (17 voturi)    
    heh (Joi, 28 mai 2020, 9:33)

    gazpefoc [utilizator]

    in ziua de azi cand lumea se orienteaza pe productie si pe munca de acasa el face turnuri de birouri. :))))
    • -4 (8 voturi)    
      stai calm (Joi, 28 mai 2020, 10:11)

      vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui gazpefoc

      stie el ce face
      vor fi probabil mai putini angajati in birouri.
      Dar spatiul necesar per angajat va creste. Nu vor mai fi spatii cu birouri lipite.
      Asa ca necesarul de spatii va ramane constant daca nu chiar va creste.
      • +3 (3 voturi)    
        nu se aplica (Joi, 28 mai 2020, 13:10)

        gazpefoc [utilizator] i-a raspuns lui vindicomvs

        pentru lucrul de acasa nu ai nevoie de mai mult spatiu in cladirea de birouri. companiile care pot trimite angajatii acasa nu vor inchiria mai mult spatiu. din contra, vor chema oamenii la birou prin rotatie sau deloc. ce spui tu se aplica la spatiile de productie, insa aici nu este cazul. coronavirusul ne-a schimbat complet modul de lucru si cei care isi dau seama de asta vor castiga pe viitor.
        • -3 (3 voturi)    
          As fi făcut un pariu cu tine (Joi, 28 mai 2020, 20:57)

          vindicomvs [utilizator] i-a raspuns lui gazpefoc

          Daca eram in spațiu real.

          Lumea se va întoarce în birouri. Probabil necesarul va fi undeva in jur de 70% din total angajați. Dar spațiul per angajat va crește.

          Bine tu o ții pe a ta, dar studiile arata altceva. Până și google a anunțat că lucrul de acasă e până la final de an.
  • +12 (12 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 28 mai 2020, 9:40)

    [anonim]

  • +15 (15 voturi)    
    Bucurestiul distrus (Joi, 28 mai 2020, 9:45)

    Victtor [utilizator]

    Noile constructii distrug Bucurestiul si il transforma intr-un cuptor de betoane inghesuite.
    Reteau de drumuri nu suporta aglomeratia produsa de colosi.
  • +17 (17 voturi)    
    Nebunie curata! (Joi, 28 mai 2020, 9:50)

    mircea112 [utilizator]

    Arhitectii lu' peste prajit din capitala in frunte cu CoronaFirus. Unde sa mai bagi blocuri frate? cand Bucurestiul e si asa supra aglomerat! Face-ti strazi, bagati tramvaie/ metrouri si face-ti turnurile in Voluntari in Ilfov nu in centru orasului ca si asa e supra aglomerat!
    E la mintea cocosului! Nu suntem Manhatten, o insula, in care nu ai unde te duce pe orizontala si trebuie sa construiesti pe verticala, Bucurestiul se poate extinde pana la Giurgiu in Sud, Ploiesti in Nord, Buzau in Est, Pitesti/Craiova in Vest.
    • +12 (16 voturi)    
      Crima, (Joi, 28 mai 2020, 10:25)

      Namaste! [utilizator] i-a raspuns lui mircea112

      nu urbanism ci crima!
  • +9 (11 voturi)    
    Teren gratis si betoane ingramadite... (Joi, 28 mai 2020, 10:51)

    morometu [utilizator]

    La ce imi folosesc, mie, cetatean al Bucurestiului toate aceste afaceri mizerabile? Eu am nevoie de spatiu verde, drumuri civilizate, mijloace de transport... Orasul este superpoluat iar madama trebuia sa ia masuri ca vom plati amenzi tot noi, cetatenii. Inghesuind betoane intre betoane, poluarea va creste iar noi vom plati alte si alte taxe pentru bunastarea celor care si-au gasit sa faca turnuri taman la iesirea din Bucuresti. Tanti fi rea a circulat vreodata prin zona sa stie cat este de aglomerat chiar si acum fara turnuri? Pe unde vor iesi cei din turnuri si unde isi vor parca masinile? Este o afacere mizerabila in defavoarea cetatenilor!
  • +9 (11 voturi)    
    beton linga beton (Joi, 28 mai 2020, 11:52)

    costelo999 [utilizator]

    spatiu verde pe balcon, bani in buzunar la dezvoltatorul imobiliar, o mizerie
  • +9 (9 voturi)    
    O zona supraaglomerata (Joi, 28 mai 2020, 12:31)

    Gargara3 [utilizator]

    PMB prin Firea, in inconstienta ei a dat aviz favorabil construirii unor imobile, care vor polariza in zona sute de mii de oameni cu masinile aferente, in conditiile in care zona este deja foarte aglomerata, iar utilitatile sunt subdimensionate.Intr-un oras condus responsabil intai se fac drumuri/trotuare , parcari ,pasaje se trag utilitati dimensionate corespunzator si abia apoi se construieste.La Bucuresti intai se construieste,( haotic) si apoi ne plangem de aglomeratie, lipsa locurilor de parcare si de faptul ca reteleele cedeaza si se intrerupe curentul. Bravo primarilor Bucurestiului ! Ati fost si sunteti niste incompetenti iresponsabili.
    • +4 (6 voturi)    
      Unul luptă pe gratis, alta prin inconștiență? (Joi, 28 mai 2020, 13:10)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui Gargara3

      “ PMB prin Firea, in inconstienta ei”

      Incoștiență, se pare gras unsă...
  • +6 (10 voturi)    
    mai e putin (Joi, 28 mai 2020, 12:32)

    Dedalus [utilizator]

    Este nevoie de un Consiliu General care sa stopeze smecheriile imobiliare transpartinice.

    Pana la urma, votul conteaza.
    • +6 (8 voturi)    
      Eu cred ca ceea ce doresc lucuitorii (Joi, 28 mai 2020, 13:43)

      Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui Dedalus

      din Bucuresti conteaza (sau ar trebui). Cat despre consiliu general, acolo, dupa cate stiu eu tot fierea are majoritate, asa ca nu-ti face iluzii.
      Poate se lamuresc bucurestenii si cu aceasta ocazie cat bine le vrea PSD-ul in primul rand. Ca acum ei sunt majoritari, deci a lor e raspunderea.
      • +1 (1 vot)    
        alegeri locale (Vineri, 29 mai 2020, 13:33)

        Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui Leo55

        Vorbeam despre un Consiliu General ales la viitoarele alegeri locale,

        Nu conteaza doar primarul.
  • +2 (6 voturi)    
    Hehe (Joi, 28 mai 2020, 12:38)

    jeanvaljeanro [utilizator]

    Iuliane, frate, ti-ai luat si agentie de PR cu trollii de rigoare?
  • -8 (8 voturi)    
    Dascalu a facut lucrari frumoase si utile (Joi, 28 mai 2020, 12:50)

    cugetatorul [utilizator]

    din cate am vazut eu, dar se pare ca unii romani invidiosi sunt mai bucurosi sa vada niste niste darapanaturi dar sa nu castige nici el da nici altii...
    • +6 (6 voturi)    
      Nu dărăpănături (Joi, 28 mai 2020, 13:07)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui cugetatorul

      ci numai spații verzi.
      Bucureștiul nu mai suportă înghesuiala de blocuri în centru! Devine un oraș imposibil!
  • -3 (7 voturi)    
    spatii verzi (Joi, 28 mai 2020, 14:01)

    cugetatorul [utilizator]

    ma rog, Dascalul pe unde a construit a facut si destule spatii verzi, dar nu va asteptati ca vine cineva sa bage atatia bani ca sa cumpere si sa darame toate cladirile alea ca sa faca un parc; eventual vom ramane mai departe si cu darapanaturi si fara spatii verzi; eu daca as fi as incerca sa negociez un minim de spatii verzi obligatorii, dar numai varza fara capra nu ne da nimeni....
  • +4 (6 voturi)    
    42 de etaje - bravo, foarte destepti baietii! (Joi, 28 mai 2020, 15:47)

    revo [utilizator]

    Dl.Marmureanu spunea ca Nordul Bucurestiului este cel mai vulnerabil al cutremure si este interzis sa contruiesti cladiri inalte, cu structura de otel.

    Nu stiu cum isi permite Romexpo sa dispuna de un teren care nu este al ei, ci doar concesionat pentru inca vreo 30 si ceva de ani. Nu vad cum ar putea, legal, sa devina proprietara cu drepturi depline, in afara de o spaga de cel putin 20-30% din valoarea totala a investitiei finale (in bani, favoruri, inclusiv sexuale, apartamente si spatii comerciale). Banuiesc ca si-au facut calculele si au vazut ca chiar si asa e profitabil.

    Totusi, eu cred ca in curand DNA va fi cocosat de lucru...
  • +4 (4 voturi)    
    14 turnuri (Joi, 28 mai 2020, 17:26)

    ras-putin [utilizator]

    a se citi "14 tunuri".
  • +4 (4 voturi)    
    Ar trebui studiu de trafic, parcari subterane (Joi, 28 mai 2020, 18:48)

    PrivireCritica [utilizator]

    Zona Romexpo deja e sufocata de trafic, e nevoie de studiu de trafic, obligativitate parcari subterane pe 2 etaje la fiecare turn, mai mult spatiu verde
  • +5 (5 voturi)    
    Drept de folosinta! (Joi, 28 mai 2020, 19:04)

    EuSiCuMine [utilizator]

    Daca baietii astia de la "Camera de Comerț și Industrie a României" au numai drept de folosinta al terenului, cum anume pot construi pe el? Daca l-ai umplut de cladiri ca asa vrei tu, ce sa mai faca statul cu terenul respectiv? Iar suprafata este imensa!!!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by