"Coșul solidarității" de la Gabriela Firea: Alimente și produse sanitare persoanelor peste 65 de ani "aflate în stare de vulnerabilitate"
Primarul Gabriela Firea a explicat că coșul a fost oferit până acum cu ajutorul donațiilor, însă valoarea acestora a tot scăzut. În legătură cu beneficiarii, primarul a spus că nu au solicitat alimente și produse sanitare persoanele care nu aveau nevoie.
”Se aprobă proiectul intitulat „Coşul solidarității” proiect care prevede acordarea unui sprijin constând în produse alimentare și sanitare necesare în contextul pandemiei virusului SARS-CoV 2, seniorilor domiciliați în Municipiului Bucureşti care au împlinit vârsta de minimum 65 de ani aflați în stare de vulnerabilitate, de către Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti. Se împuterniceşte Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti în vederea elaborării regulamentului privind implementarea proiectului, în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Vor beneficia de proiectul „Coşul solidarității” seniorii care îndeplinesc condițiile din regulament, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri până la data de 30.09.2020”, se arată în proiectul adoptat de Consiliul General.
Reprezentanții municipalității spun că au avut sute de solicitări de la seniori pentru ajutor.
”Luând în considerare faptul că, de la decretarea stării de urgenţă pe teritoriul României, Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti a pus la dispoziția persoanelor vârstnice vulnerabile o reţea telefonică ( call center ) prin care aceştia pot semnala problemele pe care le întâmpină în contextul epidemiologic actual şi ținând cont de faptul că, până în prezent sute de persoane vârstnice vulnerabile au apelat zilnic numerele de telefon puse la dispoziție, acestea fiind luate în evidenţă ca având dificultăți în procurarea alimentelor de bază necesare traiului zilnic şi a echipamentelor de protecție uzuale (măşti, mănuşi, dezinfectanți), se propune spre aprobare proiectul „Coșul solidarității” care să vină în sprijinul persoanelor cu vârsta de minimum 65 de ani, prin măsuri concrete de ajutor, adecvate și raportate la necesităţile şi realitățile actuale, care să răspundă nevoilor grupului țintă, prin acordarea de produse alimentare şi sanitare (măşti, mănuşi şi dezinfectanți) în contextul pandemiei virusului COVID-19.”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Cu excepția a două județe, în România un adult din patru e pensionar. Campioana e Hunedoara, unde aproape jumătate din adulți sunt pensionari
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Reteta perfecta...campanie+furaciune
Cand Orban zice ca "poate vom deschide parcurile" ea zice: "Cu totii ne dorim sa mergem in parcuri", cand Klaus vine cu bau-bau-ul unguresc, ea hop, cu cosul solidaritatii.
Urmariti-o cu atentie in perioada de dinaintea relaxarii carantinei - multi vor jura ca ea ne-a eliberat.
O doare undeva de binele bucurestenilor!
Dezmat pe banii publici!