De la începutul lunii martie s-au achiziționat echipamente medicale de protecție și consumabile medicale, în principal măști de protecție, viziere, combinezoane și botoși, în valoare de aproape 130 milioane lei, toate prin achiziție directă. HotNews.ro a căutat în sistemul electronic de achiziții publice cele mai mari contracte încheiate prin această procedură, pentru a afla cu cât s-au vândut măștile simple, cu 3 pliuri, și măștile FFP2, necesare personalului medical din prima linie.

HotNews.roFoto: Hotnews

Din 10 cele mai mari contracte încheiate pentru furnizarea de măști cu 3 straturi, simple, cel mai mult a plătit Compania Municipală Termoenergetica - 6,4 lei bucata, urmată de STB - 5,8 lei bucata și Poliția Locală Sector 1 - 5,12 lei bucata.

În comparație, pe emag, un pachet de 50 de măști de unică folosință, cu 3 straturi, are prețul de 118 lei, circa 2,36 lei bucata.

În ceea ce privește măștile FFP2, cel mai mult au plătit Spitalele Județene de Urgență din Ploiești și Iași - 60 de lei, urmate de Spitalul Județean Cluj - 42 lei. Cel mai mic preț a fost de 13 lei la Serviciul de Ambulanță Judetean Bihor.

În comparație, Asociația Magic plătește 12,53 lei bucata, la o comandă de 100.000 de bucăți.

În total, în luna martie s-au cumpărat prin achiziție directă echipamente de protecție în valoare de 51,4 milioane lei și consumabile medicale de 26 milioane lei.

În total, în luna aprilie, s-au achiziționat echipamente de protecție de 38 milioane lei, iar consumabile medicale de 12 milioane lei.

Potrivit datelor centralizate de HotNews.ro, cele mai mari contracte încheiate de instituțiile statului, de pe 1 martie până în prezent, pentru măști cu 3 straturi, simple, prin achiziție directă sunt:

  • Poliția Locală Sector 1 a încheiat pe 17 martie un contract de 2.560.000 lei cu firma Mediplus Solutions pentru achiziționarea a 500.000 de măști chirurgicale cu 3 straturi și 3 pliuri. Prețul plătit pe bucată este de 5,12 lei.
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Andrei din Constanța a încheiat pe 18 martie un contract de 1.984.000 lei cu firma Novitrade pentru achiziționarea a 800.000 de măști medicale cu 3 straturi. Prețul plătit pe bucată este de 2,48 lei bucata.
  • Unitatea Militară 01376 din Prahova a încheiat pe 25 martie un contract de 697.718 lei cu firma Invictus Force&Safe SA pentru furnizarea a 183.610 de măști nesterile cu 3 pliuri, de unica folosință. Prețul plătit pe bucată este de 3,80 lei.
  • Regia Autonomă de Transport București a încheiat pe 1 aprilie un contract de 580,000 lei cu firma Alias Prime pentru achiziția a 100.000 de măști chirurgicale de protecție, 3 pliuri , cu legături. Prețul plătit pe bucată este de 5,80 lei.
  • Unitatea Militară 01376 din Prahova a încheiat pe 2 aprilie un contract de 487,692 lei cu firma Invictus Force&Safe SA pentru furnizarea a 128.340 de măști nesterile cu 3 pliuri, de unica folosință. Prețul plătit pe bucată este de 3,80 lei.
  • Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a încheiat pe 27 martie un contract de 399,000 lei cu firma Neramo Distribution pentru achiziția a 100.000 de măști chirurgicale de unică folosință, cu 3 pliuri. Prețul plătit pe bucată este de 3,99 lei.
  • Unitatea Militară 02214 din București a încheiat pe 24 martie un contract de 399,000 lei cu firma Neramo Distribution pentru achiziția a 100.000 de măști de unică folosință, cu 3 pliuri. Prețul plătit pe bucată este de 3,99 lei.
  • Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a încheiat pe 27 martie un contract de 379,000 lei cu firma DNS Birotica pentru achiziționarea a 100.000 de măști chirurgicale de unică folosință, cu 3 pliuri și elastic. Prețul plătit pe bucată este de 3,99 lei.
  • Unitatea Militară 01144 din Neamț a încheiat pe 7 aprilie un contract de 340.000 lei cu firma Dolex Com pentru achiziționarea a 100.000 de măști chirurgicale cu 3 pliuri. Prețul plătit pe bucată este de 3,4 lei.
  • Compania Municipală Termoenergetica a încheiat pe 25 martie un contract de 320.000 lei cu firma Inedit Clean Total pentru achiziția a 50.000 de măști chirurgicale, cu 3 pliuri, cu elastic. Prețul plătit pe bucată este de 6,4 lei.

Potrivit datelor centralizate de HotNews.ro, cele mai mari contracte încheiate de instituțiile statului, de pe 1 martie până în prezent, pentru măști FFP2, prin achiziție directă sunt: