Primăria Capitalei va cumpăra cele 100 de troleibuze noi de la asocierea dintre Bozankaya Otomotiv Makina İmalat İthalat ve İhracat A.Ş. (Turcia) și SILEO GmbH (Germania). Curtea de Apel București a respins definitiv pe 25 februarie contestația Asocierii SOLARIS BUS&COACH SA și SKODA ELECTRIC prin care se cerea practic anularea licitației.

Troleibuz BozankayaFoto: Bozankaya

Primăria Capitalei a lansat pe 5 februarie 2019 licitaţia pentru achiziţia a 100 de troleibuze, valoarea estimată a contractului fiind de 214,49 milioane de lei, iar termenul de depunere a ofertelor 15 aprilie 2019.

La licitația organizată de Primăria Capitalei pentru cumpărarea a 100 de troleibuze (12m) s-a înscris un singur ofertant, respectiv asocierea dintre Bozankaya Otomotiv Makina İmalat İthalat ve İhracat A.Ş. (Turcia) și SILEO GmbH (Germania). Oferta depusă de firma din Turcia încă nu a fost făcută publică de municipalitate, din cauza contestației.

Troleibuzele sunt din gama de 12 m, cu podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului.

Finanțarea provine din fonduri nerambursabile, Municipiul București având încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu, în acest scop, contractul de finanțare nr. 39/28.12.2018 care vizează achiziționarea a 100 de troleibuze și a 130 de autobuze hibride.

Ultimele troleibuze noi au fost achiziționate de municipaliate în timpul mandatului Adriean Videanu.

Mai exact, în 2006, Primăria Capitalei a achiziționat de la firma Astra Bus 100 de troleibuze noi - Irisbus-Citelis. Valoarea contractului a fost de circa 92 milioane lei fără TVA, iar troleibuzele au fost livrate în perioada 2006-2008.