Primăria Capitalei va finaliza în acest an lucrările la rețelele edilitare din cartierul Henri Coandă

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Marţi, 11 februarie 2020, 16:56 Actualitate | Administratie Locala


Lucrai cartierul Henri Coanda
Foto: Primaria Bucuresti
Primăria Capitalei a realizat în proporție de 85% lucrările la rețelele edilitare și asfaltarea drumurilor pe 27 de străzi din cartierul ANL, Henri Coandă, respectiv arterele incluse în Lotul 1, acestea urmând să fie finalizate în luna mai a acestui an, a anunțat primarul Gabriela Firea marți. În ceea ce privește Lotul 2, ce cuprinde 23 de străzi, edilul a anunțat că a fost semnat un act adițional care permite continuarea lucrărilor, acestea urmând să fie finalizate în septembrie 2020.

”După 10 ani de când au fost începute dar abandonate, lucrările la cartierul de locuințe Henri Coandă se vor finaliza anul acesta! Primul lot în luna mai, al doilea în luna septembrie. Am semnat Actul Adițional pentru Lotul 2, în cadrul unei ședințe de lucru cu responsabilii de acest proiect”, a declarat Gabriela Firea.

Lotul I cuprinde un număr de 27 de străzi, iar lucrările sunt finalizate în proporție de 85%, potrivit sursei citate.

”S-au finalizat lucrările la rețeaua de alimentare cu apă, rețeaua de canalizare menajeră şi pluvială (inclusiv bazinele de retenție ape pluviale şi stațiile de pompare aferente), colectorul de canalizare și iluminatul public. S-au asfaltat 19 străzi și urmează asfaltarea celorlalte 8 străzi. Dată estimată pentru finalizare este mai 2020. În ceea ce privește Lotul II, acesta cuprinde un număr de 23 de străzi. Pentru acest lot am semnat un act adițional care ne permite continuarea și finalizarea lucrărilor. Pe 17 străzi au fost executate rețelele de alimentare cu apă, canalizare menajeră și pluvială în proporție de 50%, incluzând și lucrările de construcție ale bazinului central de retenţie ape pluviale. Dată estimată de finalizare a lucrărilor este luna septembrie 2020", a anunțat Gabriela Firea.

Proiectul „Realizarea reţelelor publice de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public, precum şi a drumurilor aferente Ansamblului de locuinţe 'Henri Coandă sector 1', este împărțit în 2 loturi și vizează introducerea rețelelor cu alimentare cu apă, canalizare, iluminat public și drumuri aferente ansamblurilor de locuințe.

Valoarea lucrărilor pentru cele două loturi atribuite este de aproximativ 40 de milioane de euro, dintre aceștia 10 milioane de euro vor fi finanțate din fonduri europene nerambursabile (POIM 2014-2020).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















473 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Praf in ochi,, (Marţi, 11 februarie 2020, 17:11)

    TipTop [utilizator]

    si la propriu si la figurat,la inceput si final de mandat numai lucruri bune in rest nimic,,ZERO !!
  • +1 (1 vot)    
    Ce prost mai pune botul? (Marţi, 11 februarie 2020, 18:50)

    neagoe [utilizator]

    Dupa 4 ani de bālciuri se fertiluzari in vitro PSD vine cu ... promisiuni. De fapt PSD a venit numai cu titluri de proiecte. Realizarile = ZERO
    Ce prost mai pune botul?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by