Primăria Capitalei construiește pe Strada Prelungirea Ghencea nr.322- 326, pe un teren de 27.000 mp, un ansamblu de 8 blocuri (unul de 11 etaje și 7 de cinci etaje) ce va adăposti 600 de locuințe sociale, a anunțat luni primarul general, Gabriela Firea, într-o vizită la șantier. Terenul la pachet cu autorizația de construire a fost cumpărat anul trecut de Compania Municipală Imobiliara de la un dezvoltator imobiliar - O-Zone Safirului și Top Inversiones Del Este - valoarea tranzacției fiind de circa 5 milioane de euro. În prezent se lucrează la primul bloc, cel de 11 etaje, pentru care și există autorizație, iar în septembrie, primarul Gabriela Firea promite că va fi gata și se vor face primele repartiții.

Cartier locuinte sociale Prelungirea GhenceaFoto: PMB

Lucrările de construire sunt făcute de altă companie municipală, Trustul de Clădiri metropolitane. Costul pentru ridicarea blocului de 11 etaje se ridică la circa 7 milioane de euro a declarat Gabriela Firea.

”La Primăria Capitalei avem depuse circa 4.000 de cereri pentru o locuință socială, iar la sectoare încă 20.000. Am încercat să închiriem locuințe de pe piața liberă pentru a le putea repartiza cazurilor sociale. Din nefericire, nu cunosc motivul, pot doar să-l intuiesc, nu s-a prezentat nicio firmă privată la procedura lansată de Primăria Capitalei. În acel moment, sfătuindu-mă și cu echipa mea de la Primăria Capitalei, mi-am dat seama că este deja o urgență, numărul de cereri crește pe zi ce trece și putem să ajungem într-o criză mult mai mare. S-a realizat această colaborare între Compania Municipală Imobiliara, care a achiziționat terenul din Prelungirea Ghencea și Trustul de Clădiri Metropolitane care realizează la modul efectiv proiectul. Primul bloc va fi finalizat în toamna acestui an. Noi ne-am dori ca în luna septembrie locuințele să fie deja finalizate”, a explicat primarul Gabriela Firea.

Aceasta a declarat că după finalizarea primului bloc, în momentul în care se lucrează la finisaje, vor începe lucrările la următoarea clădire. ”În 3 ani Primăria Capitalei a repartizat doar 80 de locuințe sociale fiindcă nu mai avem fond locativ”, a spus Firea.

Primarul general a declarat că terenul a costat circa 5 milioane de euro și a fost achiziționat de la o firmă privată. ”La licitație au participat două firme, condiția a fost ca acestea să aibă toate avizele și autorizația obținută ca să putem începe lucrările cât mai repede”, a explicat Firea.

Potrivit datelor obținute de HotNews.ro, Primăria Sectorului 6 a dat autorizația pentru blocul de 11 etaje pe 14 mai 2019, beneficiar fiind 2019 Top Inversiones Del Este, acesta fiind și proprietarul terenului la vremea respectivă. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului firma are ca acționar societatea spaniolă MAVILA INVERSIONES DEL ESTE SL.

Pe 28 ianuarie, Primăria Capitalei a pus în dezbatere publică, pe site, un plan urbanistic zonal pentru aprobarea celor 7 blocuri de 5 etaje.

Marius Coaje, consilierul primarului general pe probleme de infrastructură a declarat că în final costul pentru ridicarea celor 8 blocuri va fi undeva la 750 euro/mp.

Chiria plătită de familiile care vor locui aici va fi una minimă, sub 100 lei lună pentru un apartament de 2/3 camere.