Primăria Capitalei va acorda sprijinul financiar de 2.000 de lei pentru femeile însărcinate și în 2020, în ciuda restricțiilor bugetare, a anunțat primarul Gabriela Firea pe pagina de Facebook. Municipalitatea a cheltuit în ultimii 2 ani circa 10 milioane de euro pentru acordarea acestui ajutor.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Circa 15.000 de viitoare mămici au beneficiat de analize gratuite și medicamente în anul 2019, iar în total peste 26.000, în mai puțin de 2 ani de la lansare a programului Primăriei Capitalei - ”Materna”, acordat prin DGASMB. Am lansat acest program în anul 2018, că parte a politicilor sociale și de sănătate pe care le-am propus pentru bucureșteni, cu accent pe familie și încurajarea natalității. De la aprobarea programului, de către CGMB, în martie 2018, valoarea stimulentelor acordate s-a ridicat la peste 43 de milioane de lei. Ținta noastră a fost ca tot mai multe femei însărcinate să aibă posibilitatea de a traversa perioada de sarcină sub supravegherea unui medic, mai ales în cazul celor care nu făceau acest lucru din lipsa banilor”, a postat Gabriela Firea pe pagina de Facebook.

Cu stimulentele financiare Materna, acordate de Primăria Capitalei, se pot cumpăra medicamente şi se pot plăti analize sau proceduri medicale care nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Voucherele au fiecare câte o valoare de 1.000 lei și se acordă de două ori: primul, în valoare de 1.000 lei, după procesarea cererii, iar al doilea - după intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină.

Pot beneficia de acest stimulent femeile însărcinate, în vârstă de peste 18 ani, care au domiciliul stabil în București sau reședința dobândită pe raza Municipiului București de cel puțin 6 luni la momentul depunerii cererii (la momentul depunerii dosarului, sarcina este de minim 10 săptămâni) și care nu înregistrează datorii față de bugetul local.

Cererile se pot depune atât fizic, de luni până joi, între orele 9:00-15:00, cât și în format electronic, la adresa de e-mail voucher.materna@dgas.ro, fie de către beneficiar, fie de către o persoană desemnată în baza unei declarații de consimțământ.

Detalii amănunțite despre program și despre modalitatea de accesare sunt disponibile în secțiunea dedicată, pe pagina web a Direcției de Asistență Socială a Municipiului București, https://www.dgas.ro/voucher-materna/.

Programul a fost aprobat în luna martie 2018 prin HCGMB nr. 120 (modificată prin HCGMB nr. 824/2018).