Primăria Sectorului 2, prin Administrația Domeniului Public Sector 2, va reamenaja Parcul Grădina Icoanei, monument istoric. Contractul de execuție a lucrărilor a fost atribuit firmei GARDEN CENTER GRUP, la finalul anului trecut, valoarea lucrărilor fiind de circa 2,7 milioane lei fără TVA. Lucrările vizează pavarea aleilor de nisip cu dale, reamenajarea locurilor de joacă și a spațiilor pentru câini, reamenajarea spațiilor verzi cu rulouri de gazon, plantarea mai multor arbori și montarea de mobilier urban.

Parcul Gradina IcoaneiFoto: Google Maps

”Proiectul presupune revitalizarea sitului istoric în concordanță cu cerințele actuale la nivel de amenajări spații verzi prin: realizare instalații electrice; realizare instalație de irigat; montarea de mobilier urban; reamenajarea aleilor cu nisip. Prin acest proiect se urmărește crearea unor spații optim rezolvate funcțional și estetic, cu impact pozitiv deosebit asupra mediului natural și social. Prin amenajarea complexă se va realiza ridicarea calității spațiilor verzi, creșterea gradului de dotare a zonei, mărirea confortului urban și îmbunătățirea calității mediului”, se arată în anunțul de atribuire a achiziției publice postat în sistemul electronic de achiziții publice.

Concret, proiectul propune reamenajarea aleilor cu pavaj antichizat antica, galben cochilifer, modernizarea țarcurilor de câini, modernizarea fântânii arteziene din parc și montarea unei fântâni noi. În memoriul justificativ se arată că se dorește plantarea a 14 arbuști rășinoși, 64 arbuști foioși, 681 plante perene, 3208 mp gazon, 1154 ml de borduri, 64 bănci de odihnă, 15 stâlpi de iluminat, 35 coșuri de gunoi și 2.900 mp de pavaj.

Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost atribuit pe 31 decembrie 2019 firmei GARDEN CENTER GRUP, valoarea acestuia fiind de 2.736.148 lei.

Parcul are o suprafață de circa 9.000 mp. În documentația aferentă achiziției publice, reprezentanții ADP susțin că spațiul verde are mai multe probleme.

”Intrarea principală este total destructurată de detalii fără valoare estetică, care cuprind diverse elemente de mobilier și de semnaletică prost amplasate care nu conduc spre o percepție bună a grădinii. Aleile din nisip nu corespund standardelor, îngreunează accesul părinților cu copii mici (cărucioare, trotinete, etc.), nisipul pe perioada verii, prin întreținere curentă, ridică particule de praf, care inhalate de cetățeni sau copii pot conduce la grave probleme respiratorii, etc. Țarcurile de câini sunt într-un stadiu avansat de degradare, datorită utilizării necorespunzătoare, regăsindu-se periodic deșeuri depozitate de către cetățeni rău intenționați”, se arată în document.

Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni din care 2 luni proiectare.

Parcul Grădina Icoanei se află în centrul Bucureștiului, în apropiere de Bulevardul Magheru. Parcul a fost inaugurat în 1873. Înainte acolo se afla „Balta Bulindroiului”, asanată în 1870, și pârâul Bucureștioara. Parcul a fost amenajat după planurile horticultorului Louis Leyvraz.

La intrarea în parc se găsește Monumentul lui G. C. Cantacuzino, om politic liberal, realizat de sculptorul Ernest Henri Dubois (1863 – 1931) în 1904, înscris în lista monumentelor istorice din sectorul 2.