Tensiuni între Gabriela Firea și grupul consilierilor generali ALDE, pe tema achiziției celor 100 de tramvaie noi și a spitalului metropolitan, au avut loc la ședința Consiliului General de miercuri. Tomnița Florescu, consilier ALDE și viceprimarul Capitalei, a cerut retragerea de pe ordinea de zi a proiectului care viza spitalul metropolitan pe motiv că ”are 3 foi” și nu poate vota alocarea unui miliard de euro în baza acestora. Aceasta a declarat că este de acord cu construirea acestui spital, dar dorește mai multe informații. În replică, Gabriela Firea a acuzat grupul ALDE de ipocrizie și a declarat că au avut timp suficient să se informeze. Mai mult, aceasta a acuzat că Tomnița Florescu dorește impunerea unui arhitect pentru proiectarea spitalului, care ar dori 1 milion de euro pentru el, pentru proiectare. Tomnița Florescu a negat. Este pentru prima oară în 3 ani când apar tensiuni în cadrul alianței PSD-ALDE la București.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Dacă nu este arhitectul pe care l-a vrut dna Tomnița, nu mai facem spitalul”, a declat Firea.

”Este un proiect necesar, noi l-am susținut și îl susținem în continuare, dar având în vedere documentația foarte precară, este adevărat, ieri a fost o întâlnire și ni s-au prezentat niște planuri, dar haideți să discutăm împreună pentru a putea avea încredere și a putea înțelege mai bine. Cred că o discuție aprofundată, nu poate fi decât benefică”, a declarat și Tudor Tim Ionescu, alt consilier ALDE.

În ceea ce privește licitația pentru achiziționarea celor 100 de tramvaie, grupul ALDE a cerut public primarului Gabriela Firea să identifice soluții pentru a asigura condiții egale ofertantului român și celui turc.

Gabriela Firea a acuzat în timpul ședinței de Consiliu General că grupul consilierilor ALDE i-a cerut să avantajeze producătorul român ASTRA VAGOANE. ”Va retrageți din coaliție că sunteți supărați pentru licitația cu tramvaiele, că nu decideți cine câștigă. Să decidă instituțiile statului. Noi nu putem avantaja niciun producător”, a declarat Firea.