Primăria Capitalei vrea să investească o sumă uriașă pentru construcția Spitalului Metropolitan și a celorlalte construcții adiacente, respectiv 4,7 miliarde de lei (aproape un miliard de euro), arată Mediafax. Zilele trecute, Gabriela Firea a comunicat doar suma pentru Spital, care este de 400 de milioane de euro.

Spitalul Metropolitan - schitaFoto: Facebook/ Primaria Municipiului Bucuresti

„Spitalul Metropolitan este mai mult decât un spital, este un concept nou pentru România, deoarece acest obiectiv va îngloba nu numai un spital, ci și locuințe pentru doctori, spații hoteliere pentru pacienți și pentru familiile acestora, creșă și grădiniță pentru copiii personalului medical sau sală de cursuri”, se arată într-un proiect privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru această investiție, care se află pe ordinea de zi a ședinței CGMB de săptămâna viitoare.

Potrivit proiectului, suma totală, care presupune construcția spitalului cât și a celorlalte funcțiuni menționate mai sus, este de 4,7 miliarde de lei, adică aproape un miliard de euro (984 milioane de euro).

Zilele trecute, primarul general al Capitalei, atunci când a vorbit despre această invetiție, a menționat doar suma pentru construcția spitalului, respectiv de 400 de milioane de euro.

Gabriela Firea a anunțat miercuri că a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru Spitalul Metropolitan, lucrările urmând să fie demarate din luna martie anul viitor. Spitalul ar urma să fie construit într-un termen de 3 ani de zile, iar costurile sunt 400 milioane de euro pentru 1.000 de paturi.

„Va avea circa 1.000 de paturi pentru pacienți, din aceste paturi, 750 vor fi pentru spitalizare continuă. Demarăm lucrările propriu-zise în martie anul viitor. Avem deja studiul de fezabilitate, realizat de către două companii municipale. (...) Un studiu de fezabilitate realizat într-un timp foarte scurt, aș putea să spun, în 8 luni de zile și nu în 2-3 ani, așa cum se primeau până acum studiile de fezabilitate la Primăria Capitalei”, a anunțat Firea.

Potrivit primarului Capitalei, vor fi 30 de săli de operații, câteva corpuri importante de clădire, un turn de 12 etaje cu heliport, un alt turn de 7 etaje. Va exista, de asemenea, posibilitatea de cazare pentru rudele bolnavilor, dar și pentru medicii care lucrează în Spitalul Metropolitan.

„Țin să precizez faptul că vom crea 1.300 de noi locuri de muncă, dintre care 1.100 vor fi chiar medici și asistenți, restul personal tehnic. De asemenea va există o grădiniță, o creșă și alte funcțiuni absolut necesare. Cum se poate foarte bine observa din machetă, nu este vorba despre un simplu spital, ci este vorba despre un complex de sănătate, care va cuprinde, așa cum se construiesc acum centrele de sănătate din întreagă lume, toate funcțiunile necesare, inclusiv campus pentru studenți”, a mai explicat Firea.

Construcția spitalului va fi finalizată în 3 ani de zile, iar în privința costurilor, Firea spune că sunt mici, în comparație cu prețurile actuale ale construirii unei unități de sănătate din acest moment în țară și în Europa: 400 de milioane de euro pentru circa 1.000 de paturi.