Primăria Capitalei va solicita din nou, la următoarea ședință de Consiliu General, transferul Șoselei de Centură de la Guvern la administrația locală, a declarat primarul Gabriela Firea, luni, în cadrul unui comandament de fluidizare a traficului. Gabriela Firea s-a declarat nemulțumită de ritmul lucrărilor la acest obiectiv de investiții, deși partidul din care face parte a fost până acum responsabil.

Soseaua de Centura Sud, lasata de izbeliste (mic)Foto: Hotnews

De asemenea, Firea solicită Parlamentului să aprobe modificări legislative cerute de Municipalitate, astfel încât linia de tramvai să fie transformată în bandă unică pentru autobuz, acolo unde e permis acest lucru, adică linia de tramvai nu e supraînălţată. Firea a mai spus că a transmis o solicitare către CFR, deoarece ajunsese la o înţelegere amiabilă cu Guvernul anterior, astfel încât în sectorul 2 să nu se mai lase bariera la nivel cu trecere cu calea ferată la ore de vârf.