Gabriela Firea despre achiziția tramvaielor turcești: Este ilegal să intervin în rezultatul achiziției publice pentru cele 100 de tramvaie, așa cum mi se solicită public

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Vineri, 6 decembrie 2019, 12:59 Actualitate | Administratie Locala


Tramvai turcesc de 33 de metri
Foto: durmaray.com
Primarul General, Gabriela Firea, a anunțat vineri că este ilegal să intervină în rezultatul achiziției publice pentru cele 100 de tramvaie. Aceasta spune că procedura de atribuire a contractului de achiziție nu este finalizată, fiind în analiza CNSC, instituție abilitată să soluționeze contestația formulată. Declarația vine după ce în spațiul public a apărut solicitarea de reanalizare a rezultatului achiziției publice.

“Sunt solicitată să intervin în rezultatul unei proceduri de achiziție publică, ceea ce ar fi complet ilegal. Conform legislației de specialitate în vigoare, în orice instituție publică, evaluarea ofertelor o realizează comisia de licitație. Conducătorul instituției nu poate interveni în acest proces. Vorbim despre o procedura care se află, în prezent, în analiza CNSC. Nimeni nu poate susține că ar fi constatat probleme în achiziția celor 100 de tramvaie, câtă vreme instituția abilitată să soluționeze contestațiile încă nu s-a pronunțat. Probabil se încearcă influențarea completelor de soluționare ale CNSC. În plus, mi se sugerează să favorizez o societate cu capital românesc, dar aceasta contravine legislației europene: este vorba despre o achiziție internațională, derulată cu fonduri europene și după reguli europene. Anunțul a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Nicio societate care se califică nu poate fi împiedicată să depună oferta, indiferent de țara de unde aceasta provine. Respingerea pe acest criteriu ar fi ilegală”, susține Gabriela Firea.

Reamintim că Primăria Municipiului București a demarat în decembrie 2018 achiziția a 100 de tramvaie, valoarea estimată a contractului fiind de aproximativ 183 de milioane de euro. Achiziția beneficiază de cofinanțare din fonduri europene, prin Programul European Regional (POR) 2014-2020. Anunțul de participare a fost publicat atât pe portalul românesc de achiziții publice (SICAP), cât și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În cadrul procedurii s-au înscris 20 de operatori economici, au depus oferte 2 dintre aceștia: asocierea ASTRA VAGOANE ARAD cu CRRC China și Durmazlar Makine Sanayi Ve Ticaret SA. Comisia de evaluare a realizat analiza acestora și a desemnat oferta câștigătoare, respectiv oferta Durmazlar Makine Sanayi Ve Ticaret SA. Rezultatul procedurii de achiziție a fost contestat de ASTRA la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, care urmează să soluționeze contestația depusă. Procedura a fost monitorizată de ANAP, care a validat fiecare etapă de evaluare cu “aviz conform necondiționat”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Capitalei.

”Principiile nediscriminării și tratamentului egal care stau la baza atribuirii contractelor publice sunt prevăzute, de altfel, și în legislația românească în domeniu. Aceste principii impun instituțiilor publice să permită tuturor potențialilor ofertanți să participe la orice procedură, fără criterii discriminatorii cum ar fi țara din care provin produsele – ceea ce Primăria Capitalei a și făcut, ca dovadă la procedură s-au înscris inițial 20 de operatori economici. Acestea nu pot favoriza operatori din Romania, UE sau din oricare alta țară. Nici un operator economic participant la aceasta procedura nu a fost descalificat, iar oferta ASTRA VAGOANE a fost conformă și admisibilă, numai că s-a clasat pe locul 2 în urma analizei factorilor de evaluare precizați în documentația de atribuire (preț și factori tehnici)”, a mai declarat Gabriela Firea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3003 vizualizari

  • +13 (17 voturi)    
    mda (Vineri, 6 decembrie 2019, 13:03)

    SoulSearcher [utilizator]

    cum sa intervina duamna gabi cand deja a luat spaga de la turci...

    deja e si cheltuita, 2-3 genti Fendi si niste pantofi Gucii si s-a dus :DDD
  • +6 (8 voturi)    
    Cu fonduri europene, da? Si turcia e membru UE?! (Vineri, 6 decembrie 2019, 13:15)

    danduta [utilizator]

    Adica, cum sa te atingi de turci, doara ai mai luat parandarat de la ei si cu autobusee, ce acum iti mai strica niste milioane?! Asa, de 15%, vre-o 20-25 meleoane, sa aiba si aia micii zestre, nu?!
  • +6 (8 voturi)    
    Lol (Vineri, 6 decembrie 2019, 13:17)

    mitg [utilizator]

    Singura penala din toata situatia e chiar procesomana.
  • +5 (7 voturi)    
    Hai siktir! Cine vorbeste, mama "legalitatii"! (Vineri, 6 decembrie 2019, 13:22)

    danduta [utilizator]

    "Este ilegal să intervin în rezultatul achiziției publice".
    Dar e legal parandaratul de la autobuzele turcesti??
    Tot atat de "legal", ca asta de la tramvaie.
    Cu turcii si cu chinezii nu dai niciodata gres. Ei lucreaza numai cu spaga, se stie, ca "pe bune" nu au cum sa castige in fata la Mercedes, sau la Astra Arad.
    Firea a gasit o metoda prin care transforma fondurile UE in "parandarat". O sa ia premiul Nobel, ca nici la mafiotii sicilieni nu le-a dat prin cap una ca asta.
  • +7 (9 voturi)    
    ilegal sa spargi 400 milioane euro in 22 Bucati (Vineri, 6 decembrie 2019, 13:26)

    un domn [utilizator]

    de colon ? o sa aflam curand !
  • +7 (9 voturi)    
    Comment sters de user (Vineri, 6 decembrie 2019, 13:54)

    andipetre [anonim]

    • +1 (1 vot)    
      Foarte corect (Vineri, 6 decembrie 2019, 17:15)

      hamurabi [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

      Ca intotdeauna d-na Firea deviaza discutia, nu despre interventia ei era vorba ci despre "corectitudinea" caietului de sarcini ! Dar asta e stilul PSD-ului !
  • +5 (7 voturi)    
    Nu inteleg logica (Vineri, 6 decembrie 2019, 13:54)

    varavara [utilizator]

    doamnei firea (daca exista). Adica UE ar fi impotriva sa preferam o firma romaneasca dar nu ar fi impotriva sa luam din Turcia, ca si cum aceasta ar fi in UE.
    Logica psd-ista.
  • +3 (3 voturi)    
    Minciuni!!! (Vineri, 6 decembrie 2019, 14:30)

    vuka [utilizator]

    Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 stipuleaza in mod expres ca „Dupa primirea unei constestatii, autoritatea contractantă poate adopta masurile de remediere pe care le considera necesare ca urmare a contestatiei, in cel mult trei zile de la primirea contestatiei ...”. Prin urmare, avand in vedere cele semnalate in presa cu privire la aceasta procedura de atribuire, era imperios necesar sa se efectueze o analiza a aspectelor semnalate de presa si luarea masurilor de remediere care se impun in acord cu legislatia in vigoare, iar, daca era cazul, se putea inclusiv suspenda procedura pentru clarificarea acestor aspecte. Mai mult de atat, rolul conducatorului autoritatii contractante in procesul de evaluare a ofertelor este foarte important. In acest sens, dispozitiile art. 127 alin. (2) si (3) din H.G. nr. 925/2016 stipuleaza in mod expres ca raportul procedurii de atribuire se aproba de conducătorul autoritatii contractante. In acest scop, acesta poate sa returneze raportul sau sa solicite o reevaluare completa, caz in care o noua comisie de evaluare va fi numita. Prin urmare, autoritatea contractanta, reprezentata de d-na primar, avea toate parghiile legale pentru a verifica legalitatea deciziei comisiei legale.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by