Gabriela Firea anunță pe Facebook că Primăria Capitalei va relua procedura de achiziție a locuințelor pentru personalul medical din spitalele administrate de municipalitate, subliniind că din cele 600 de locuințe prevăzute în proiect, au fost achiziționate până acum 177. Firea a mers la un salon imobiliar pentru a-i invita pe dezvoltatori să depună oferte.

Gabriela FireaFoto: PMB

„Primăria Capitalei va relua procedura privind achiziția a 423 de locuințe din cele 600 destinate personalului medical. Până acum au fost achiziționate 177 de astfel de apartamente”, a scris Firea pe Facebook.

Potrivit primarului general, până în aprilie 2020 va fi prezentată o prima varianta a Planului Urbanistic General al Capitalei.

„Prin programul derulat de Primăria Capitalei, se achiziționează 600 de apartamente cu destinația de locuințe de serviciu pentru personalul angajat în unitățile medicale din subordinea Municipalității. Până în prezent, au fost cumpărate 177 de apartamente – cu 1, 2 sau 3 camere. Valoarea acestor locuințe, care sunt situate în sectoarele 1, 2, 6 și Bragadiru, se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro. (...) Sper să avem de această dată mai multe oferte, pentru că în ciuda faptului că Primăria a achitat prețul pieței, piața nu a răspuns de la început pe măsura acestei oportunități”, a spus Gabriela Firea.

Primarul General a spus că a participat la forumul „Salonul Imobiliar – Perspective si tendinte pentru 2020”, organizat in cadrul evenimentului Salonul Imobiliar Bucuresti, la Palatul Parlamentului și cu această ocazie i-a invitat pe dezvoltatorii imobiliari la târg să depună oferte în cadrul procedurii de achiziție.