Cum se va face preluarea RADET de către compania Termoenergetica, după declararea falimentului. Explicații de la administratorul special

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Marţi, 12 noiembrie 2019, 16:09 Actualitate | Administratie Locala


Avarie RADET
Foto: Hotnews
După declararea falimentului RADET, activitatea regiei va fi preluată de compania municipală Termoenergetica, însă transferul între cele două entități este unul complicat și va dura. Alex Burghiu, administratorul special al RADET, dar și directorul Termoenergetica, a declarat pentru HotNews.ro că primul pas este aprobarea la următoarea ședință de Consiliu General a contractului de delegare al serviciului către compania municipală, cu un termen de mobilizare pentru transfer de 90 de zile. Compania va prelua toți angajații RADET și contractele în desfășurare.

Problema este că noua companie nu are licență de funcționare, documentele fiind depuse abia marți la ANRE. O altă provocare este încheierea unui nou contract de furnizare a agentului termic cu ELCEN, însă cu un termen de facturare corect, astfel încăt să nu se mai acumuleze penalități lunar, potrivit sursei citate. Rețeaua RADET aparține Municipiului București, deci nu poate fi valorificată de creditori, pentru recuperarea datoriilor, însă RADET trebuie să răscumpere de exemplu sediul din strada Cavafii Vechi și alte bunuri pe care le are.

”În data de 14 noiembrie va fi pusă pe ordinea de zi suplimentară un proiect de hotărâre pentru aprobarea contractului de delegare pentru activitatea de termie pentru compania municipală Termoenergetica. Se va face prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, dar trebuie aprobarea Consiliului General. După această delegare se stabilește data de la care intră în vigoare, cu un termen de mobilizare de 90 de zile, pentru că trebuie să fim realiști, RADET are 3.100 de angajați, doar transferul lor durează foarte mult, nu mai spun de alte lucruri”, a explicat Burghiu privind data la care se va face transferul.

Acesta spune că contractele în desfășurare, încheiate de RADET cu diferiți agenți economici, vor fi preluate de Termoenergetica.

”Noi avem activități vaste, trebuie să cumpărăm o mulțime de lucruri. Avem un punct de vedere de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice și vom transfera contractele pe noua companie, fiindcă sunt trecute o dată prin sita achizițiilor publice. Astfel vom avea continuitate. Nu putem să facem alte achiziții într-un termen atât de scurt și să renunțăm la contractele RADET”, a explicat Burghiu.

Rețeaua RADET aparține Municipiului București, deci nu poate fi valorificată de creditori, pentru recuperarea datoriilor, însă RADET trebuie să răscumpere de exemplu sediul din strada Cavafii Vechi și alte bunuri pe care le are.

”Rețeaua și bunurile de bază sunt ale Municipiului București. Restul bunurilor care sunt ale RADET le vom cumpăra de la creditori pentru continuarea activității. Se va face un bulgăre de bunuri pe care RADET le are, mergem în adunarea creditorilor și le cumpărăm, materiale, stocuri, clădiri, ca transferul să se facă lin, să nu afectăm funcționarea sistemului, să rămânem fără materiale. Ce nu se poate cumpăra vom închiria. Se vor găsi mijloacele legale. Noi nu putem să funcționăm fără ce avem în momentul de față”, a explicat Burghiu.

Acesta spune că Termoenergetica nu are licență de funcționare pentru prestarea serviciului, dar documentele pentru eliberarea documentului au fost depuse marți la ANRE.

”Sunt depuse documentele pentru emiterea licenței, unul dintre documente este și contractul de delegare. Am depus azi documentele pentru emiterea licenței, vom completa cu acest contract după aprobarea în Consiliul General. Să sperăm că se va grăbi și ANRE”, a spus Burghiu.

Un alt pas important este încheierea unui nou contract de furnizare a agentului termic cu ELCEN. Burghiu spune însă că nu va semna un contract care defavorizează compania.

”Noi am purtat niște discuții, inclusiv în cadrul ANRE, fiindcă ei stabilesc acordul cadru și contractul cadru. RADET-ul este în faliment și din cauza clauzelor nefavorabile din contractul încheiat cu ELCEN pentru furnizarea agentului termic. Avem o clauză prin care facturarea ELCEN către RADET se face până pe data de 15 ale lunii. Ei au 4 contoare, de la cele 4 CET-uri și pe data de 5-6 au emis factura. Ei fac același lucru, dar nu pot să mă încadrez în data de 5-6 și mă duc în data de 15, fiindcă spre deosebire de ei eu citesc 36.000 de contoare. Fizic nu se poate face mai repede fiindcă doar o parte din ele sunt modernizate și se pot citi la distanță. Acest decalaj mie îmi produce penalități fiindcă nu pot factura mai repede și încasa banii de la populație. Dacă păstrăm aceleași condiții contractuale și cu Termoenergetica, voi acumula din nou penalități și ajungem în aceeași situație. Nu voi semna niciodată un contract dezavantajos. Am făcut adresă către Ministerul Energiei, ANRE, ELCEN să găsim o soluție să plecăm de pe poziții corecte. Dacă nu sunt de acord trebuie să intervină un for superior ca nu se poate să duc Termoenergetica în insolvență într-un an de zile. Dacă preiau metehnele vechi, asta va fi soarta”, a explicat directorul Termoenergetica.

În ceea ce privește subvenția plătită de Primăria Capitalei, Burghiu spune că aceasta poate fi plătită de municipalitate și dacă serviciul este prestat de compania municipală.

”După transfer Primăria va plăti în continuare subvenția. Noi am notificat Consiliul Concurenței, urmează Comisia Europeană, ca să ne asigurăm că nu sunt probleme, să se pronunțe pe partea de ajutor de stat”, a explicat Burghiu.

Curtea de Apel București a decis luni falimentul RADET, respingând recursul făcut de Primăria Capitalei. Sentința este definitivă. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a dat asigurări că bucureștenii vor avea în continuare apă caldă și căldură, iar activitatea Regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica.

”Am luat măsuri din timp pentru a putea garanta continuitatea agentului termic în Capitală. Fac precizarea că o eventuală lichidare a RADET nu înseamnă dispariția sistemului de termoficare, pentru că activitatea Regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica. Reamintesc bucureștenilor că am preluat RADET, în 2016, în insolvență de facto, și că am solicitat în repetate rânduri acordul consilierilor generali pentru o soluție de reorganizare a activității acestei regii, însă abia în luna februarie, în acest an, a fost acceptată soluția înființării Companiei Municipale Termoenergetica. Subliniez că, în ultimii 3 ani de zile, RADET a inițiat cea mai amplă campanie de reparații și înlocuiri de subansamble tehnice din ultimii ani, fiind inlocuiți aproximativ 180 kilometri conductă pe circuitele primar şi secundar, din care 30 de kilometri pe rețeaua primară, iar restul pe rețeaua secundară. Pentru anul 2019, se preconizează că vor fi inlocuiți până la finalul sezonului rece 64 kilometri de rețea, din care peste 20 de kilometri de rețea primară”, a declarat Gabriela Firea.

Potrivit legislației în vigoare, după declararea falimentului urmează lichidarea. RADET are un patrimoniu foarte mic, în principal sediul regiei, care va fi împărțit între creditori. Cum datoriile RADET sunt uriașe - 3,9 miliarde lei - din vânzarea patrimoniului regiei se obține o sumă infimă. Principalul creditor, ELCEN, a chemat deja în garanție Primăria Capitalei pentru recuperarea creanței de 3,8 miliarde lei.

Decizia falimentului vine dupa o lungă perioadă de agonie în care RADET a acumulat datorii de circa 3,9 miliarde lei către ELCEN, producătorul de energie termică, și avarii la rețea din ce în ce mai dese. Reamintim că RADET se află în insolvență din 2016.

Despre compania Termoenergetica

Compania Termoenergetica a fost înființată în martie 2019 și este condusă de Alexandru Burghiu - actualul administrator RADET, absolvent al Academiei de Poliție, Speranța Cliseru - unul dintre oamenii de bază a Gabrielei Firea, fost city manager la Primăria Voluntari și prefect al Capitalei, Iuliu Gogescu - fost membru în consiliul de Administrație al RADET și consultant financiar, dar și de Nicolae Sebastian Ciolan - inginer chimist și fost consilier al unui deputat PNL, Cristian Beu Hasanogu - managerul unei firme de transport din Germania, Georgeta Arghir și Andrei Mircea Dragoș Nicolae, care vin din privat.

Cine conduce compania Termoenergetica

Alexandru Burghiu

Din martie 2018, Alexandru Burghiu este administrator special RADET. Acesta face parte din consiliul de administratie al mai multor companii municipale. Astfel, în 2017-2018 a fost director general la Compania Municipală Managementul Traficului București. Din 2017 până în prezent este membru în CA la Metrorex și la Compania Municipală Parcuri și Grădini. În 2016 a fost consilier la Compania Națională Aeroporturi București, iar în perioada 2008 - 2014 a lucrat la Ministerul de Interne. Acesta a absolvit în 2008 Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, iar în 2010 Colegiul Național de Apărare - Universitatea Națională de Apărare Carol I.

Speranța Cliseru

Speranța Cliseru este unul dintre oamenii de încredere ai primarului Gabriela FIrea. Aceasta a fost consilierul primarului general de la venirea la Primăria Capitalei, apoi a fost detașată în funcția de prefect, apoi a revenit în funcția de consilier personal.

În perioada 2017-2019, Cliseru a fost numită membru în consiliile de administraţie a companiilor municipale nou înființate: Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti S.A şi Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti SA.

În jurul Speranței Cliseru a existat o controversă referitoare la semnarea ordinului de intervenție în forță a jandarmilor la mitingul din 10 august din Piața Victoriei. În timp ce purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, a susținut că aceasta a dat ordin, în jurul orei 23.30, ca jandarmii să intervină în forță, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a susținut constant că ordinul a fost scris de jandarmi, iar semnătura prefectului a fost una formală.

Până să ajungă la Primăria Capitalei, Cliseru a fost administrator public al oraşului Voluntari, care îl are ca primar pe Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea.

Nicolae Sebastian Ciolan

Din 2002 până în prezent a fost angajat la RADET, inginer chimist, activitatea de coordonare și control. În perioada 2007-2009 a lucrat la firma Leader, coordonare parc auto si depozite frigorifice alimente. În 2004-2007 a fost director vânzări la Plan Roof. În 2012-2013 a fost profesor, plata cu ora, la colegiul Romano-Catolic Sf. Iosif, București, iar 2012-2014 consilier la cabinetul deputatului Ion Pargaru (PNL până în 2014, apoi UNPR și PSD). Din 2017 până în prezent a mai fost manager la ACTMED Servicii Medicale. A absolvit Universitatea Politehnică București.

Cristian Beu Hasanogu

Din 1992 până în prezent a fost manager departamentul operațional al Norddeutsche H. Schuldt GmbH, o companie de transport. A absolvit în 1978 Institutul de Învățământ Superior Tehnic Mircea cel Bătrân.

Georgeta Arghir

Vine din domeniul privat. În perioada 2013-2018 a fost administrator la compania Valentino Tech Company (obiectul principal de activitate: Intermedieri în comerțul cu mașini, echipamente industriale, nave și avioane), iar în perioada 2004-2011 director comercial la firma Secal-Italia. În perioada 1994-2001 a fost administrator la Gioia Company SRL. Este absolventă a Făcultății de Drept.

Iuliu Gogescu

- 2016-2018 consilier personal al primarului Gabriela Firea

- în perioada 2017-2018 a fost membru în Consiliul de Administrație al RATB.

- Iulie 2014 - Prezent - Consultant în domeniul financiar și al investițiilor publice / private;

- Octombrie 2013 - Iulie 2014 - Director Divizie Vânzări IMM - OTP Bank;

- Martie 2013 - Octombie 2013 - Director Regional - Corporații- Volksbank România;

- Martie 2012 - Martie 2013 - Director Raiffeisen Bank;

- Iunie 2011 - Martie 2012 - Director Vânzări și Strategie- Banca Transilvania;

- Septembrie 2009 - Iunie 2011 - Director Adjunct- Retail Banking - Banca Transilvania;

- August 2007 - Septembrie 2009- Director Sucursală - Credit Europe Bank;

- Iulie 2005 - August 2007- Coordonator zonal, persoane fizice - Banca Transilvania;

- Decembrie 2003 - Iulie 2005 - Broker Asigurări.

Studii:

- 2008-2010 - MBA în Managementul Finanțelor - City University of Seattle;

- 2007 - 2008 - Master în Management Financiar Internațional București- Institutul Bancar Român, Școala de Studii Academice Postuniversitare din București;

- 2006 - 2007 Diplomă postuniversitară, Sistemul bancar și contabilitate - Institului Bancar Român;

- 2001 - 2005: S.N.S.P.A. Școala Națională de Studii Politice și Administrative - Facultatea de Științe Politice.

Andrei Mircea Dragoș Nicolae

A lucrat în principal în domeniul privat:

- 01.02.2016 - prezent -director general-S.C. DMCA TRUST S.R.L

- 01.04.2011 - 01.02.2016 - director tehnic -S.C. MAD PREST TRUST S.R.L

- 15.05.2008 - 01.04.2011 - director tehnic -S.C. YMX Import Export S.R.L.

- 22.07.2005 - 15.05.2008 - inginer -S.C. ELCO-MET S.R.L. GIURGIU

- 01.04.2004 - 21.07.2005 - director vanzari - YMX IMPORT EXPORT S.R.L

- 20.08.2001 - 01.04.2004 - operator PC - SPERANTA PREST S.R.L. GIURGIU

- 27.03.2000 - 05.01.2001 - inginer - S.C. DRUMURI ŞI PODURI S.A. GIURGIU

- 01.07.1999 - 27.03.2000 - inginer mecanic -S.C. FAIR PLAY S.R.L. GIURGIU

În 1998 a absolvit Universitatea Politehnică București.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















4172 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    mai baieti... (Marţi, 12 noiembrie 2019, 16:54)

    ..13 [utilizator]

    Imi pare ca raman fara caldura...

    Cred ca cineva le va lua capetele unora: prima pe lista este Fi Rea, urmata de incapabilii de la RADET.

    Pana la urma este vorba de un numar imens de persoane afectate asa ca il rog pe dl. Presedinte sau pe dl Orban sa ia taurul de coarne. Nu te poti juca cu caldura pentru un oras intreg sa afectezi peste 2 mil de locuitori mai tineri, mai mici si mai fragili sau pe cei varstnici.

    Zic ca si o motiune pentru demiterea proastei Fi Rea ar merita! Poate o initiaza Dan Nicusor!

    sanatate sa avem ca de prosti nu ducem lipsa!
  • 0 (0 voturi)    
    Se ocolește problema principală. (Miercuri, 13 noiembrie 2019, 11:27)

    asavreau [utilizator]

    Datoriile RADET.Firma care va prelua RADET ,poate plăti un leu pentru RADET,dar trebuie să plătească toate datoriile RADET.Firea,după cum vorbește,se vede că nu pricepe nimic.Să-i întrebe pe primarii PSD din țară,în orașele unde sa falimentat încălzirea centralizată,din aceleași motive ca la București-dirijarea banilor spre destinații obscure și aducerea în faliment a furnizorului și distribuitorului.Sunt localități unde sau băgat bani mulți de la buget pentru niște modernizări pe hârtie,care,bineînțeles au dus la faliment.Sa furat mult și nimeni nu a anchetat situația.Cică art fi legal.Așa spune și Firea la București !
  • 0 (0 voturi)    
    Doamne-ajuta! (Miercuri, 13 noiembrie 2019, 12:28)

    JustinCase [utilizator]

    Doamne-ajuta, sa fie apa calda la catedrala. Mai da-i promppteristo ce vrednica esti tu, preanefericitului inca vreo zece meleoane de coco, ca a cam inceput sa cocleasca aurul ala de pe clopotul cu chip cioplit.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by