După București și Primăria Iași alege mijloace de transport public din Turcia: 16 tramvaie de la compania Bozankaya Otomotiv

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Luni, 11 noiembrie 2019, 16:17 Actualitate | Administratie Locala


Tramvaie turcesti Iasi
Foto: Hotnews
Primarul Mihai Chirica a semnat luni contractul pentru achiziția a 16 tramvaie de la compania turcească Bozankaya Otomotiv Mak. Iml. Ith. Ve Ihr. A.Ş. Valoarea totală a achiziției este de circa 140 milioane lei fără TVA (circa 35 milioane de euro), respectiv 2.202.566 euro pentru fiecare tramvai. Cele 16 tramvaie vor avea o lungime minimă de 26 de metri și o capacitate de transport totală de minim 230 de locuri, podea 100% coborâtă și aer condiționat.

Mihai Chirica a anunțat că primul tramvai ar trebui să ajungă cel mai târziu la sfârșitul anului viitor.

„A fost o licitație foarte strânsă, la care au participat o fabrică din Polonia și una din Turcia, câștigătoare fiind desemnată cea de-a doua firmă. Noi mai avem experiență în relația cu firmele turcești în ceea ce privește modernizarea parcului de transport public de călători, prin aducerea celor 100 de autobuze moderne, la începutul mandatului meu de primar. Firma are origine germană, ulterior mutându-se în Turcia. A furnizat tramvaie pe tot teritoriul Europei și va furniza și la noi”, a declarat primarul Mihai Chirica într-o conferință de presă.

„Suntem onorați să semnăm acest contract. Este al doilea contract pe care îl avem în România, după cel de la Timișoara. Sunt absolut convins că va fi un proiect de succes și Iașul va primi cele mai bune tramvaie”, a declarat Yigt Belin, Senior Executive in Business Development, Sales and Bidding al companiei din Turcia.

Cele 16 tramvaie vor avea o lungime minimă de 26 de metri și o capacitate de transport totală de minim 230 de locuri, din care 30 pe scaune fixe, nerabatabile, din care minim cinci accesibile low floor. Scaunele pentru călători vor fi singulare și nu de tip banchetă, realizate din material armat cu fibră de sticlă sau mase plastice cu tratament antistatic, vopsea înglobată, proprietăți antigrafitti, antivandalism, cu tapițeria rezistentă la uzură și murdărie.

Tramvaiele trebuie să fie unidirecționale, să aibă podea 100% coborâtă pe toată suprafața destinată pasagerilor, cu facilități (rampe/rampă) pentru accesul persoanelor cu handicap locomotor și a persoanelor cu mobilitate redusă.

Toate mijloacele de transport în comun care vor fi furnizate trebuie să fie formate din module unite între ele prin burdufuri etanșe, să aibă minim trei uși duble de serviciu, comandate și acționate electric, cu o lățime de minim 1.000 de milimetri. În plus, pot avea minim două uși duble și minim două uși simple (uși cu o singură foaie). Ușile vor fi prevăzute cu sistem de siguranță antistrivire, cu buton de precomandă a deschiderii ușilor în stații, atât în interior, cât și în exterior, respectiv cu buton pentru deschidere în caz de urgență.

Fiecare tramvai va avea un loc marcat corespunzător pentru cărucior de copii și un loc rezervat căruciorului rulant pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, numărul minim de locuri pentru persoanele cu dizabilități, persoanelor cu mobilitate redusă, bătrânilor, invalizilor sau femeilor însărcinate fiind de patru.

Toate echipamentele vor fi echipate cu un bord modern, prevăzut cu un calculator de bord legat prin rețeaua Controller Area Network (CAN), utilizat la automobile pentru inter-comunicația calculatoarelor și diagnoză.

Totodată, tramvaiele vor fi echipate cu instalație de aer condiționat, instalație de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, instalație de evacuare a aerului viciat, sistem de numărare a călătorilor, instalație audio - video în interior, anunțuri vocale exterioare în stații (pentru persoanele cu dizabilități de vedere), instalație electrică și informatică pentru echipamentele de ticketing, instalație de informare a călătorilor (atât la interior, cât și la exterior), echipament wireless pentru emisia și recepția semnalelor privind funcționarea și modificările intervenite în exploatare.

De asemenea, tramvaiele trebuie să aibă în partea din spate un pupitru protejat cu capac și încuietoare cu cheie, necesar pentru manevrarea cu spatele în regim de viteză redusă, care va deveni activ după comanda dată de la bord de vatman. Acestea vor fi echipate și cu spații tehnice pentru echipamentele de tracțiune și comandă a tracțiunii, convertizorul static, compresoarele de climă, separatoarele de praf, tablourile electrice, instalația de climatizare, sonorizarea, indicatoarele de traseu, bateriile de acumulatori, sistemele de încălzire electrică pe timp de iarnă etc.

Licitația pentru achiziția celor 16 tramvaie a avut o prevedere bugetară totală de 142.721.280 lei, fără TVA (169.838.323,2 lei, cu TVA, adică aproape 35.680.320 euro) și a fost împărțită în trei loturi. Termenul de depunere a ofertelor la această licitație a fost 26 august. La licitație au depus oferte două companii străine, care s-au arătat interesate de toate cele trei loturi: Bozankaya Otomotiv Mak. Iml. Ith. Ve Ihr. A.Ş. (Turcia) și Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spólka Akcyjna (Polonia).

După evaluarea tehnică și financiară, licitația pentru toate cele trei loturi a fost adjudecată de Bozankaya Otomotiv Mak. Iml. Ith. Ve Ihr. A.Ş. (Turcia), după cum urmează:

• Lotul 1, aferent proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași – Reorganizarea circulației pe bulevardul Tudor Vladimirescu” cu o valoare totală de 114,197,308.33 lei (aproximativ 24 de milioane de euro): șapte tramvaie, cu o valoare a achiziției de 61.658.350 lei, fără TVA (73.373.436,5 lei, cu TVA, adică 16.451.443 euro).

• Lotul 2, aferent proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași” (3T) cu o valoare totală de 114.359.729,95 lei (aproape 24 milioane de euro): cinci tramvaie, cu o valoare a achiziției de 44.072.920 lei, fără TVA (52.446.774,8 lei, cu TVA, adică 11.018.230 euro).

• Lotul 3, aferent proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu” cu o valoare totală de 104.022.632 lei (circa 22 milioane de euro): patru tramvaie, cu o valoare a achiziției de 35.233.000 lei, fără TVA (41.927.270 lei, cu TVA, adică 8.808.250 euro). Acest din urmă lot este cu clauză suspensivă, cele patru tramvaie urmând a fi livrate în funcție de semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”.

Primăria Capitalei ar putea cumpăra cele 100 de tramvaie noi de la turcii de la Durmazlar. Potrivit clubferoviar.ro, comisia de licitație din cadrul municipalității a desemnat pe 4 noiembrie câștigătorul procedurii de achiziție publică, respectiv firma DURMAZLAR MAKINE SANAYI VE TICARET A.S. Contactați de HotNews.ro, reprezentanții municipalității spun că nu pot anunța deocamdată câștigătorul, deoarece urmează o perioadă de 10 zile de contestații.

În 2018, Primăria Capitalei a cumpărat de la Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi 400 de autobuze noi Euro 6, valoarea contractului fiind de 100 milioane euro plus TVA. Autobuzele sunt de trei tipuri în funcție de traseele pe care circula: 320 de autobuze de 12 m, 50 autobuze de 10,7 m și 30 de autobuze de 18 m. Imediat ce au fost scoase pe traseu au apărut însă tot felul de probleme, de la faptul că șoferii mai corpolenți nu aveau loc în scaun, până la defecțiuni pe traseu, nu mergea aerul condiționat, un furtun cu apă fierbinte s-a rupt și a curs în salonul pentru călători.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















5193 vizualizari

  • +14 (18 voturi)    
    este de inteles ca Nea Chirica (Luni, 11 noiembrie 2019, 16:22)

    un domn [utilizator]

    are un Mode Inspirational in DUamna Gabi

    iar

    https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-23200432-casa-teren-teren-250-000-euro-numele-copilului-11-luni-primarului-din-iasi-mihai-chirica-parte-din-bani-provin-botez-din-economiile-noastre.htm

    trebuie si copii "lu Chirica sa mance ceva"
    • +4 (4 voturi)    
      parca PSD-ul tinea cu fabricile ROMANESTI (Marţi, 12 noiembrie 2019, 0:03)

      Gryphus [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      ati vazut cum tine PSD cu fabricile romanesti, cu romanii???

      in loca sa dea de lucru celor de la ASTRA ARAD le dau contracte turcaletilor...aici e clar vorba de ceva SPAGI grase.
  • +19 (23 voturi)    
    Spaga mare (Luni, 11 noiembrie 2019, 16:24)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Își mai trăntește premarele Chirica o vilă pe lângă cele 5-6 pe care le are.
  • +18 (20 voturi)    
    la fel cu painea (Luni, 11 noiembrie 2019, 16:24)

    Kosmos [utilizator]

    Producem mul grau si importam paine inghetata,

    Vasali la otommani pt protectie? Se pare ca Turcia isi revendica fostele colonii vasale . Avem si primari ascultatori.

    Cei de la Astra cred ca isi fac cruce..Tara asta se va destrama
    • +1 (3 voturi)    
      care vasali bre Kosmose (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:39)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

      A venit otomanul cu senilata in fatsa primariei si a amenintat ca daca nu cumperi de la el te bombardeaza?!?
      Sau ne fura turcii graul si ne trimite inapoi paine inghetata? Desi aici e o exagerare, 90% din consumul de paine e din productie interna...

      Noi am votat primarii si politicienii care incheie contractele astea in functie de marimea spagii. Deci noi suntem cei vinovati de situatia asta, n u turcii.

      Cat despre cei de la Astra, daca voiau sa vanda tramvaie trebuiau macar sa participe la licitatie. Aici nici macar nu ma e vina primarilor spagari. Astra ori are contracte peste capacitatea de productie, ori doarme in papuci.
      • 0 (0 voturi)    
        vrei sa spui (Marţi, 12 noiembrie 2019, 12:04)

        Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

        Ca tu producator de autoinviti la licitatii? Nu esti invitat?
        Si 2 la mana. Eu vad aici o mita grasa impartita intre smecheri .nu suna ciudat sa cumparam ciurucuri de la turci? Nu e normal sa intre si DNA pe fir?
    • 0 (0 voturi)    
      turcii (Marţi, 12 noiembrie 2019, 9:32)

      gazpefoc [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

      sunt experti la dat spaga. de atata timp au fost alaturi de noi, putem spune ca ne-au scolit in arta spagii, asa ca stiu foarte bine sa unga rotitele sistemului.
  • +17 (21 voturi)    
    Am mai spus-o si-o mai spun (Luni, 11 noiembrie 2019, 16:56)

    persuasiv [utilizator]

    Cluj,Oradea pot cumpara Astra-Siemens.Restul nu,ca-i departe pan'la Arad.
    • +1 (3 voturi)    
      nu ca as lua apararea lui Chirica (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:40)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui persuasiv

      Dar Astra Siemens a participat la licitatie?!? Sau asteapta sa le bata cineva la usa sa-i intrebe daca n-au tramvaie de vanzare?
      • +2 (2 voturi)    
        Poate caietul de sarcini a fost cu dedicatie (Marţi, 12 noiembrie 2019, 1:07)

        andipetre [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

        De obicei asa se face, unele cerinte pot fi usor puse special sa se califice cine trebuie. Altfel nu are logica faptul ca nu s-a prezentat Astra la licitatie.

        Autoritatile ar trebui sa investigheze licitatia asta si cea de la Timisoara.
        • +1 (1 vot)    
          Intre timp am gasit o posibila explicatie (Marţi, 12 noiembrie 2019, 1:56)

          andipetre [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

          Am postat mai jos un comment despre posibilul motiv pentru care Astra Arad nu a participat la licitatie.

          Eu am gasit asta in 5 minute, pe net. Nu stiu daca asa e, dar DNA ar afla precis mai multe daca, intr-adevar e ceva necurat sau macar ciudat la mijloc.
  • +15 (17 voturi)    
    o lege de neinteles (Luni, 11 noiembrie 2019, 17:54)

    Dizidentul [utilizator]

    nu se accepta o licitatie in mijlocul EU chiar daca este ceva mai scumpa, paradoxul este ca se primeste bani de la EU, exista fabrica in Romania dar se prefera din afara EU,banii se duc in Turcia . Prin fabricarea in tara statul ar avea numai de cistigat, impozitele pe salarii ale salariatiilor se intorc in piata romaneasca plus tot ce cumpara salariatul respectiv este taxat (piine,alimente,benzina etc.etc…), nu cred ca astfel de licitatii sind practicate in tari ca Germania,Franta spania etc. totul se joaca in economiile din West
    • +4 (4 voturi)    
      cuvinte turcesti: (Luni, 11 noiembrie 2019, 19:17)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui Dizidentul

      peșcheș, ciubuc
  • +3 (3 voturi)    
    Și Robu la Timișoara (Luni, 11 noiembrie 2019, 18:50)

    Nyk1 [utilizator]

    Tot de la ei cumpără. Çok güzel!
  • +4 (4 voturi)    
    moment ... (Luni, 11 noiembrie 2019, 21:14)

    gica_ultra [utilizator]

    citez din turc "Este al doilea contract pe care îl avem în România, după cel de la Timișoara." .. adica si Timisoara a cumparat turcisme ? pe bune?! si lor le put tramvaiele de la astra ?
  • +2 (2 voturi)    
    Reconditionare (Luni, 11 noiembrie 2019, 21:19)

    jolian [utilizator]

    S-ar putea si reconditiona cu 2-300k euro bucata da nu mai iese spaga.
    • +2 (2 voturi)    
      Sunt si din alea gramada (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:43)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui jolian

      Dar te bucuri la inceput de pretul mic, dupa care, cand incep sa pice componentele, observi ca dai restul de bani pe reparatii si piese de schimb...
      • 0 (0 voturi)    
        Exact așa s-a făcut deja la Timișoara (Marţi, 12 noiembrie 2019, 17:23)

        Nyk1 [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

        După ce a cheltuit o groază de bani pe recondiționarea unor vechituri din anii '60 aduse din Germania, acum primarul Robu dorește achiziționarea unor tramvaie moderne, turcești.
  • +3 (3 voturi)    
    ma intreb ce face SRI, nu se sesizeaza. (Luni, 11 noiembrie 2019, 21:26)

    hopsinoi [utilizator]

    care-i menirea acestei institutii?
    • -1 (3 voturi)    
      pai care mai e? (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:46)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui hopsinoi

      SRI nu mai are voie sa se implice in anchete, ca asha a decids poporul in 2016 cand a votat masin ciuma rosie. Si pana s-o schimba parlamentul si legile justitiei, SRi e un fel de securitate, si daca da vrun hots in gat, urla tot poporul pesedist ca securitatea, sistemul, statul paralel si alte alea sicaneaza reprezentantii poporului democratic alesi.

      Na, asha e cand votezi cu posteriorul, pan la urmatoarele alegeri, tragi ponoasele.
  • +4 (4 voturi)    
    Trist. (Luni, 11 noiembrie 2019, 22:49)

    manu144x [utilizator]

    Foarte trist. Noi cu fabrica în țară, cumpărăm de la turci. Măcar dacă am fi cumpărat din EU, ceva la standarde EU. Dacă tot sunt fonduri europene, cumva e corect ca banii să rămână în economie EU.

    Respect pentru că în Oradea primarul Bolojan a luat noile tramvaie noi de la Astra. Celelalte noi Siemens erau luate la preț dublu de fostul primar PDL/PSD.

    E trist dar apoi ne mirăm de ce nu merg lucrurile în țara asta, nici atâta patriotism n-avem să cumpărăm de la noi...
  • +4 (4 voturi)    
    Motivul pentru care Astra nu a licitat? (Marţi, 12 noiembrie 2019, 1:34)

    andipetre [utilizator]

    Posibilul motiv pentru care iesenii i-au ocolit pe cei de la Astra poate fi cel despre care vorbesc timisorenii, al caror primar a facut la fel. Cititi comentariile din link-ul de mai jos.

    - caietul de sarcina de la TM se pare ca cerea autonomie pe baterii (prezumptiv inutila in orasele romanesti), fapt ce a descalificat majoritatea ofertantilor, inclusiv Astra
    - interesant: la licitatie au participat in TM tot firma asta turceasca si cea poloneza
    - o fi cu dedicatie?

    http://www.tion.ro/vom-avea-tramvaie-fabricate-in-turcia-costa-25-milioane-de-euro-bucata-robu-vrea-21/2283481
    • +1 (1 vot)    
      ce (Marţi, 12 noiembrie 2019, 20:06)

      manu144x [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

      Tramvaiele pentru Oradea au cerut același lucru, și tot se fac, tot de la Astra Arad.

      Era o chestie că să aibă baterii cât să poată merge 100 de metri ca să nu blocheze intersecțiile în caz de pană de curent.

      Dar repet, Astra are capacitatea pentru așa ceva, deci nici vorbă de așa ceva.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by