Consilierii municipali USR București au anunțat pe pagina de Facebook că vor vota introducerea vinietei Oxigen și interzicerea accesului mașinilor sub Euro 3 în centrul orașului doar dacă primarul Gabriela Firea și consilierii generali vor fi de acord cu introducerea mai multor amendamente. Printre acestea se numără modificarea grilei tarifare astfel încât plata să se facă în funcție de numărul de zile în care mașina este utilizată propriu-zis, înființarea de benzi unice în Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) și respectarea lor, exceptarea parcărilor tip park&ride de la zonele unde taxa este obligatorie.

Foto:

”Consilierii municipali USR București vor propune mai multe amendamente pentru îmbunătățirea proiectului prezentat de Gabriela Firea. Amendamentele vor viza, printre altele: modificarea grilei tarifare astfel încât plata să se facă în funcție de numărul de zile în care mașina este utilizată propriu-zis, înființarea de benzi unice în Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) și respectarea lor, exceptarea parcărilor tip park&ride de la zonele unde taxa este obligatorie, utilizarea fondurilor colectate prin taxă exclusiv pentru lucrări, investiții și proiecte din domeniul protecției mediului care contribuie direct sau indirect la îmbunătățirea condițiilor de transport și a calității aerului, informarea constantă a publicului cu privire la nivelul de poluare și informarea cu privire la rezultatele aplicării acestei taxe la 6 luni de la introducerea ei. Consilierii municipali USR București vor vota proiectul de Hotărâre doar dacă acest proiect va fi îmbunătățit în sensul celor prezentate mai sus, prin adoptarea amendamentelor depuse”, a comunicat USR București.

Deocamdată însă, în forma în care a fost propus, proiectul cere bucureștenilor să plătească din buzunar trei ani și jumătate de incompetență și indiferență a Gabrielei Firea față de problema poluării aerului, sunt de părere consilierii USR.

Acești spun că în general, taxarea autoturismelor în funcție de cât poluează este corectă și utilă, este o soluție de reducere a traficului auto și implicit a poluării, soluție care a dat rezultate foarte bune în alte capitale europene, dar proiectul prezentat de Gabriela Firea are hibe majore.

Problemele semnalate de USR București sunt:

1. Este o măsură axată pe coerciție. Bucureștenii vor fi taxați, fără să li se pună la dispoziție alternative realiste: proiectele mari de infrastructură nu sunt finalizate, parcul auto al STB este deficitar și învechit, sistemul benzilor unice pentru transportul în comun nu este implementat, rețeaua de benzi pentru transportul alternativ este insuficientă și nu leagă cartierele de centru. În lipsa acestor alternative, taxa propusă de Gabriela Firea este o simplă ”pedeapsă” aplicată bucureștenilor.

2. Este o măsură ale cărei rezultate vor fi modeste. Tocmai pentru că oamenii nu vor avea alternativă, ei vor continua să utilizeze autoturismele personale. De altfel, municipalitatea nu are stabilite obiective cuantificabile privind reducerea poluării care să fie atinse ca urmare a introducerii noii taxe. Gabriela Firea nu știe nici de unde pleacă, în materie de poluare, nici unde vrea să ajungă. Asta pe lângă faptul că nu știe cu exactitate nici câte mașini sunt în București, cu ce normă de poluare și cu ce frecvență de utilizare.

3. Este o măsură care nu respectă principiul ”poluatorul plătește”. Un bucureștean care utilizează autoturismul propriu în 100 de zile pe parcursul anului (aproximativ 2 zile pe săptămână) va plăti la fel de mult ca unul care merge 365 de zile pe an. În aceste condiții, cei care vor plăti ”abonamentul” anual, vor avea argumente raționale să utilizeze mașina mai des, și nu mai rar. Or, tocmai acesta ar trebui să fie scopul măsurii: să descurajeze utilizarea autoturismului personal. În plus nu se face distincție între motoarele pe benzina și cele diesel, nu se iau în considerare cantitățile efective de noxe emise. Pot fi mașini cu normă de poluare superioară, dar cu capacitate cilindrică mare ce poluează mai mult decât mașini cu motor mai mic. Faptul că nu se fac aceste distincții înseamnă că cei care poluează mai mult vor plăti la fel ca și cei care poluează mai puțin.