Primarul Gabriela Firea vrea să introducă o nouă taxă pentru apa uzată, de 0.07 lei/mc pentru achitarea împrumutului contractat de la Banca Europeană de Investiții (BEI) în valoare de 75 milioana Euro, pentru lucrările de la stația de epurare de la Glina, potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General de pe 24 octombrie. Dacă proiectul va fi aprobat, taxa va fi instituită de pe 1 noiembrie 2019 și se va aplica până la finalizarea lucrărilor, data preconizată fiind finalul anului 2022.

HotNews.roFoto: Hotnews

Banii vor fi colectați prin intermediul Apa Nova București.

”Se aprobă componenta Taxei Municipale pentru Apă Uzată, denumită Taxa Municipală pentru Apă Uzată Faza 2 (TMAU Faza 2) destinată pentru acoperirea serviciului datoriei împrumutului de până la 75.000.000 euro, contractat de către Municipiul Bucureşti de la Banca Europeană de Investiții pentru co-finanțarea proiectului "Finalizarea Staţiei de Epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa (Caseta) în Municipiul Bucureşti - Etapa ll" şi pentru rambursarea împrumutului, inclusiv comisioanele băncii la care se va deschide contul special pentru colectarea taxei. Se aprobă cuantumul Taxei Municipale pentru Apa Uzată Faza 2, în valoare de 0,07 RON/m3, calculată conform Anexei nr. 1. Taxa Municipală pentru Apa Uzată Faza 2 va intra în vigoare începând cu data de 01.11.2019 şi va fi aplicabilă pe durata desfăşurării contractului de finanţare încheiat cu Banca Europeană de Investiții”, se arată în proiectul de hotărâre.

Prima taxă pentru apă uzată a fost introdusă în 2009, tot pentru reabilitarea stației de epurare de la Glina, faza I. Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat majorarea taxei de apa uzata de la 0,05 lei/mc la 0,09 lei/mc, incepand cu 1 Martie 2018. Pentru anii 2009, 2010 și 2011 taxa a fost de 0,10 RON/ m', iar în 2012, 2013, 2014, 2015, 2016 și 2017 taxa a fost 0,05 RON/mc. Aceasta taxă se va colecta până la rambursarea totală a împrumuturilor contractate pentru stația de epurare, respectiv până iîn anul 2020 către BERD și până în anul 2030 către BEI.

Lucrările de extindere a stației de epurare de la Glina au ajuns la 22%, a anunțat primarul general al capitalei, Gabriela Firea, la începutul lunii octombrie. Valoarea proiectului este de 550 milioane lei și după finalizarea lucrărilor, în martie 2021, Bucureștiul va epura în proporție de 100% apele uzate. În prezent, apa din canalizare este epurată mecanic 100%, dar biologic doar 50%, iar orașul practic mai deversează apă murdară în Dâmbovița. Lucrările de extindere a stației de la Glina presupun construirea unor noi linii de epurare, astfel încât epurarea biologică să ajungă la 100%, dar și a unui incinerator de nămol.

Proiectul de extindere a stației de epurare de la Glina face parte dintr-un contract uriaș de 360 milioane de euro, cu finanțare din fonduri europene prin POIM, și vizează reabilitarea casetei Dâmboviței, dar și unor colectoare principale.