Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat, marţi, că este inadmisibil că a fost stinsă, pentru câteva ore, făclia care arde necontenit în Cimitirul Eroilor, pentru că încă nu intrase în conturile E.ON Gaz plata facturii în valoare de 5.600 de lei, transmite Agerpres.

Nicolae RobuFoto: Agerpres

Întrucât E.ON a mai invocat ulterior şi neefectuarea reviziei reţelei de gaz de doi ani, contra sumei de 250 de lei, primarul Nicolae Robu a subliniat că va cere lămuriri dacă situaţia este reală şi că va lua măsuri, dacă vina a fost din partea administraţiei locale pe care o conduce.

"Sunt extrem de indignat, la maximum, am insistat şi aseară, când am aflat, să se reaprindă făclia. (...). Era o sumă insignifiantă de plătit, de sub şase mii de lei, pe care îi plăteam instantaneu. Banii au fost plătiţi luni dimineaţa, numai că nu s-a putut da drumul la gaz până astăzi (...), pentru că s-a constatat că nu s-a făcut revizie de doi ani la instalaţia de gaz şi că trebuia plătită acum să se facă, circa 260 de lei. S-a plătit imediat şi s-a dat drumul. Este absolut condamnabil, la maximum, că s-a întâmplat aşa ceva", a detaliat primarul Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă.

Edilul a explicat că va verifica situaţia, vechimea restanţei, întrucât nu a primit în prealabil nicio notificare de neplată din partea E.ON.

Municipalitatea este într-un litigiu cu administratorul cimitirului, iar primarul nu exclude posibilitatea ca acesta să fi acţionat cu rea credinţă pentru a crea un prejudiciu de imagine primăriei.

"Nu exclud să fie şi un joc, pentru că mi se pare aberant să tai gazul pentru o factură de 5,6 mii de lei. Inevitabil, gestul mi se asociază imaginii personale", a comentat edilul.